Analize și opinii

Un an de criza. Ce urmeaza?

La un an dupa falimentul Lehman Brothers – momentul-cheie care a dat masura gravitatii crizei globale –, sectorul financiar din Statele Unite pare sa se fi repus pe roate. De o parte si de cealalta a Atlanticului apar primele semne palpabile de redresare, desi creditarea este inca poticnita, iar pe pietele fortei de munca se resimt inca serios efectele crizei. Primele indicii de iesire din criza au insa si consecinte ingrijoratoare: avantul politicienilor de a suprima cauzele ce au generat criza incepe sa se dilueze, iar bancherii din marile centre financiare ale lumii si-au reluat practicile riscante care au stat la originea crizei.

“Sa fi fost mana invizibila – metafora prin care filosoful si economistul scotian Adam Smith teoretiza capacitatea pietelor de a se autoreglementa – numai o teorie gresita? S-a sfarsit oare capitalismul? Dar liberalismul? A venit era interventionismului si dirijismului de stat in economie? Care va fi soarta globalizarii?”
Tirada de intrebari politico-filosofice de mai sus nu este decat o palida ilustrare a starii de spirit care domina constiintele responsabililor din intreaga lume in urma cu un an. In septembrie 2008, falimentul bancii americane Lehman Brothers marca intensificarea crizei globale, fortand guvernele lumii sa renunte chiar si temporar la teoriile economice liberale si sa injecteze sume enorme in economie. Incertitudinea electorala din Statele Unite adancea dilemele cu privire la ce urma sa se intample, reflexul protectionismului national genera deja frictiuni intre vechi parteneri si aliati, iar intr-un numar ingrijorator de state efectele sociale ale crizei atrageau dupa ele proteste tensionate si schimbari politice in afara calendarelor constitutionale.

Redresarea
La 12 luni dupa momentul Lehman Brothers, bilantul crizei globale nu a adus raspunsuri definitive. Ceva totusi s-a schimbat: rolul statului in economie a crescut, chiar daca nu se stie pentru cat timp si nici cat va putea fi numit benefic, increderea in mana invizibila s-a erodat, dar nu a disparut, iar scenariile apocaliptice cu privire la soarta sistemelor sociale democratice s-au retras in cazarmile ideologiilor radicale.
In tot acest timp, perspectivele economice s-au imbunatatit. Banca Centrala Europeana si Fondul Monetar International, ca si bancile centrale din SUA, Franta si Marea Britanie, au observat primele semne de redresare, chiar daca socul de pe pietele muncii ramane in continuare o problema grava.
Spre deosebire de disponibilizati sau de companiile care inca gasesc cu greu o linie de credit pentru a-si finanta activitatea, atat in Europa, cat si in SUA, marile banci au revenit pe profit. Pe Wall Street, cel putin o parte din marile institutii financiare au reusit sa returneze ajutoarele de stat care le-au salvat de la faliment si si-au redobandit independenta de actiune. In primele sase luni ale anului 2009, primele cinci cele mai mari banci din SUA (Bank of America, Citigroup, Goldman Sachs, JP Morgan si Morgan Stanley) au obtinut un profit de 22,3 miliarde $.

Proces de reforma greoi
Toate acestea au avut loc insa inainte ca politicienii din marile economii ale lumii sa reuseasca sa ajunga la o forma finala a reformei sistemului de supraveghere financiara. Una dintre putinele intelegeri globale, care va restrange libertatea de asumare a riscului, este Acordul ministrilor de Finante din G20 de a obliga marile banci mondiale ca dupa criza sa respecte niveluri de capitalizare mai mari.
In Uniunea Europeana, Raportul Larosiere, documentul care recomanda intarirea sistemului de supraveghere financiara prin cooperarea intre agentiile nationale, asteapta inca nominalizarea unui nou comisar pentru Piata Interna si mai ales compromisul din Comisia pentru Afaceri Economice a Parlamentului European, unde Franta, Germania si Marea Britanie duc o confruntare surda pentru a-si impune viziunea asupra profunzimii reformei. In Congresul SUA, secretarul Trezoreriei, Timothy Geithner, a cerut in martie adoptarea rapida a legilor privind intarirea supravegherii sistemului financiar. In prezent, proiectele de lege asteapta inca evaluarea Comisiei pentru Servicii Financiare a Camerei Reprezentantilor.

Bancherii au uitat de criza
Potrivit “Wall Street Journal”, pe Wall Street bancherii par sa fi uitat de criza. Pachetele de beneficii pentru traderi si manageri financiari au redevenit la fel de grase ca inaintea crizei, primele cinci banci americane au pus deoparte aproape 61 miliarde dolari pentru plata stimulentelor pentru angajati. Suma este cu 16 miliarde mai mica decat in 2007, insa bonusurile ce vor fi incasate vor fi mai mari, pentru ca numarul de angajati s-a redus considerabil, din cauza crizei. Ceea ce suscita insa ingrijorare este faptul ca apetitul pentru risc s-a insanatosit, fara convalescenta. Instrumentele colaterale sau derivative – produsele financiare prin care institutiile de credit raspandesc riscul la care se expun ca investitori in intregul sistem financiar global – se tranzactioneaza aproape la fel de intens ca inaintea crahului, desi au fost identificate ca vectorul toxic al extinderii si amplificarii crizei imobiliare din SUA la nivelul intregului sistem financiar american si, mai departe, la nivel global.

Conform Oficiului de Control Monetar din SUA, in martie 2009, valoarea totala a derivativelor de credit din sistemul financiar american era de 14.600 miliarde $, cu 8% mai mica decat in decembrie 2008, dar de aproape trei ori mai mare decat in martie 2006. Cel mai elocvent indicator al apetitului pentru risc este insa si mai graitor. In cazul primelor cinci banci din SUA, “valoarea medie expusa” – un indicator care arata cat risca sa piarda institutiile financiare intr-o singura zi de tranzactionare – a ajuns la nivelul-record de peste un miliard $. In 2007, anul crahului imobiliar din SUA, acest indicator se ridica la 0,59 miliarde.

Implozia sistemului financiar american
In urma cu un an, finantele americane si-au vazut bazele explodand, criza imprumuturilor imobiliare de risc generand ceea ce era de neconceput – moartea unor simboluri ca Lehman Brothers si Merrill Lynch si recurgerea de urgenta la nationalizare. In memoria colectiva, edificiul financiar care a modelat pietele mondiale dupa propriul model s-a prabusit ca un castel de carti de joc pe 15 septembrie. Putin cunoscute marelui public, Freddie Mac si Fannie Mae, doua instante ce asigurau esentialul refinantarii institutiilor care ofereau credite imobiliare, au fost puse sub tutela statului pe 7 septembrie, cu o infuzie de 200 miliarde de dolari din fondurile publice. Era doar inceputul. In trei zile, Lehman Brothers a depus bilantul, liderul asigurarilor, AIG, a fost preluat de guvernul american, iar una dintre “icoanele” Wall Street-ului, Merrill Lynch, a fost absorbita de Bank of America, printr-un acord negociat de Washington.

Dupa alte cateva zile, doua banci de afaceri, Goldman Sachs si Morgan Stanley, renunta la statutul lor pentru a-l adopta pe cel de simplu holding bancar, supunandu-se unui control strict din partea autoritatilor sectorului pentru a putea accede la finantari publice. JP Morgan a achizitionat Washington Mutual, cea mai mare banca de depozite care a falimentat in istoria SUA. Citigroup, care domina banca mondiala de un deceniu, s-a trezit izolata si parazitata de sute de miliarde de dolari investiti in plasamente de risc, a caror valoare s-a redus la zero. Soarta sa a fost rezolvata in lunile care au urmat – recapitalizari succesive din partea statului contra unui control de 36%.

Calin Stoica-Diaconovici
sursa: romanialibera.ro

Abonează-te la newsletter