În orașul olandez Utrecht va fi amplasată, sau mai bine spus răsturnată, culcată, statuia din imagine. Pe orizontal. Pe când activiștii stângiști, ai corectitudinii politice, ai antidiscriminării, ai oricăror organizații care îi pot îmbogăți susținând subiecte tot mai ”îndrăznețe”, au ajuns să afirme că statuile albe ale vechilor civilizații antice sunt… rasiste, o statuie cu un mesaj explicit rasist va fi ridicată în „țara toleranței”, Olanda, aceasta urmând să marcheze nimic altceva decât „decăderea omului occidental”, simbolizat printr-un bărbat alb.
În media occidentală sunt popularizate imaginile statuii ce înfățișează un om alb care se prăbușește, fiind însoțit de cunoscuta expresie latină „Sic transit gloria mundi” (Așa trece gloria lumii). Occidentalii înțeleg să-și sărbătorească astfel propria decădere…
Potrivit ziarului Liberation, pe un panou informativ apare fotografia statuii și se explică că se va construi un „monument pentru sfârșitul hegemoniei occidentale”.
Pe site-ul autorului lucrării „Sic transit gloria mundi”, Dries Verhoeven, se poate afla ce a vrut să spună el: „Chiar în momentul în care statuile colonialiste au devenit controversate, dominația occidentală dă și ea semne de declin. Rusia și giganții economici ai Asiei ne suflă în ceafă. În Africa China devine repede noua putere imperialistă, iar națiunile islamice, datorită migranților care trăiesc aici, exercită o influență crescândă asupra culturii apusene. Asta cere o nouă privire a noastră asupra lumii”.
Într-o cultură a spectacularului și noului cu orice preț, cum a ajuns cea occidentală, acest artist nu poate decât să aibă succes, cu toate că operele sale pot fi calificate cu ușurință ca nihiliste și subversive, în vreme ce simplismul e regula. „Opera” e doar banalitate expusă public, „motivația” e doar afirmarea personală și carierismul, „motorul” e doar tupeul și aroganța de a sfida bunul-simț și morala publică.
Spre exemplu, o altă ”mare operă” a ”artistului” a constat în a expune public într-o vitrină o bătrână de 83 de ani în cadrul unei expoziții din Helsinki. Atunci când poliția a înlăturat ”opera” considerând-o „provocatoare” (adică tocmai singurul atribut notabil al ”operei”, pentru că altfel femeile de 83 de ani se pot afla dezbrăcate oriunde), ”artistul” a produs, în apărarea sa, următorul sofism: „O imagine care este vulnerabilă și onestă este făcută suspectă de către un polițist care – care fără a primi niciun telefon de la nimeni care să spun ‘Mă simt provocat’ – a decis că poporul finlandez ar avea o mare problemă văzând nuditatea unei femei de 83 de ani”.
Dar tocmai aceste proprietăți ale ”operelor”, lipsa sfidătoare a bunului simț, sunt căutate de către ”artist”, în lipsa vreunui talent vădit. Într-un eseu de pe siteul său, „Doar îndoiala ne poate salva” își descrie misiunea ca ”artist”: „Ceea ce mă freamătă pe mine de 20 de ani este cum să-l dezarmez pe spectator, cum să-l tranform într-o moluscă, slab și receptiv față de îndoială. În vremurile unei polarizâri crescânde, această nevoie devine tot mai puternică (…) Cred în ruperea subtilă a barierelor: barierele axiomelor din mintea observatorului și barierele decenței asumate”.
”Opera” lui Verhoeven, un simplu om alb întins pe jos, punctează decisiv și marchează prin singurul atribut căutat astăzi într-o cultură occidentală bătrână care pare că le-a trăit pe toate: originalitatea. În cultura occidentală nu se mai valorifică de multă vreme frumosul și armonia, iar acestă ”operă” este, fără îndoială, o altă încununare a decadenței. Cancerul are gust de miere…
Împăcarea cu istoria
Astfel, astăzi rasismul se poate manifesta, este încurajat, promovat, ridicat în slăvi, impus ca normă, dar numai într-un sens: împotriva albilor. Căci ce altceva dacă nu rasism este să simbolizezi decăderea unei categorii de oameni identificați după culoarea pielii?!
Ca și în cazul politicii „antidiscriminării”, care extrage și favorizează minoritățile, discriminând majoritatea pentru simplu fapt că este majoritate, politica „antirasismului” lovește în Occident în cei de culoare albă, în special prin crearea și stimularea unui sentiment de vinovăție față de faptele strămoșilor lor. Acest sentiment de vinovăție hrănit constant prin promovarea mediatică a tot ceea ce a fost greșit în perioada colonială le înfrânge occidentalilor orice voință de rezistență în fața invaziei noilor popoare migratoare. Iar totul face parte dintr-un plan bine pus la punct.
Se aplică dubla măsură, se trunchiază istoria, se judecă după normele contemporane vremuri revolute, totul este distorsionat unilateral. Nu se spune, spre exemplu, în ce stadiu de dezvoltare s-ar afla Africa astăzi fără intervenția, nefastă pe atunci, fără îndoială, a occidentalilor.
Dar acest mod de a privi istoria se face cel mai mult vinovat de inadaptare. Trebuie să te înscrii în condițiile epocii respective pentru a înțelege orice fapt a avut loc atunci.
Așa cum un moldovean din perioada domniei lui Ștefan cel Mare nu ar putea înțelege modul nostru de viață, firescul nostru, asemenea noi nu putem înțelege modul de viață de la 1500 pe baza mentalității, concepțiilor, logicii, firescului nostru. Pentru a face acest lucru trebuie să facem efortul de a recrea mental cât mai multe dintre condițiile epocii respective, cu tot ceea ce presupune: credințe, prejudecăți, modul de a vedea lumea, viața, pe ceilalți, raportarea la religie. Modul de a judeca și condamna al lui Ștefan cel Mare, „devreme vărsătoriu de sânge nevinovat”, puterea absolută pe care o exercita cu aceste ocazii, obișnuită în epocă pentru un suveran, nu îl poate face mai puțin demn de a fi considerat un erou național astăzi… decât dacă facem greșeala stupidă de a-l judeca după normele noastre de astăzi și a-l califica astfel drept un tiran sângeros.
Aici e imposibilitatea: cum unui maiaș care practică sacrifiile ritualice în masă îi este imposibil să ajungă în fața unei suprafețe lucioase, pe care noi o numim ecran, pentru a fi civilizat, ceea ce ar fi de neconceput pentru el, tot așa nu puteam noi ajunge să considerăm abominabile pentru timpurile sale sacrificiile ritualice în masă… Occidentalii din perioada colonială nu au nicio vină decât aceea de a fi ei înșiși, de a fi trăit într-o epocă în care sclavia era o normă. O normă pe care noi nu o mai putem măcar concepe astăzi. Și este cât se poate de bine și lăudabil că e așa, dar nici acest lucru nu ar fi fost posibil, la fel ca nimic altceva din ce ne înconjoară, dacă umanitatea nu ar fi străbătut și nu ar fi avut experiența acelei perioade istorice, cu toate condițiile sale…
Autor: George Panait
Sursa: anonimus.ro
Adauga comentariu