În timp ce fac de gardă la Alexandrescu, în scop didactic, notez povestea aceasta tragică reală.
Prietenul meu vine din baza societății acelea sărace din satele Moldovei de câmpie. Din acelea flămânde – cu mulți copii în familie și concurență la masa cu mămăligă.
Visul lui a fost să devină profesor.
A ajuns la final de 80 la Iași la fizică: perioada aceea când erau 20 de genii pe un loc.
Era atât de flămând că a terminat șef de promoție Iași – primii trei pe țară.
Azi e greu de imaginat un copil din sărăcie, ruralul profund, să fie cap de serie pe țară. Atunci era o obișnuință – școala din rural nu era tare deosebită calitativ de cea din urbanul mare – dar motivația era imensă. Acești copii arau asfaltul cu mâinile.
Fiind cap de serie a avut de ales: era cu repartizare iar cei din top aveau avantajul alegerii. A ales un județ bogat – fuga de Vaslui l a dus la Brașov că a aflat că se mănâncă mai bune. Visul moldoveanului – să trăiască într-o casă de sas. Atunci visa – azi e critic și față de aceștia, că experiența. Bun.
E în sistem din 89 cred. Repet: unul dintre cei mai buni în domeniu – prof dedicat să-și facă meseria, asta a vrut.
A predat ani de zile fizică și chimie la gimnaziu: a fost și profesor și director. E un prof foarte respectat – până și golănii școlii vin să-i mulțumească că i-a făcut oameni. Exact ce trebuie să fie un prof.
Ieri îmi spune, la 61 de ani, după 37 de ani de predat – că părăsește sistemul: ajunge, nu se mai poate, dezastrul e total.
Poftim? Am crezut că glumește. Uitat sa zic: e un moldovean cu zen și optimism de te sperie. E genul care a văzut tot – nu-l sperie nimic. A trecut prin 80 și 90 cu capul sus, a crescut trei copii, cu studii excepționale, și a predat la mii de copii. Are o mulțime de copii luați de foarte jos și dus sus. Tare respectat
Am zis că nu cred: hai mai, acum cedezi, înainte de pensie.
Primul motiv:
370 de demisii în învățământ anul acesta. E suficient de grav. Cel mai grav este alt aspect. Unul din copiii mei voia să se facă profesor. Văzând desfășurarea evenimentelor de anul acesta, a șters opțiunea de pe listă. Cu el, încă vreo 10.000 de tineri. Asta e gravissim.
Pot să-l contrazic?
Când copilul pe care-l pregătești vrea să devină profesor și renunță după ce vede ce fac actualii guvernanți? Totul e terminat.
Îmi zice:
Am un prieten: un prof universitar dedicat (și bogat prin muncă) 74 de ani, șofează până la Pitești și Craiova (o dată/săpt) unde predă N ore. E la plata cu ora. Știi cât ia?
19 lei /oră la Pitești, 23 lei oră la Craiova!
L-am întrebat: de ce mai mergi? Păi, și copiii ăia ce să facă?! Nu sunt profesori! mi-a răspuns.
Pe ei se ține sistemul, pe acești eroi de care actualii parveniți de la guvern și Cotroceni își bat joc.
Nu mai pot, plec din sistem. Mă fac orice, muncesc cu mâinile, dar aici e terminat tot – îmi spune cu năduf și disperat.
La 61 de ani, după 37 de ani de predat, într-un județ prosper, un profesionist de top al României… abandonează .
Asta pentru mine e un semn al dezastrului total din educație.
Repet: acest om nu se teme de greu, nu se teme de nimic, cu un grad de devotament și profesionalism de top… Cedează.
Nu e grav – e dezastru.
De ce? Nu se mai poate face nimic. Asta e concluzia lui tristă. Omul nu mai suportă să vadă bătaia aceasta totală de joc față de domeniul pe care-l consideră esențial și pentru care și-a dedicat viața.
Ah, uitat sa zic: știe să facă case, știe să repare orice – de la case vechi la mobilă veche… și mai știe să picteze, chiar foarte bine.
Ce se întâmplă cu noi totuși? Cum de am ajuns aici?
Poate fac un interviu cu el…. Are o poveste fascinantă. Revin. Urmăriți pe GuvErnu.ro
Autor: Vasile Ernu
Adauga comentariu