Analize și opinii

Vasile Astărăstoae: ”Caragiale a fost genial!”

Dacă cineva mai avea vreo îndoială că noi și cei care traiesc pe malul stâng al Prutului avem gene comune, viața politică din cele două entități statale spulberă această incertitudine.



1.Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) din Republica Moldova, condus de Maia Sandu, a decis miercuri seară să accepte condiția Partidului Socialiștilor (PSRM), partidul prorus al președintelui Igor Dodon, de a vota un președinte al Parlamentului propus de PSRM, pentru a putea debloca activitatea legislativului – potrivit Radio Chișinău. Decizia a fost luată la Consiliul Politic Naţional al PAS, la propunerea Maiei Sandu, cu 46 de voturi „pentru” și unul „împotrivă” din totalul celor 47 de membri prezenți. PAS și-a asumat „o decizie dificilă pentru a debloca situația politică actuală și a oferi Republicii Moldova un guvern legitim și democratic”.

Maia Sandu a fost prezentată în România ca un vârf de lance al curentului pro-european, anti-rusesc, anti-comunist. Această Jeanne d’Arc ot Chișinău, progresistă și anticlericală, în campania electorală a promis că va lupta pentru instaurarea statului de drept, împotriva „penalilor”, împotriva dictatorului Dodon, care vrea să se alieze cu Putin și să conducă Moldova pe un drum antieuropean. Astăzi, în interesul țării, ea se sacrifică și face o alianță cu socialiștii lui Dodon. Mai mult, sacrificiul merge până la capăt: după ce va fi instalat un președinte socialist al Parlamentului, Maia Sandu va fi Premierul unui Guvern susținut de socialiști. Pe scurt: pupat Piața Independenței.

2.În România, progresiștii au tunat și fulgerat împotriva micului Titulescu, ”Puie Monta”, plagiator (dovedit inclusiv în instanță), palavragiu, agent SIE etc. Iată că, în interesul țării, pentru a debloca situația politică actuală, Victor Ponta a fost reevaluat și este frecventabil. Bea cafeaua cu Barna. Ludovic Orban și, mai ales, Rareș Bogdan (la Realitatea TV) denunțau acțiunile anti-românești ale UDMR-ului. Iată că, în interesul țării, pentru a debloca situația politică actuală, udemeriști au devenit aliați onești și de nădejde. Pe scurt: pupat Piața Independenței.

În concluzie: Caragiale a fost genial.

Autor: Vasile Astărăstoae

Sursa: Vasile Astărăstoae Facebook

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Pacat ca nu mai traieste astazi Caragiale, caci ar fi avut din abundenta subiecte de tot rasul si penibilul, din viata de zi cu zi a faunei dambovitene, dar si moldovene! Dar nici marele dramaturg n-a avut atata imaginatie si atitudine bascalitoare in piesele sale, in raport cu ceea ce se intampla astazi in politica damboviteana, in care cele 2 personaje surprinse in poza la o cafea, depasesc cu mult, personajele lui Caragiale: Agamita Dandanache, Farfuridi si Rica Venturiano!

  • Pai,este normal sa-si bea cafeaua impreuna cei ce se aseamana in ticalosie si dispret pentru romani si Romania!