Thierry Meyssan: Ucraina – Revenirea propagandei de război

Manipularea prin mass-media mercenară este arma teribilă cu care cetățenii României sunt atacați 24 de ore din 24. Rezultatul ? Derutarea generală prin omisiunea adevărului, prin deformarea Matrixului secolului al XX-lea și să conștientizăm că, așa cum se exprimă jurnalistul Thierry Meyssan în articolul pe care vi-l propunen pentru lectură : „Din războaiele anterioare ar fi trebuit să învățăm că prima victimă este întotdeauna adevărul”. Citiți și veți afla unele „detalii” despre care, în „România educată” nu se vorbește nici în șoaptă. Vă avertizăm că ceea ce veți citi diferă de imaginea prezentată la TV. Fiecare este liber să tragă concluziile pe care le consideră convingătoare pentru a fi cât mai aproape de „prima victimă a războaielor”! (Redacția ART-EMIS)

Revoltată de războiul din Ucraina, opinia publică occidentală se mobilizează pentru a-i ajuta pe ucrainenii care fug din țara lor. Occidentalii consideră că este evident că dictatorul Putin nu susține noua democrație ucraineană. ‎ Ca și în războaiele anterioare, ni se spune din nou că „ceilalți” sunt „băieții răi” și că noi – în Occident – ​​suntem „băieții buni”. ‎Dar în Occident lumea este păcălită de propaganda de război doar pentru că uită ce s-a întâmplat deja, ce au văzut înainte în conflictele anterioare și pentru că nu știu absolut nimic despre Ucraina. Prin urmare, trebuie să începem de la zero. ‎

Cine a început?

Ca atunci când copiii se bat în curtea școlii, ar trebui să ne întrebăm cine a început lupta. Dar nu există fotografii cu asta. În urmă cu opt ani, Statele Unite au organizat o schimbare de regim la Kiev cu cooperarea unor grupuri armate mici. ‎Membrii acestor mici grupuri pretind că sunt „naționaliști”, dar nu în sensul pe care îl dăm cuvântului respectiv în Occident (Definiția naționalismului „« Naționalism » este doctrina iubirii de patrie” – a fost făcută publică pentru prima dată în istorie în Franța, în anul 1882 – n.r.). „Naționaliștii” ucraineni pretind că sunt ucraineni „adevărați”, de origine scandinavă sau proto-germanică, și nu slavi ca rușii.

Ei îmbrățișează ideile lui Stepan Bandera (1909-1959)‎‎[1], șeful colaboratorilor ucraineni ai naziștilor – unii francezi l-ar considera putea considera un Philippe Petain al ucrainenilor -, dar Bandera este mai degrabă echivalentul lui Joseph Darnand, ministru de Interne al regimului colaboraționist Vichy, fondator al Miliției Franceze, care a fost ulterior încorporată în divizia „Carol cel Mare” a „Waffen SS”. Ucrainenii care s-au considerat întotdeauna a fi de origine scandinavă și proto-germanică, precum și de origine slavă, numesc în mod firesc aceste mici grupuri „neonaziști”.

Într-o țară precum Franța, cuvântul „nazist” este o insultă care este adesea folosită cu ușurință. Dar, din punct de vedere istoric, naziștii au constituit o mișcare care apăra o viziune rasială asupra umanității pentru a justifica existența imperiilor coloniale. Conform acestei viziuni asupra lumii, oamenii aparțin unor „rase” diferite – astăzi ar fi mai bine să spunem „specii” diferite. Prin urmare, bărbații și femeile de „rase” diferite nu pot procrea, precum măgarii și caii, din a căror încrucișare rezultă catâri, în general sterili. Acesta este motivul pentru care naziștii au interzis căsătoriile interrasiale. Au urmat o logică conform căreia dacă suntem de rase diferite, anumite rase sunt superioare altora, ceea ce „explica” dominația occidentală asupra popoarelor colonizate.

În anii 1930, această ideologie era considerată o „știință” și era predată în universități, în special în Statele Unite, în țările scandinave și în Germania. Oameni de știință importanți au apărat acea „știință”. De exemplu, Konrad Lorenz (Premiul Nobel pentru Medicină în 1973) a fost un nazist fervent și a scris că, pentru a păstra rasa, homosexualii trebuiau extirpați în masă, ca un chirurg care extirpă o tumoare, pentru a preveni amestecul moștenii lor genetice cu cea a altor rase. ‎Acei oameni de știință au fost la fel de serioși ca și cei care au anunțat recent apocalipsa cu epidemia de Covid-19. Erau considerați „oameni de știință”, dar concluziile și obiectivele lor nu erau rezonabile. ‎Rusia modernă a fost construită pe memoria a ceea ce rușii numesc „Marele Război pentru Apărarea Patriei”, ceea ce occidentalii numesc „Al Doilea Război Mondial”. Acest conflict nu are aceeași semnificație pentru ruși ca pentru națiunile din Occident. Să vedem de ce. ‎

Într-o țară ca Franța, deși a fost ocupată de naziști, războiul a durat doar câteva luni de zile și francezii au crezut rapid în victoria nazistă și au optat pentru colaborare. Începând cu 1940, francezii au văzut că naziștii și regimul de la Vichy, condus de Philippe Petain, arestează 66.000 persoane, majoritatea pentru „terorism”, adică pentru participarea la Rezistența împotriva ocupației naziste. Apoi, începând din 1942, francezii au asistat la arestarea a 76.000 evrei și deportarea lor în Est – de fapt au fost trimiși în lagăre de concentrare – pentru că erau o „rasă inferioară”. ‎

Dar în Uniunea Sovietică, naziștii nu au arestat pe nimeni pentru că scopul lor era să extermine sau să înrobească toți slavii în decurs de 30 de ani pentru a „curăța” „spațiul de locuit” în care aveau să construiască noul imperiu colonial prevăzut în „Generalplan Ost”. De aceea, U.R.S.S. a fost nevoită să plângă moartea a 27 de milioane de oameni. ‎Concluzie: în memoria colectivă rusă, naziștii reprezintă un pericol existențial. Nu însă și pentru occidentali. ‎

Cei care au ajuns la putere la Kiev ca urmare a putsch-ului din Piața „Maidan” nu s-au declarat „naziști”, ci „naționaliști”… precum Stepan Bandera, care nici nu s-a autoproclamat „nazist”, ci mai degrabă „naționalist” dar a participat la exterminarea slavilor și a evreilor. Noul regim de la Kiev l-a descris pe președintele înlăturat drept „pro-rus”, ceea ce de fapt era fals și au interzis tot ce ține de cultura slavă, în special limba rusă. ‎

Majoritatea ucrainenilor sunt bilingvi, vorbesc atât rusă, cât și ucraineană, iar noul regim a interzis la jumătate din populație să-și vorbească limba în școli și în administrație. Populația din Donbass, cu un număr mare de vorbitori de limbă rusă, s-a revoltat. Dar minoritatea vorbitoare de limba maghiară, care a primit educație în propria limbă și, de altfel, a avut sprijinul oficial al Ungariei, s-a revoltat și ea. Ucrainenii din Donbass au cerut ca raioanelor Donețk și Lugansk să li se acorde un statut autonom care să le permită să vorbească și să predea limba lor (rusă). Acele spații administrative (numite oblast) s-au autoproclamat republici, ceea ce nu însemna că vor independența, ei doar pretindeau autonomie administrativă, precum fostele republici ale Uniunii Sovietice sau… actuala Republică California din Statele Unite.

În 2014, președintele francez de atunci Francois Hollande și cancelarul german Angela Merkel au adus noul regim de la Kiev la masa cu reprezentanții Donbass și au negociat acordurile de la Minsk. Franța, Germania și Rusia sunt garanții implementării acestor acorduri. ‎

Kievul a refuzat întotdeauna să aplice Acordurile de la Minsk, în ciuda faptului că le-a semnat. În loc să le aplice, Kievul a înarmat miliții „naționaliste” și le-a trimis la granițele Donbasului pentru a-și dezvălui acolo ura împotriva populațiilor de origine rusă. Așa că toți extremiștii occidentali au trecut prin Donbass pentru a exersa „tragerea în rus”. Potrivit Kievului, acești paramilitari au numărat luna trecută 102.000, ei reprezintă o treime din armata ucraineană și sunt integrați în Apărarea Teritorială. Tot conform Kievului, încă 66.000 de „naționaliști” străini din toată lumea au sosit în Ucraina ca întăriri, de la începutul operațiunii militare ruse. ‎

În cei 8 ani de la semnarea Acordurilor de la Minsk, paramilitarii „naționaliști” au ucis 14.000 persoane în Donbass, tot conform Kievului. Rusia a condus propria anchetă și a numărat nu numai morții, ci și răniții grav. Și a găsit 22.000 de victime. Abordând problema, președintele Putin a vorbit despre „genocid”, nu în sensul distrugerii unui popor, ci în sensul juridic al infracțiunii care este săvârșită, din ordinul autorităților, împotriva unui grup etnic. Dar asta încă nu este tot. La 1 iulie 2021, președintele Zelensky – același care a înarmat paramilitarii „naționaliști” și a refuzat să aplice Acordurile de la Minsk – a promulgat Legea nr. 38 privind popoarele autohtone‎‎[2]. Această lege le garantează tătarilor și evreilor karaiți (evrei care nu recunosc Talmudul) exercitarea drepturilor lor, cum ar fi dreptul de a vorbi propria lor limbă, dar nu recunoaște aceste drepturi slavilor (nici românilor din nordul Bucovinei, Bugeac și Ținutul Herța, abandonați de conducerea statului român – n.r.). Slavii… nu există, nu există nicio lege care să-i protejeze, sunt „Untermenschen”, adică „suboameni” sau „subumani”.

Este prima dată în 77 de ani când o țară de pe continentul european adoptă o lege rasială. Dumneavoastră, dragi cititori, poate vă gândiți că există multe organizații dedicate apărării drepturilor omului și că aceste organizații cu siguranță au protestat. Nu! Asta nu s-a întâmplat. A fost o mare tăcere. Ei bine, de fapt nu totul a fost tăcut pentru că „filosoful” francez Bernard-Henri Levy a aplaudat acea lege.‎

De ce să apelezi la război?

Prejudecata denaturează interpretarea faptelor, mai ales în republicile baltice și în alte țări care au trăit sub „doctrina Brejnev”. Aceste popoare îi văd pe rușii de astăzi ca moștenitori ai sovieticilor. Dar principalii lideri sovietici nu erau ruși: Iosif Stalin era georgian, Nikita Hrușciov era ucrainean… inclusiv Leonid Brejnev era tot ucrainean!‎

Când regiunile Donețk și Lugansk erau ucrainene, masacrul împotriva locuitorilor lor era exclusiv o problemă ucraineană. Nimeni nu era autorizat să-i protejeze. Cu toate acestea, prin semnarea Acordurilor de la Minsk și prin transmiterea acestor documente către Consiliul de Securitate al O.N.U. spre aprobare, Franța și Germania și-au asumat responsabilitatea pentru a pune capăt masacrului. Dar nu au făcut-o. ‎Natura problemei s-a schimbat când, pe 21 februarie 2022, Rusia a recunoscut independența celor două republici Donbass. Masacrul împotriva populațiilor acestor republici a încetat atunci să fie o problemă internă ucraineană și a devenit o problemă internațională.

Pe 23 februarie, Consiliul de Securitate al O.N.U. s-a reunit din nou – în timp ce forțele ruse se pregăteau să intervină. La acea ședință a Consiliului de Securitate, secretarul general al O.N.U., Antonio Guterres, nu a putut contesta legitimitatea recunoașterii de către Rusia a republicilor Donbass și nici legitimitatea intervenției militare ruse împotriva neonaziștilor și s-a limitat la a cere Rusiei să dea păcii încă o șansă‎‎[3].‎

Dreptul internațional urmărește să evite războiul, dar nu îl interzice. Și, din moment ce acea ședință a Consiliului de Securitate nu a produs niciun rezultat concret, Rusia era în dreptul său de a veni în ajutorul populațiilor din Donbass masacrate de neo-naziști. Și asta a făcut a doua zi, 24 februarie. ‎Președintele Vladimir Putin, care așteptase deja 8 ani, nu a putut continua să amâne chestiunea, nu doar pentru că lumea deja murea zilnic, ci și pentru că armata ucraineană pregătea un mare masacru pentru 8 martie‎‎[4]. Și, de asemenea, pentru că, în conformitate cu legea rusă, președintele Federației Ruse este personal responsabil pentru viața concetățenilor săi. În așteptarea unui posibil exod, marea majoritate a locuitorilor din Donbass au dobândit cetățenia rusă în ultimii ani. ‎

Exodul a două milioane de ucraineni

Ca în toate războaiele N.A.T.O., vedem acum cum populația fuge de conflict. Pentru o țară precum Franța, acest lucru amintește de exodul din 1940 în fața avansării trupelor germane. Este un fenomen de panică colectivă. În 1940, francezii credeau că Wehrmacht-ul urma să comită violuri în masă, așa cum fuseseră atribuite anterior trupelor germane la începutul Primului Război Mondial. Dar soldații germani care au invadat Franța în 1940 au fost disciplinați și nu au comis asemenea violențe. În cele din urmă, fuga civililor francezi a fost nejustificată și motivată exclusiv de frică. ‎

În vremea noastră, N.A.T.O. a dezvoltat, de la războiul din Kosovo, conceptul ingineriei mișcărilor în masă a populației‎‎[5]. ‎De exemplu, în 1999, C.I.A. a orchestrat deplasarea – în doar trei zile – a peste 290.000 de kosovari din Serbia în Macedonia. Dacă tu, dragă cititor, ai peste 30 de ani, probabil că-ți amintești de videoclipurile înfiorătoare ale acelor rânduri lungi de persoane care se deplasau pe jos pe zeci de kilometri de-a lungul căilor ferate. Obiectivul a fost să ne facă să credem că guvernul lui Slobodan Milošević a declanșat represiunea etnică, justificând astfel războiul pe care puterile occidentale doreau să-l declanșeze. În realitate, kosovarii nu știau de ce fug, dar credeau că mărșăluiesc spre un viitor mai bun. În Siria, vă amintiți cu siguranță exodul populațiilor siriene, scopul a fost să debiliteze țara privând-o de populația sa. Acum, în cazul Ucrainei, ceea ce se caută este să te atingă la coarda sensibilă arătându-ți femei și copii care fug, dar fără ca bărbații să plece, pentru că trebuie să lupte împotriva rușilor. ‎

Întotdeauna este vorba despre manipularea emoțiilor noastre. Dar faptul că kosovarii, sirienii sau ucrainenii suferă nu înseamnă că au dreptate. Uniunea Europeană acceptă toți refugiații ucraineni. Toate țările din zona Schengen acceptă toate persoanele care se prezintă ca fugari din războiul din Ucraina. Potrivit administrației germane, aproximativ 25% (un sfert) din toți acei „refugiați” care jură că provin din Ucraina… nu au pașapoarte ucrainene, ci pașapoarte algeriene, din Belarus, indiene, marocane, nigeriene sau uzbece, persoane care evident că încearcă să profite de ușa deschisă pentru a trece legal granițele Uniunii Europene. Nimeni nu verifică dacă au fost de fapt înainte în Ucraina. Pentru șefii companiilor germane este vorba de o regularizare ascunsă a unei mase mari de forță de muncă ieftină.

În Occident, ar trebui să ne întrebăm de ce poporul ucrainean nu își exprimă masiv sprijinul pentru guvernul președintelui Zelensky. În timpul războiului din Kosovo, populația din Belgrad s-a adunat zile și nopți pe podurile orașului lor pentru a împiedica N.A.T.O. să le bombardeze. În mijlocul războiului împotriva Libiei, milioane de persoane s-au adunat la Tripoli pentru a-și exprima sprijinul pentru Muammar el-Kadhafi. În timpul agresiunii împotriva Siriei, un milion de persoane s-au adunat la Damasc în sprijinul președintelui Bashar al-Assad. ‎

Nu s-a văzut așa ceva în Ucraina. Dimpotrivă, ei ne spun că patrulele Apărării Teritoriale sunt angajate pe strazi în căutarea „sabotorilor ruși”… chiar și atunci când O.S.C.E. a raportat că încă nu era nici măcar un soldat rus în Ucraina, înainte de începerea operațiunii militare. Impactul imaginilor: videoclipul presupusului atac împotriva centralei nucleare din Zaporizhia, unde în realitate nu se vede niciun impact sau împușcătură asupra centralei în sine.

Din războaiele anterioare ar fi trebuit să învățăm că prima victimă este întotdeauna adevărul.

De la războiul din Kosovo, N.A.T.O. s-a specializat în propaganda de război. La acel moment, purtătorul de cuvânt al alianței de la Bruxelles a fost a fost înlocuit de Jamie Shea, care sosea în fiecare zi cu vreo poveste îngrozitoare despre criminalii sârbi însetați de sânge sau cu vreun exemplu de rezistență exemplară a kosovarilor. La acea vreme publicam zilnic prin fax „Journal de la Guerre en Europe” (Jurnalul războiului în Europa), unde rezumam declarațiile emise de N.A.T.O. și birourile micilor agenții de presă balcanice. Și am văzut, zi de zi, cum cele două versiuni ale războiului din Kosovo s-au îndepărtat din ce în ce mai mult una de cealaltă. Atunci m-am gândit că adevărul este probabil undeva la mijloc între cele două versiuni. Dar când s-a încheiat acel război, ne-am dat seama că poveștile lui Jamie Shea erau pure invenții menite să hrănească rubricile publicațiilor care le reproduceau, în timp ce birourile agențiilor mici și modeste din Balcani… spuneau într-adevăr adevărul. Dar acel adevăr nu favoriza N.A.T.O. ‎

Asta mă face să privesc consensul media occidentală cu o oarecare suspiciune. De exemplu, când ni se spune că Rusia bombardează o centrală nucleară… Îmi amintesc de minciunile lui George W. Bush despre armele de distrugere în masă ale tiranului „Saddam”. Când ne explică că rușii tocmai au bombardat o maternitate din Mariupol, îmi amintesc de bebelușii kuweitieni care se presupune că au fost luați din incubatoarele lor de oribilii soldați irakieni. Și când îmi spun că perfidul Putin este nebun și că seamănă cu Hitler, îmi amintesc cum l-au tratat presa și guvernele occidentale pe liderul libian Muammar al-Kadhafi sau președintele sirian Bashar al-Assad. ‎

Asta mă împiedică să iau în serios pretențiile Occidentului. Se știe deja, de exemplu, că soldații ucraineni care se aflau pe Insula Șerpilor din Marea Neagră nu au fost masacrați sub bombele rusești, așa cum a spus președintele Zelensky… s-au predat trupelor ruse – Zelensky însuși a ajuns să recunoască acest fapt. ‎

De asemenea, se știe că memorialul evreiesc de la Babi Yar nu a fost niciodată bombardat și distrus de ruși, care respectă toate victimele barbariei naziste. De asemenea, se știe că nici centrala nucleară Zaporizhia nu a fost bombardată – de la începutul conflictului era deja protejată de forțele ruse și echipe mixte ruse și ucrainene asigură funcționarea acesteia. Apropo, Agenția Internațională pentru Energie Atomică (A.I.E.A.) a confirmat că nu a existat niciodată pericol de contaminare nucleară în Zaporizhia sau Cernobîl și nici în nicio altă instalație nucleară ucraineană. Nici în Mariupol nu s-a produs bombardarea gravidelor nevinovate. Pacienții și personalul maternității Mariupol fuseseră evacuați din unitatea, care a fost transformată în cazarma regimentului „Azov”, cu trei zile înainte de bombardament, iar Rusia informase O.N.U. despre acest lucru. ‎Deci nu sunt convins de cei care susțin că „tiranul” Putin trebuie ucis. ‎

Bătăliile

Și cum este posibil să nu observăm că imaginile „bătăliilor” victorioase ale armatei ucrainene sunt întotdeauna aceleași? Cum este posibil să nu observăm că ne arată doar câteva vehicule distruse? S-ar putea ca reporterii de război de la agențiile occidentale să nu fi văzut niciodată războaie reale? Publicul nu interpretează imaginile în funcție de ceea ce vede, ci mai degrabă în funcție de comentariile care le însoțesc. ‎

De o săptămână ne spun că forțele ruse înconjoară Kievul la o distanță de 15 kilometri, că rușii înaintează zilnic… dar sunt încă la 15 kilometri… și că sunt pe cale să lanseze asaltul final. Când ni se spune că „dictatorul” Putin vrea pielea simpaticului și amabilului președinte Zelensky – care înarmează neo-naziștii și promulgă legile rasiale… dar este un tip foarte drăguț – încerc să văd ce îmi spun faptele. ‎Iar faptele spun că forțele ruse nu și-au fixat niciodată ca obiectiv capturarea marilor orașe. Rămân în afara lor, cu excepția Mariupol. Ei se luptă cu paramilitarii „naționaliști”, care sunt de fapt neo-naziști. Fiind eu însumi francez și admirator al Rezistenței franceze împotriva ocupației naziste, forțele ruse au toată admirația mea. ‎

Armata rusă aplică aceleași tactici în Ucraina ca și în Siria: încercuirea orașelor care servesc drept refugii pentru inamic, deschiderea coridoarelor umanitare pentru a permite civililor să plece și, în final, bombardarea forțelor inamice rămase. De aceea paramilitarii neo-naziști blochează aceste coridoare și împiedică populația să plece pentru a folosi civilii ca scuturi umane. ‎

Ne confruntăm cu un război al mișcării. Forțele ruse se deplasează în camioane și vehicule blindate capabile să se miște rapid. Nu există bătălii cu tancuri, care sunt de puțin folos astăzi în teatrele de operațiuni. În 2006, în Liban, am văzut Hezbollah convertind în fier vechi tancurile Merkava ale Israelului. Trupele ruse se deplasează în vehicule blindate motorizate. Deoarece Occidentul a livrat zeci de mii de rachete antitanc armatei ucrainene, inclusiv paramilitarilor neo-naziști, ei încearcă să folosească aceste arme pentru a distruge blindatele ruse. De fapt, nu există „bătălii, ci doar ambuscade.‎

Statul Israel a exprimat opinia sa. Prim-ministrul său, Naftali Benett, l-a sfătuit pe președintele Zelensky să accepte condițiile Rusiei pentru pace, inclusiv îndepărtarea monumentelor care îl glorifica pe Stepan Bandera și alți colaboratori naziști ucraineni și arestarea naziștilor contemporani încorporați în forțele armate ucrainene. ‎

Trei noi probleme

De parcă situația nu ar fi deja destul de complicată, președintele Zelensky a anunțat la München, în cadrul Conferinței de Securitate și chiar înainte de începerea conflictului, intenția sa de a obține bomba atomică, ceea ce constituie o încălcare a Tratatului de Neproliferare a Armelor Nucleare, un tratat semnat de Ucraina. ‎Și după această declarație, forțele ruse au găsit și au publicat un document de lucru al guvernului ucrainean, document care arată că Kievul plănuia să lanseze un atac militar la scară largă asupra Donbassului și Crimeei pe 8 martie. ‎În plus, armata rusă a dezvăluit existența în Ucraina a aproximativ 15 laboratoare care efectuează cercetări asupra armelor biologice… pentru Pentagon, cu alte cuvinte pentru Departamentul de Apărare al S.U.A. Moscova a anunțat că va publica documentația găsită de forțele sale în Ucraina și că trupele sale specializate au distrus deja 320 de containere cu agenți patogeni. ‎

Ce înseamnă cele de mai sus? Că Statele Unite, o putere semnatară a Convenției O.N.U. care interzice armele biologice, respectă acea Convenție pe teritoriul S.U.A., dar o încalcă în străinătate. Documentele pe care un jurnalist bulgar le publicase în urmă cu două luni deja o demonstrează. ‎

Pe 8 martie 2022, Ministerul de Externe al Republicii Populare Chineze a cerut Pentagonului explicații publice despre cele peste 330 de biolaboratoare pe care le deține în 30 de țări. Dar răspunsul a venit de la Departamentul de Stat, care a publicat o declarație prin care neagă aceste practici. Cu toate acestea, după câteva ore, în timpul unei audieri în fața unei comisii din Senat, secretarul adjunct de stat Victoria Nuland a recunoscut că Statele Unite „colaborează” cu programele de arme biologice din Ucraina și chiar și-a exprimat îngrijorarea că materialul patogen ar putea cădea în mâinile forțelor ruse ‎[6].

În ciuda acestor declarații ale subsecretarului de stat Nuland, când Rusia a adus problema laboratoarelor biologice găsite în Ucraina la Consiliul de Securitate al O.N.U., puterile occidentale au încercat să inverseze situația afirmând că, dacă Rusia a emis aceste acuzații, este pentru că, cu siguranță, pregătea un atac biologic sub steag fals. La rândul său, Organizația Mondială a Sănătății (O.M.S.) a recunoscut că a luat cunoștință de activitatea desfășurată în Ucraina cu agenți patogeni periculoși și că a cerut acelei țări să distrugă tot materialul patogen aflat în posesia sa pentru ca trebuia evitat orice risc de diseminare‎‎[7].

‎Pe scurt, guvernul ucrainean, care a adunat o forță armată de peste 100.000 „naționaliști” și i-a încorporat în „apărarea teritorială”, și care a adoptat o lege rasială, realizează, de asemenea, ilegal investigații privind armele biologice și își proclamă intenția de a obţine bomba atomică. ‎Dar în Franța, ca și în celelalte țări occidentale, am ales să uităm exemplele de curaj ale liderului Rezistenței Franceze Jean Moulin, ale barbatului care a condus Franța Liberă în exil – generalul Charles de Gaulle – și sacrificiul bărbaților și femeilor, care, în toată Europa, au urmat calea rezistenţei împotriva ocupaţiei naziste. ‎

Și pe cine sprijinim? Președintele Zelensky, care reprezintă tocmai opusul‎‎[8]. ‎

Autor: Thierry Meyssan

Sursa: art-emis.ro

—————————————
[1] După ce a participat la masacrele evreilor cu SS, Stepan Bandera a fost arestat de naziști în 1941 și internat într-o închisoare VIP, dar au ajuns să-l elibereze pentru a-l folosi în lupta împotriva sovieticilor. Stepan Bandera nu a fost niciodată un oponent ideologic al nazismului și a colaborat întotdeauna cu naziștii împotriva URSS. Vezi Stepan ‎Bandera: Viața și viața de apoi a unui naționalist ucrainean, fascism, genocid și cult, Grzegorz ‎Rossoliński-Liebe, Ibidem, 2014.
[2] „Про корінні народи України”, Відомості Верховної Ради (ВВР), ‎‎2021, № 38, st.319, Legea rasială ucraineană, Rețeaua Voltaire, 4 martie 2022.
[3] Consiliul de Securitate, a 8974-a sesiune, ONU, 23 februarie 2022.
[4] Document: „Planurile secrete de atac pe Donbass”, ‎‎(Sursa: Ministerul Apărării al Federației Ruse).
[5] „Strategic Engineered Migration as a Weapon of War”, Kelly M. Greenhill, Civil War Journal, volumul 10, numărul 1 din iulie 2008; „Înțelegerea puterii coercitive a migrațiilor în masă”, în Armele migrației în masă: deplasarea forțată, constrângerea și politica externă, Kelly M. Greenhill, Ithaca, 2010 și „Migrația ca armă coercitivă: noi dovezi din Orientul Mijlociu”, în Coercion: The Power to Hurt in International Politics, ‎Kelly M. Greenhill, Oxford University Press, 2018.
[6] „Subsecretarul de stat Victoria Nuland recunoaște participarea Statelor Unite la programele biologice militare din Ucraina”, Rețeaua Voltaire, 10 martie 2022.
[7] „Consiliul de Securitate al ONU și problema biolaboratoarelor în Ucraina”, Rețeaua Voltaire, 12 martie 2022.
[8] Sursa – Rețeaua Voltaire – https://www.voltairenet.org/article216072.html – 15 martie 2022