Un ziarist tipic (ca să nu îl numesc folosind un cuvânt jignitor) al unui post de televiziune falit se revolta ieri observând că la prima sa apariție de după revocarea Codruței Kovesi, dl Liviu Dragnea, în loc să comenteze acest eveniment epocal, menit „a demola statul de drept și a-i salva pe corupți”, a prezentat modificările propuse la legea privind exploatarea resurselor offshore. Probabil că aceasta era strategia: scandalul revocării lui Kovesi trebuia să îl pună în umbră pe cel al cedării – pardon, „concesionării” – resurselor energetice românești din Marea Neagră.
Ceva mai târziu, după votul dat „noaptea ca hoții” legii, retrimisă anterior Parlamentului de către Președintele-mediator (dar nu între stat și societate, ci între stat și corporațiile străine), s-a aflat că societățile cărora li se concesionase explorarea, cu garantarea unui nivel „stimulativ” al redevențelor în perspectiva exploatării, s-au întâlnit și s-au pus de acord să iasă din joc ca urmare a adoptării amendamentelor favorabile românilor (persoane publice sau private, fizice sau juridice).
Desigur, opoziția, ventrilocul Președinției, a atacat de îndată majoritatea parlamentară PSD/ALDE pentru acest prim efect „catastrofal” al legii (încă nepromulgate), subliniind că astfel, refuzând să ne donăm averea „partenerilor” euro-atlantici, s-a urmărit să rămânem dependenți de importurile scumpe de la „inamicii” ruso-asiatici. În consecință vom rămâne și cu bogăția naturală nevalorificată și cu banii luați. “Trădare! Trădare! De trei ori trădare!!!”
Reacția de o obrăznicie tipică a corporațiilor străine, fără distincție între cele din Vest și cele din Est, constituie expresia unei antante frauduloase care denaturează libera concurență, tot așa cum unele prevederi ale abia votatei legi, aplaudate de “patrioții” atașați… „capitalismului de cumetrie” rival, limitează libera circulație a bunurilor și serviciilor pe piața internă europeană.
Când „Președintele corporațiilor străine” nu va mai avea instrumente constituționale și stradale pentru a #rezista la promulgarea legii „penalilor români”, în joc va intra Comisia europeană. Aceasta va invoca, desigur, tratatele europene pentru a tranșa între pofta de îmbogățire a multinaționalelor și aspirația la dezvoltare a națiunii române, în cel mai pur spirit neoliberal; adică în favoarea primelor și cu totala ignorare a propriilor obligații privind asigurarea coeziunii economice, sociale și teritoriale a statelor membre. („Coeziunea teritorială” fiind chiar punctul introdus în dreptul european inclusiv la insistența regretatei Hildegard Puwak și a autorului acestor rânduri, exercitată în cadrul Convenției pentru viitorul Europei.)
Cine va apăra interesele României la „arbitrajul” de la Bruxelles? Echipa de judecători constituționali ai dlui Zegrean s-a pronunțat deja din 2011 (este drept, cu o majoritate mai modestă decât cea a dlui Dorneanu din 2018): Președintele Republicii, căci el reprezintă statul. Îl reprezintă fără a primi mandat de la Parlament și fără a da socoteală cuiva de felul în care a făcut-o.
Iată miza acestei interpretări a Constituției și a strădaniei de a transforma pe cale judecătorească republica parlamentară în republică semiprezidențială. Cei care nu au știut să vadă jocul cu câteva mutări înainte, acum au ocazia să priceapă: străinătatea a preferat să discute cu România printr-un singur om, mult mai ușor de cumpărat, șantajat sau timorat, care nu poate fi chemat să dea raport public în fața nici unei instituții naționale sub tirul opoziției politice, decât printr-o mulțime de câteva zeci de miniștri și sute de parlamentari, fie ei și corupți, oricând interpelabili și supuși moțiunilor parlamentare, respectiv zilnic obligați să se apere în fața criticilor opoziției, dezvăluindu-și tactica. Statele occidentale puternice au susținut ideea unei republici române semiprezidențiale, închizând ochii la încălcarea Constituției noastre, pentru că un stat relativ slab (din punct de vedere economic și militar) devine slab absolut atunci când executivul său este bicefal iar președintele său îl angajează de unul singur în relațiile internaționale, cu un guvern ostil în spate.
Președintele Iohannis va trebui să apere deci la Bruxelles legea Parlamentului român cu care nu a fost de acord, cerând, în numele solidarității europene, ca România să fie dispensată de respectarea unora dintre obligațiile privind libera concurență, pentru ca să poată contribui prin dezvoltarea sa la atingerea obiectivelor de coeziune ale UE. Greu de crezut că o va face. Mai degrabă va transfera acolo lupta internă dintre “Președintele străzii” și “Guvernul penalilor”, spre bucuria plutocrației transnaționale și spre nenorocirea națiunii române.
Cât despre corporațiile supărate pe Parlamentul României, este prematur să ne pronunțăm asupra detaliilor deznodământului. (Unii cred că dacă tot este să nu avem nici un beneficiu acum, mai bine păstrăm rezervele pentru mai târziu; deși mai târziu s-ar putea să ne trebuiască doar bani pentru cavou.) Chiar dacă numitele corporații vor pleca și nu se vor mai întoarce, abandonându-și profiturile potențiale în apele Mării Negre, vor veni altele care să le ia locul. Puterea banului are groază de vid.
România nu va rămâne cu resursele neexploatate. Va rămâne însă cu întrebarea, în profitul cui vor fi ele exploatate? O întrebare la care nu vom putea aștepta un răspuns favorabil atât timp cât vom persista în dezbinare generală, lașitate națională, lăcomie tribală și egoism individual, adeverind zicala potrivit căreia românii suportă bine răul dar suportă rău binele.
Autor: Adrian Severin
Sursa: CorrectNews
Adauga comentariu