Analize și opinii

LULUȚA RECUPERATĂ DE TAICA LAZĂR

Kovesi ramane cu casa de la RA-APPS din Bucuresti si cu salariul gras de PICCJ, prin grija prietenului de familie. Augustin Lazar a delegat-o pe Laura Kovesi la Serviciul de indrumare si control din PICCJ, care are atributii de control asupra procurorilor. In conditiile in care Kovesi a fost revocata pentru incapacitate manageriala, delegarea ei apare ca un act de favoritism si discriminare fata de alti procurori care sunt nevoiti sa dea examene ca sa promoveze.



Laura Codruta Kovesi nu mai pleaca la Sibiu. Prin grija prietenului de familie, Augustin Lazar, fosta sefa a DNA a fost delegata, incepand ca procuror in cadrul Serviciul de indrumare si control din PICCJ.

Anuntul a fost facut miercuri dupa-amiaza, 11 iulie 2018, de Ministerul Public printr-un comunicat de presa, recuperarea lui Kovesi la PICCJ avand loc la doar cateva ore de cand CSM a trimis-o pe Kovesi la DIICOT – ST Sibiu. Plecarea de la centru in provincie provoca insa imense deservicii pentru Laura Kovesi, aceasta fiind obligata sa renunte la casa de la RA-APPS in centrul Bucurestiului de care a beneficiat cat timp a fost procuror sefa, la diurnele considerabile, dar si la salariul de Parchet General, in conditiile in care aceasta detine doar gradul de procuror de parchet de tribunal, functie pentru care indemnizatia lunara este mai putin de jumatate decat la PICCJ. Si, evident, la paza asigurata de un SPP-ist.

Probabil din acest motiv, dar si pentru ca trebuia “sa se foloseasca de experienta castigata la DNA”, Procurorul General al Romaniei a recuperat-o pe Kovesi la PICCJ unde urmeaza, printre altele, sa exercite atributii de control ierarhic specifice procurorului general asupra procurorilor, sa analizeaza conflictele de competenta aparute intre procurori, dar si sa efectueaze activitati de coordonare si control la parchete si sa sesizeze Inspectiei Judiciare. Intamplator, din informatiile pe care le avem de la surse credibile, la Serviciul de indrumare si control a ajuns si procuroarea Elena Radescu, cea care in vara lui 2017 se plimba cu masina trimisa de Kovesi, pentru a fi adusa la DNA la o intalnire privata cu aceasta. Ce coincidenta, nu?

Apreciem ca prin acest gest de recuperare, in ciuda declaratiilor lui Lazar facute in fata sediului CSM in data de 11 iulie 2018 (potrivit carora trebuie sa se foloseasca de experienta castigata de Kovesi la DNA) s-a produs un mare dezavantaj fata de procurorii care sunt nevoiti sa dea examene pentru a promova la PICCJ pe un asemenea post. Fata de procurori care chiar au experienta, caci realitatea crunta este ca Laura Codruta Kovesi, procuror de parchet cu grad de tribunal, s-a remarcat in cele aproape doua mandate de procuror-sef la DNA prin numarul mare de achitari pe care institutia le-a incasat in ultimii ani, dar si prin managementul defectos pe care l-a avut in aceasta functie, lucru stabilit chiar de Inspectia Judiciara.

Noi credem ca Laura Codruta Kovesi a ajuns intr-o situatie jalnica, de o penibilitate maxima, aflandu-se in postura in care capii procuraturii (care sunt si prieteni de familie) fac eforturi disperate sa ii gaseasca si ei un loc caldut, astfel incat sa nu fie nevoita sa se intoarca la “munca de jos” unde sa fie nevoita sa faca anchete, activitate la care nu se prea pricepe!

Iata care sunt atributiile Serviciului de indrumare si control din cadrul PICCJ, unde urmeaza sa activeze Laura Codruta Kovesi, prin bunatatea Procurorului General Augustin Lazar:

“1.Serviciul de indrumare si control exercita atributiile in legatura cu controlul ierarhic si alte atributii ale procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie prevazute in Codul de procedura penala si legi speciale.

2.Procurorii din cadrul Serviciului de indrumare si control au urmatoarele atributii, din dispozitia procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie:

-in numele procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie exercita atributiile de control ierarhic specifice acestei functii;

-analizeaza plangerile formulate impotriva masurilor dispuse si a actelor de urmarire penala efectuate de procurorii sefi directii si sectii, precum si plangerile formulate impotriva masurilor dispuse si a actelor de urmarire penala efectuate de procurorii generali ai parchetelor de pe langa curtile de apel ori a solutiilor dispuse de catre acestia, supuse controlului ierarhic al procurorului general, si propun masuri de solutionare, potrivit legii;

analizeaza conflictele de competenta aparute intre procurori si propun masuri de solutionare, potrivit legii;

analizeaza cererile de trimitere a unei cauze penale de la un parchet la un alt parchet egal in grad si propun masuri de solutionare, potrivit legii;

analizeaza cererile privind abtinerea si recuzarea procurorilor generali ai parchetelor de pe langa curtile de apel, precum si a procurorilor sefi din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, de competenta procurorului general, si propun masuri de solutionare, potrivit legii;

-analizeaza propunerile de acordare/retragere a avizului conform pentru lucratorii politiei judiciare si intocmesc documentatia aferenta;

-analizeaza propunerile de acordare/retragere a avizului conform pentru numirea ca organe de cercetare penala speciale a ofiterilor anume desemnati si intocmesc documentatia aferenta;

-analizeaza propunerile de emitere a avizului necesar numirii inspectorilor antifrauda in cadrul Directiei generale de combatere a fraudelor, intocmesc documentatia aferenta avizarii, precum si a detasarii acestora la parchete; analizeaza propunerile de revocare din functie a inspectorilor antifrauda si intocmesc documentatia aferenta masurii;

-in conformitate cu dispozitiile art. 65 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, efectueaza activitati de coordonare si control la parchete si propun masuri de inlaturare a deficientelor constatate, inclusiv sesizarea Inspectiei judiciare;

-efectueaza actele prevazute in art. 44-49 si art. 51 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, care deriva din calitatea procurorului general de titular al actiunii disciplinare;

centralizeaza si analizeaza datele si informatiile rezultate in urma actiunilor de coordonare si control;

-exercita orice alte atributii prevazute de lege si regulamente sau stabilite prin dispozitia procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si a procurorului sef serviciu.

3.Serviciul de indrumare si control este condus de un procuror sef serviciu, care exercita in mod corespunzator atributiile prevazute la art. 18 alin. (5) din prezentul regulament.”

Prezentam in continuare comunicatul Ministerului Public din 11 iulie 2018:

“La solicitarea reprezentantilor mass-media, Biroul de informare si relatii publice din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie este abilitat sa faca publice urmatoarele:

Urmare a deciziei Sectiei de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la continuarea activitatii doamnei LAURA CODRUTA KOVESI dupa revocarea din functia de procuror sef al Directiei Nationale Anticoruptie, procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, domnul Augustin Lazar, prin Ordinul nr. 1412 din data de 11 iulie 2018, a dispus delegarea acesteia in functia procuror la Serviciul de indrumare si control din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie incepand cu data de 11 iulie 2018.

Avand in vedere experienta profesionala dobandita pana in prezent, doamna procuror va avea atributii privind implementarea la nivelul Ministerului Public a Strategiei Nationale Anticoruptie pentru perioada 2016 – 2020, aprobata prin Hotararea Guvernului nr. 583 din 2016, respectiv actualizarea strategiilor de combatere a coruptiei, precum si elaborarea de strategii sectoriale la nivelul unitatilor de parchet, in conformitate cu obiectivele strategice si domeniile prioritare ale institutiei, astfel cum sunt acestea exprimate in Stategia Ministerului Public pentru perioada 2016 – 2020.”

Autor: Elena Dumitrache

Sursa: Luju.ro

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • Sincer, nu mi-as dori o clipa sa fiu in pielea dumnealor. Dumnezeu sa le ierte pacatele domniilor lor, pe-ale lor si pe-ale noastre, pacatosi, tradatori, pupincuristi ce suntem!