De regulă, în fiecare săptămînă, la Călugăreni, în județul Giurgiu, de cum treci podul peste Neajlov, se ține un tîrg.
Mărunțișuri, vechituri, legume – fructe și, din ce în ce mai rar, animale mici și mai mari. Și, cam o dată pe an, la sfîrșit de noiembrie și început de decembrie, se ține cel mai mare tîrg de porci din Muntenia și, poate, din toată țara. Bucureștenii și gospodarii din Bărăgan năvălesc exact pe locurile în care Mihai Viteazu i-a învins pe turci. Exact acolo se ține cea mai mare tîrguială a sfîrșitului de toamnă. Tîrgoveții se înghesuie să cumpere porci de sacrificat în buza sărbătorilor de iarnă.
Ce se va întâmpla cu PNL dacă moțiunea trece. Explicațiile lui Ilie Bolojan
De dimineață, aproape pe întuneric, cu transpirații aburinde la gura fiecăruia, se negociază zgomotos, cu banii în mînă, cu mașinile și căruțele la așteptare, într-un guițat continuu și, din cînd în cînd, cu aerul sfîșiat de un grohăit adînc și dureros. Dimineața tîrgului de porci de la Călugăreni are o anume duritate, chiar un soi de cruzime, mai ales că procedura impusă de progresiștii româno-europeni pretinde asomare, nu junghiere. De altfel, tîrgul porcilor de la Călugăreni este interzis prin nu știu ce ordin. Și, cu toate acestea, se ține încă de pe vremea în care comunismul nu ajunsese pe la noi și probabil că se va ține pe ulițe și pe cotloane și după ce democrația va introduce carnea artificială.
Tensiunea din tîrgul de porci de la Călugăreni seamănă mult cu tîrguiala parlamentarilor pentru moțiunea de cenzură. Cine, cît dă pe unul? Dacă înfometata noastră Coaliție izbutește să cumpere 20-25, scapă. Face Rusaliile la Monte Carlo. Dacă nu, la munca de jos. Și unii pe drumuri pe la DNA. Disperarea este vizibilă, recunoscută, publică și are rolul de a atrage atenția aceluia care n-a primit încă o ofertă. Premierul Ilie Bolojan și-a recunoscut public încercările de racolare.
Ciolacu prevede o moțiune record. „N-o să se mai vorbească de mine, ci de Bolojan”
„Am discutat şi în aceste zile şi voi discuta şi în zilele următoare, cu orice parlamentar care, având o atitudine responsabilă, caută să vadă ce motive stau la baza unui astfel de demers, care sunt soluțiile care sunt gândite pentru viitor, dar asta fiecare parlamentar responsabil va decide, în funcție de conștiința lui, de datele pe care le are, atunci când va vota” (Ilie Bolojan)
Și Dominic Fritz, cu tonul lui de măcelar politic, a recunoscut:
„Suntem dispuși la negociere cu parlamentarii de la AUR”.
Și Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, este îngrozit de operațiune:
„În goana disperată după racolare a parlamentarilor AUR… știu, sigur în «interesul național deținut doar de PNL cu 12%». Ieri (2 mai 2026 – n. red.) am văzut declarația publică a unui greu, lider PNL: «AUR și-a nuanțat pozițiile. E pro-european». Am citit și recitit. Dar era pe bune… Doamne, cât m-am liniștit aflând asta de la un greu, lider PNL!”.
Tîrguiala asta politică e veche de cînd partidele au scos capul din mulțime și în numele ei și o re-lansează fără nerușinare în momentele de mare pericol. Nu pentru țară, ci pentru partid și pentru membrii lui. Mai ales pentru conducători. Pentru mulți, pierderea puterii este egală cu sfîrșitul carierei. Tîrguiala și racolarea de parlamentari ascund întotdeauna un tîrg. Avem de-a face cu o cumpărătură nereglementată, făcută în numele democrației. Iar marfa, clientul, „porcul de vînzare” se aruncă pe ultima sa cină de lături.
Autor: Cornel Nistorescu
Sursa: Cotidianul.ro













Adauga comentariu