DOW a spart un prag tehnic critic. În mod normal algoritmii ar trebui să genereze mesaje isterice de SELL, amplificând isteria pe piața globală. Sângele de pe burse este însă doar începutul. Acțiunile sunt suport pentru o groază de fonduri de investiții mai mult sau mai puțin speculative. De unele dintre ele se leagă speranța unora de îmbogățire, în timp ce de altele se leagă speranța de pensie a celor mulți. Indiferent de specific, acum toți sunt parte a aceleiași pante a erodării valorii. Cu excepția celor foarte puțini care au poziții short, desigur. Ei acum sunt regii pieței, dar parte a aceleiași iluzii.
Bursa este un „leading indicator” al societății. Acum vedeți roșu pe bursă, iar după un anumit timp veți constata o deteriorare a nivelului de trai la nivel fizic. La fel și invers: soarele răsare mai repede la Bursă decât în viața reală. Ceea ce vedem acum e doar începutul sfârșitului. Nu trebuie uitat că băncile sunt pline de mizerie reziduală de la crizele anterioare, că registrele lor contabile, dacă ar fi analizate cu seriozitate, ar depăși în imaginație chiar și pe cei mai prolifici scriitori de literatură fantastică.
Multe din activele bancare sunt legate de „piață”. Iar puternicul semnal negativ al pieței lovește precum o locomotivă castelul din cărți de joc pe care s-a construit în ultima perioadă întreaga bunăstare financiară a Wall Street-ului.
Dacă în 2008 am avut o problemă legată de deteriorarea unui activ suport pe care s-a dezvoltat o construcție falsă – adică imobiliarele utilizate ca suport pentru mult prea multe produse structurate – acum avem aceeași problemă generalizată la nivelul întregii piețe. Nu mai sunt la bază doar imobiliarele, ci orice activ la care te-ai putea gândi. Vârful aisbergului îl vedeți în generoasele finanțări ale startup-urilor care promiteau diverse revoluții în lumea tehnologiei. Toate acele „viitoare facebook”, „viitoare Google” sau alte asemenea aberații. Toate „We Work”-urile care redefineau totul în jur urmează să se prăbușească cu zgomot. Doar că, la fel ca și în criza din 2000, vom constata cu stupoare că urmarea picajelor acestor pioni va fi detonarea unor grei ai pieței. Asta indiferent că vorbim de-un General Electric, Boeing sau, ca să dau un exemplu dintre cei cu adevărat grei, Bank of America. Dintre marile conglomerate de la vârful economiei nu există unul singur care să nu fie mânjit de rahatul poleit cu minciună al pieței financiare.
De multe ori am atras atenția că suntem într-un stadiu critic întrucât băncile centrale au rămas fără muniție. Dobânzile de intervențție sunt și-așa jos, astfel încât nu mai poți trage decât cu gloanțe oarbe. Cea mai critică e situația Băncii Centrale Europene care are o dobândă negativă, astfel încât putem spune c-a fost prinsă cu chiloții în vine. Efectiv, la nivel european, e greu de înțeles ce va fi făcut. Mai ales în condiția în care, cel mai probabil, Deutsche Bank urmează să se prăbușească cu zgomot. La fel ca și întreaga economie europeană, clădită fix pe o narațiune falsă.
Ce-ar trebui făcut e greu de înțeles. Oamenii politici se uită neputincioși cerând ajutorul „vrăjitorilor” din Băncile Centrale. Care vrăjitori știu bine că sunt mai neputincioși decât cel din Oz. Ei sunt conștienți că până acum s-au jucat cu o fantasmă până când au ajuns să creadă că acea fantasmă e realitatea. Dacă ar putea s-ar întoarce la oamenii politici, însă ei sunt mult mai impotenți întrucât sunt reprezentanții unor state supraîndatorate, incapabile să iasă dintr-o paradigmă păguboasă în care au fost împinși de diversele „realități economice”.
Dar care e realitatea, vă veți întreba? În niciun caz realitatea nu e în iluzoriile „fabrici de nimic” în care o groază de corporatiști și-au deformat gândirea. Realitatea nu e cea a joburilor artificiale, nu e cea a imobiliarelor umflate cu pompa, cum nu e nici cea a piețelor gonflate de iluzii. Realitatea se află la bază, acolo unde un om cu un ciocan e capabil să construiască o bicicletă fără să se bazeze pe pinioanele făcute în japonia, plasticul din China sau cadrul asamblat în Germania după ce a străbătut jumătate de lume. Realitatea e acolo unde un grădinar cultivă legume pentru a le avea după șase luni, unde un om crește o vacă, un porc și niște găini pentru a avea ce mânca.
Ați dat fuga la supermarket pentru a vă face stocuri? Cât veți rezista cu ele? O zi, o lună sau câteva luni? Nu contează, mai devreme sau mai târziu se vor epuiza. Iar atunci veți înțelege că tot circuitul la care l-ați crezut realitate e fals. V-am spus: dacă vreți să înțelegeți care-i realitatea, căutați-l pe omul cu ciocan sau pe cel cu sapa. Dacă nu-i găsiți – și vă spun de pe acum că e foarte posibil să nu-i mai găsiți – înseamnă că e de rău. De foarte rău!
Autor: Dan Diaconu
Sursa: trenduri.blogspot.com
Foarte realist articolul lui Dan Diaconu! Pt ca, atunci cand hypermarketurile se vor inchide la ordin extern(e vorba de zile, maxim cateva saptamani) si tinand cont ca producatorii autohtoni de alimente sunt insignifianti la nivelul intregii tari, in Romanica vor falimente pe banda rulanta dublate de o foamete extrema! Ne vom manca intre noi…la propriu!