Analize și opinii

Tudorel Toader: „În America n-aţi mai fi stat nici jumate de oră Procuror general”

Între oamenii cu o oarecare notorietate din spaţiul public am şi eu, ca fiecare dintre dvs., preferinţe, simpatii sau chiar susţineri. Două judecătoare, Gabriela Baltag şi Dana Gîrboveanu, se detaşau într-o listă foarte scurtă. Acum, după şedinţa de luni de la CSM, pe primul loc a urcat vertiginos Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, care a reuşit încă o dată, în faţa secţiei „procurori” a CSM, să valorifice triumful „Cărţii” asupra… whatever.



Ce a făcut acest om din 23 februarie 2017, cînd a fost numit ministru, şi pînă azi depăşeşte orice aşteptări. Credeam şi eu că revocarea Laurei Codruţa Kovesi era, la un moment dat imposibilă, în ciuda uriaşelor abuzuri al binomului SRI-DNA, cărora le căzuseră victime numeroşi oameni, declaraţi nevinovaţi după ani de zile de hărţuiri, luni de arest preventiv şi chiar condamnări nedrepte. Peste toate acestea, se instalase deasupra Codruţei Kovesi vălul protector al Sistemului, încurajat de diplomele, medaliile sau titlurile date de ambasade, regi sau împăraţi ai lumii, care o şi numiseră „Zeiţa anti-corupţiei”!

Ei, bine, în ciuda tuturor, cu calm şi ştiinţă de carte, Tudorel Toader a demontat toate şuruburile acestei statui false, devoalînd faţa acestui adevărat monstru ce reuşise să pulverizeze toate valorile sociale ale unei societăţi care-şi căuta de ani de zile drumul spre normalitate, în care drepturile şi libertăţile cetăţeneşti ar fi trebuit să aibă cel mai important rol. Pe astea, Kovesi le călcase în picioare cu o voioşie înspăimîntătoare: „Noi sîntem DNA şi nu ne oprim!

Sincer vă spun, după ce am văzut rezistenţa „Sistemului”, acţiunea „Propagandei” sau împotrivirea Preşedintelui, nu credeam că peste această victorie care, în final, a dus la revocarea Codruţei Kovesi, mai poate să facă altceva Tudorel Toader, astfel încît să putem spune „asta le depăşeşte pe toate”.

Pe acest fond, revocarea Procurorului general Augustin Lazăr părea doar o formalitate, căci „Cazul Kovesi” desţelenise terenul, mai ales după ce CCR bătuse în cuie dreptul ministrului Justiţiei de a cere revocarea procurorilor cu funcţii de conducere şi imposibilitatea ca altcineva să împiedice procedura. De aceea, în mod cît se poate de firesc, atenţia publicului pe acest subiect părea să nu mai atingă cotele din cazul Kovesi, cu atît mai mult, cu cît Augustin Lazăr părea un fel de ţuţer al acesteia, nicidecum şeful ei.

Cu toate acestea, ministrul Tudorel Toader a realizat luni, în timpul prezentării Raportului în faţa CSM, o performanţă pe care nu sînt sigur că o vom mai vedea la alt ministru: i-a pus cu botul pe labe pe toţi procurorii prezenţi, nu numai pe „audiatul” Augustin Lazăr, în tentativa lor de a-i arăta ministrului că ei sînt zmeii Justiţiei!

Spectacolul a fost total. Este de ajuns să prezentăm cîteva citate din acea şedinţă a CSM în care profesorul Tudorel Toader parcă avea în faţă nişte studenţi leneşi care nu se pregătiseră pentru sesiunea de examene.

Chiar de la început, Tudorel Toader le-a spus membrilor CSM că avizul negativ al secţiei este previzibil, sugerînd că asta nu-l împiedică să le devoaleze mentalitatea şi neştiinţa de carte:

„- Tudorel ToaderFac o precizare. Eu nu cred ceea ce se aude într-un mediu calificat, şi anume că la nivelul CSM-ului există deja o echipă restrînsă de membri tineri care elaborează un draft de aviz negativ. Chiar nu cred.”

A fost o cursă subtilă, prin care ministrul a încercat să-i determine să renunţe la ordinele primite şi la obiceiul de a-i proteja pe şefii din ministerul public cu orice preţ, indiferent de probele care-i acuză. A urmat apoi prezentarea principalelor puncte din Raportul de evalaure, un  adevărat potop de acuzaţii grave la adresa lui Augustin Lazăr. Iată cîteva:

„- Tudorel Toader: Mai spunea CCR că o astfel de conduită prin care DNA-ul şi-a arogat competenţa echivalează cu o încălcare gravă a principiului separaţiei puterilor în stat, deoarece ministerul public nu doar că-şi depăşeşte atribuţiile prevăzute de lege, ci îşi arogă puteri ce aparţin puterii legislative sau CCR. Domnule preşedinte, într-un stat de drept bine structurat o astfel de decizie şi o astfel de constatare a CCR era suficientă  ca procurorul general să plece din funcţie!

– Vă aduceţi aminte momentul declanşator al procedurii, cînd Procurorul general spunea: „Doamne, Dumnezeule, noi nu lucrăm cu astfel de inginerii!”, dacă am citat exact, privind protocoalele. Cînd procurorul general îmi trimitea protocolul din 2009, exprimînd posibilitatea de desecretizare, eu îl felicitam, apreciam, dar nu ştiam că în 2016 nu se uscase cerneala după protocoalele semnate în decembrie 2016”.

Nu vom reproduce aici, desigur, întreaga şedinţă, care poate fi văzută pe site-ul CSM

Punctul culminant al acestei părţi a fost înregistrat de la minutul 36:31 și-l reproducem pentru savoarea și fermitatea acuzației la adresa lui Augustin Lazăr:

„- Tudorel Toader: Dacă Parlamentul spune, dacă CCR spune, în acelaşi sens, dvs., ca procuror general, spuneţi „nu-i cum spune Parlamentul, nu-i cum spune Curtea, e cum spun eu, că sînt acte de hărţuire. Sigur, zîmbiţi, sigur, în America n-aţi mai fi stat nici jumate de oră!

Dar, recitalul profesorului Tudorel Toader avea să ajungă la apogeu după ce Augustin Lazăr, total neinspirat, a încercat să minimalizeze Raportul ministrului, despre care a sous în repetate rînduri că ar fi „un eseu”. Ultimele 14 minute ale şedinţei CSM sînt de-a dreptul antologice (de la min. 89:15 al înregistrării). Cităm şi de aici cîteva pasaje senzaţionale:

– „Tudorel Toader: Spuneţi dumneavoastră oamenilor, nu mie, ca ministru, nu procurorilor din secţie, spuneţi dvs. oamenilor, românilor, care au stat luni sau ani în puşcării şi după aia monstruos li s-a spus că fapta nu există sau nu aţi comis-o dvs. sau n-are elementele constitutive ale unei infracţiuni. Ce-i spuneţi dvs., un parchet în sec. XXI, unui om care a stat trei ani în puşcărie sau doi ani sau o săptămînă şi, după aia, „domne, ne pare rău, nu eşti vinovat, n-ai comis fapta”?

– Am urmărit cum v-aţi înroşit progresiv şi vocea vă tremura şi, mă gîndeam, ca să vă citez: Doamne, Dumnezeule, poate se opreşte la timp ca să nu evolueze mai mult! V-aţi înfierbîntat, aşa, un pic.

– Eu n-am pretenţia că am evaluat toate faptele dvs., că aş deveni un fel de biograf al dvs., ceea ce nu mi-am propus şi nu-mi propun.

Total imprudenţi, doi membri ai secţiei „procurori” din CSM n-au ţinut cont de forma în care se afla Tudorel Toader şi au încercat într-un mod penibil să-l pună la colţ. Evident, s-au transformat imediat în victime colaterale şi parcă mai auzim şi acum schelălăielile lor. Primul care s-a aruncat în gol a fost vestitul procuror Cristian-Mihai Ban, care are o plîngere penală la DNA încă din vremea cînd era şeful Parchetului de pe lîngă ÎCCJ! Acesta, uitînd că Augustin Lazăr era în discuţia CSM, îi cerea socoteală ministrului Toader (de la min. 98:02) şi, evident, şi-a primit lecţia:

„- Tudorel Toader: Eram aici, în prezenţa dvs., la momentul altei evaluări, şi vă spuneam – să nu vă supăraţi nici acum – să nu confundăm pe cine evaluăm! Eu, ca ministru, v-am pus la dispoziţie un raport. Vi l-am şi prezentat/explicat astăzi. Dumneavoastră, astăzi, aici, aveţi de intervievat pe Procurorul general. Eu, după procedură, puteam să nu vin. Nu confundaţi competenţa de a pune întrebări şi de a chestiona ministrul justiţiei!

– Cristian-Mihai Ban: Mă rog, era o chestiune de lămurirea… Dvs. sînteţi emitent şi…

– Tudorel Toader: Ştiu, dar aţi mai pus această întrebare şi v-am răspuns în aceiaşi termeni.

– Cristian-Mihai Ban: A doua întrebare atunci nu v-o mai pun, domnule ministru, că era legată de prima”.

Vizibil emoţionat, şi cel de-al doilea procuror şi-a încercat norocul, adresîndu-se tot ministrului Tudorel Toader, deşi auzise răspunsul acestuia pentru procurorul Ban despre faptul că Augustin Lazăr este cel audiat:

„- Procurorul: Săptămîna trecută a apărut Raportul MCV. Una dintre recomandări este suspendarea imediată a tuturor procedurilor de numire şi revocare a procurorilor de rang înalt. Cum vă raportaţi la această recomandare?

– Tudorel Toader: Da, vă răspund. Chiar am bănuit că aţi fost atent, dar mă conving că nu! În momentul cînd prezentam raportul, spuneam că declanşez procedura, iar astăzi, în faţa dvs., spun că voi continua procedura! Care este obiectul întrebării?

– Procurorul: Nu ştiam dacă luaţi în considerare recomandarea MCV…

– Tudorel Toader: Dacă eu astăzi am declarat chestiile astea, ce sens are întrebarea?

– Procurorul: Eu vreau să-mi spuneţi expres dacă luaţi în considerare recomandarea MCV.

– Tudorel Toader: Deci, v-am răspuns!”

Mult mai prudent, procurorul Codruţ Olaru, preşedintele secţiei „procurori” din cadrul CSM, n-a mai pus vreo întrebare, menţionînd că în 2016 a fost contracandidatul lui Augustin Lazăr pentru funcţia de Procuror general al României. Pe fază, ministrul Tudorel Toader a intervenit cu un atac indirect la adresa lui Augustin Lazăr sub forma unei întrebări retorice adresate lui Codruţ Olaru, care l-a scos din minţi pe Augustin Lazăr:

„- Tudorel Toader: Pot să vă întreb ceva. Vă rog! Insist! La dosar aţi avut doar Cererea şi CV-ul sau aţi mai depus şi altceva?

– Augustin Lazăr: Nu face obiectul…

– Codruţ Olaru: Nici nu se punea problema. Categoric.

– Tudorel Toader: Da, am dosarul la minister şi ştiu.

– Codruţ Olaru: Mulţumesc pentru înţelegere.”

Evident, la scurt timp după prezentarea Raportului lui Tudorel Toader şi audierea lui Augustin Lazăr, Secţia „procurori” a CSM a comunicat „avizul negativ pentru revocarea Procurorului general”, dat cu votul tuturor procurorilor! Dar, cum acest lucru era previzibil, aşa cum spusese ministrul încă de la început, ceea ce rămîne după această şedinţă este recitalul dat de Tudorel Toader care, cu o răbdare exersată la catedră, parcă abia aştepta să-i înveţe pe cei prezenţi ce înseamnă să cunoşti prevederile legale, deci să ştii carte.

Ca jurnalist cu trei decenii de experienţă în spate, cunoscînd aproape toată clasa politică perindată prin faţa noastră, ţin să spun că istoria acestei perioade îl va reţine pe Tudorel Toader, actualul ministru al Justiţiei, ca fiind unicat, cu totul altfel în acest peisaj definit de cele mai multe ori ca stînd sub zodia mediocrităţii. Mai presus de orice, Tudorel Toader rămîne în continuare expresia concretă a proverbului: „Ai carte, ai parte!

Autor: Ion Spanu

Sursa: Cotidianul

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu