Suntem conduşi de politicieni. Ştim cu toţii că politicienii au ca principală preocupare inventarea unor minciuni credibile destinate prostirii cetăţeanului. Cu toate acestea, o mare parte a românior are încredere în politicieni, îi alege încrezându-se în promisiunile electorale şi chiar îi susţine în efortul lor de face credibile cele mai josnice înşelăciuni. În mod sigur, am fi uimiţi dacă am putea afla câţi bani şi câtă energie se cheltuie pentru prostirea noastră colectivă.
Permanenta înșelătorie: „Ei ne mint, noi îi alegem!”
În afară de cultivarea minciunii şi de propria îmbogăţire, nimic altceva nu-i important pentru politician. Consecința? Conduşi de politicieni, întreaga noastră viaţă este dirijată de înşelăciune şi, în subsidiar, de lupta dură dintre ei pentru îmbogăţire prin furtul banului nostru. Banul acela care niciodată nu este suficient pentru salarii, învăţământ, sănătate, drumuri, agricultură sau pensii.
Pe seama formulei extrem de simple a acestui mecanism lesne de priceput până şi de persoanele cele mai puţin dotate intelectual (ei ne mint, noi îi alegem), politicienii au construit un eşafodaj imens de teorii „atestate” ştiinţific, de îmbietoare strategii ale dezvoltării, de grijă pentru sănătatea noastră, de programe măreţe destinate creşterii nivelului de trai şi modelării unui om nou, prosper şi fericit. Toate, dar absolut toate fiind parte a marii şi permanentei înşelătorii.
Ţările bogate, cu minciuna înainte!
Mulţi dintre noi cred, privindu-le cu admiraţie, că ţările bogate sunt bogate fiindcă, aşa cum ni s-a spus, au cetăţeni mai responsabili decât suntem noi, românii. Ori că sunt bogate întrucât locuitorii lor, spre deosebire de noi, au ştiut să construiască de la temelii o societate solidă dedicată bunăstării tuturor, au pus bazele unei comunităţi drepte, supusă unor reguli democratice pline de compasiune şi grijă pentru cetăţean. „Sanchi!” – cum ar spune prietenul meu Viorel, cel ceva mai bronzat de la natură şi mai deştept ca mulţi nebronzaţi ce se dau drept fini intelectuali.
Totul este minciună, este impostură! Popoarele au fost subjugate prin minciuna promisiunii de prosperitate.
Bogăţia ţărilor bogate ce ne sunt date ca exemplu în mod ostentativ are ca izvor principal furtul, prădarea violentă a resurselor naturale aparţinând altora, exploatarea nemiloasă timp de secole a sute de milioane de locuitori nevinovaţi ai acestei planete, jafuri de proporţii, crime abominabile, vânzarea milioanelor de sclavi, iar mai apoi inventarea şi susţinerea unui nou tip de sclavagism: sclavagismul economic.
Pentru bogăţiile afişate azi, prin minciună au fost pornite războaie nimicitoare. Tot prin minciună au fost defăimaţi şi executaţi mai apoi conducători care şi-au protejat cu adevărat poporul şi s-au opus jefuitorilor de profesie. Prin minciună au fost subjugate popoare, promiţându-le prosperitate. Au fost rupte în bucăţele state ce s-au dorit unitare şi puternice, dar care nu au acceptat asuprirea. A fost împărţită lumea în bogaţi şi săraci.
O cârmuire samavolnică şi semibarbară
Democraţiile fanion ale Europei, statele etalon prin bogăţia şi înalta lor civilizaţie (Marea Britanie, Olanda, Portugalia, Franţa, Spania, Germania…) sunt exemple triste ale modului în care a fost (şi mai este) practicat jaful la scară internaţională. Karl Marx, cel care redevine azi popular prin înflorirea curentului neomarxist, autor al Manifestului Comunist, dar şi al lucrării de mare răsunet Capitalul, în articolul «Stăpânirea britanică în India», scris la Londra în 10 iunie 1853 şi publicat în New York Daily Tribune la 25 iunie acelaşi an, nota:
„Nu mă refer aici la despotismul european, pe care Compania britanică a Indiilor orientale l-a cultivat pe terenul despotismului asiatic ceea ce constituie o îmbinare mai monstruoasă decât oricare din monştrii sfinţi care te înspăimântă în templul din Salsette. Această îmbinare nu este o trăsătură caracteristică a sistemului englez de administraţie colonială, ci o simplă imitaţie a celui olandez, şi aceasta în aşa măsură, încât, pentru a caracteriza activitatea Companiei britanice a Indiilor orientale, este de ajuns să repetăm textual cele spuse de sir Stamford Raffles, guvernatorul englez al Javei, despre vechea Companie olandeză a Indiilor orientale:
‘Compania olandeză, care era mânată exclusiv de setea de îmbogăţire şi care îşi trata supuşii mult mai rău decât îşi trata pe vremuri un plantator din Indiile de vest gloata de sclavi ce lucrau pe plantaţia sa – deoarece acesta plătise bani pentru oamenii pe care îi cumpărase şi care deveniseră proprietatea sa, pe când Compania olandeză nu plătise nimic -, a făcut uz de întregul aparat existent al despotismului pentru a stoarce de la populaţie ultimul ban sub formă de dări şi pentru a o sili să muncească până la istovire completă. În felul acesta ea a agravat răul pe care-l pricinuia ţării o cârmuire samavolnică şi semibarbară, îmbinând în activitatea ei toată iscusinţa practică a politicianului şi tot egoismul monopolizator al negustorului’”.
România a fost înecată în minciună și prăduită sistematic sute de ani
Nu este necesar să dezvoltăm acum ideea marilor minciuni privitoare la sursa bogăţiei statelor ce ne privesc cu milă sărăcia deşi, cu două decenii în urmă, unul dintre înalţii demnitari indieni îmi spunea că la apogeul dominaţiei britanice în India, timp de mai bine de 100 de ani, din portul Bombay (unde se înalţă şi astăzi Arcul de Triumf în cinstea reginei Victoria!) a plecat cu destinaţia Marea Britanie, la fiecare început de lună, câte o navă plină ochi cu tone de pietre preţioase şi aur.
Avem la îndemână, viu, exemplul României. Ţară care, prin minciună, impostură şi viclenie a fost prăduită sistematic sute de ani. Conform studiului profesorului Eugen Stănescu, între 1400 şi 1945, din România s-a scos echivalentul a 12.564 tone aur (circa 484 miliarde euro). După 1990, în numai 26 de ani, s-a furat de patru ori mai mult. Adică 1900 miliarde euro!
De-ar fi să enunţăm numai minciunile politicienilor români din ultimele decenii, am putea scrie un roman fluviu. Revoluţia populară din decembrie 1989 s-a dovedit a fi mai puţin populară şi mai mult instrumentată de forţe opuse lui Ceauşescu situate în afara graniţelor României.
„Averile din băncile străine” ale cuplului prezidenţial împuşcat câineşte la Târgovişte n-au existat niciodată.
„Operațiunea «Bechtel»” – un furt la drumul mare demn de „The Wild West”
Ajutorul atât de mult aşteptat, oferit de partenerul nostru strategic de mai târziu, numai ajutor n-a fost. Între altele, ne amintim tristul şi costisitorul experiment „Bechtel”, un furt la drumul mare demn de „Vestul sălbatic”. Interesul american în România şi consecinţele ignorării acestuia ni le arată, fără ocolişuri, şi unul dintre exponenţii politicii americane – politologul american George Friedman:
„Americanii vin aici să facă bani […]. Gazele de şist sunt o armă care poate fi folosită pentru a evita războiul. Rusia controlează Europa prin gaze. Aveţi nevoie de resurse alternative, iar România este cea mai bogată în astfel de resurse. De aceea americanii sunt atât de interesaţi de resursele voastre […]. Ori lăsați americanii să extragă gaze de şist pentru a le vinde Europei dependente de gazul rusesc, ori vă vom izola ca pe vremea lui Ceauşescu și vă lăsăm pradă războiului”.
„Privatizarea” „grămezii de fier vechi” – demers planificat pentru distrugerea industriei autohtone
Nici privatizările atât de mult lăudate de proaspăta democraţie românească nu au adus bunăstarea promisă. A fost, practic, un demers planificat pentru distrugerea industriei autohtone, care reprezenta un serios impediment în calea neocolonizării aflate pe rol. Epitetul „grămadă de fier vechi”, atribuit industriei autohtone în 1990, se voia să devină realitate. Şi aşa s-a petrecut. 80% din industria autohtonă a fost transformată în fier vechi, vândută ca atare, în lumea largă şi hapsână, încărcată în nesfârşite garnituri de trenuri sau topită în puţinele oţelării româneşti rămase temporar, special pentru asta, pe picioare.
Economia românească aparţine companiilor străine
Nici companiile străine, sosite în valuri şi primite cu aplauze, care ne-au promis înflorirea ţării nu s-au înghesuit să ne dezvolte economia. A fost, şi în acest caz, o imensă minciună. Rezultatul? Acum, peste 50% din economia românească aparţine companiilor străine, iar sectoarele importante sunt acaparate de străini în proporţie de 80%.
„La vârf, acolo unde sunt rulajele de miliarde de lei, sectoare precum comerţul, industria auto, industria grea sau industria alimentară sunt teritorii rezervate exclusiv de companii cu capital străin […]. Potrivit studiului «Capitalul privat românesc», realizat de Z.F. împreună cu PIAROM, Patronatul Investitorilor Autohtoni din România, firmele străine deţin peste 80% din fabricarea produselor de tutun, prelucrarea ţiţeiului, fabricarea de autovehicule şi echipamente electrice, telecomunicaţii, industria metalurgică, fabricarea băuturilor şi fabricarea de maşini şi echipamente”.
Minciună s-a dovedit a fi construcţia de autostrăzi. Vă amintiţi?
„Aici sunt banii dumneavoastră!”. Suntem, azi, ţara cu cele mai puţine autostrăzi din Europa, după ce din 1990 până acum s-au perindat la Ministerul Transporturilor 27 de miniştri, fiecare cu suita sa de minciuni.
Minciună gogonată a fost promisiunea de dezvoltare a reţelei de căi ferate prin „spargerea” vechiului C.F.R., operă a „strategului” T. Băsescu. Azi circulăm mai încet şi mai nesigur pe calea ferată decât în secolul 19, la începuturile infrastructurii feroviare în România.
Minciună a fost afirmaţia lui Isărescu că dacă România nu-şi păstrează rezerva de aur la Londra (demers pentru care plătim o taxă importantă) îşi pierde „credibilitatea internaţională”.
Minciună a fost şi primirea noastră în Schengen. O alta, eliminarea vizei pentru America.
Minciună a fost că Armata Română va deveni mai puternică şi mai bine plătită după accederea la NATO.
Minciună a fost şi că prin intrarea în Uniunea Europeană economia românească va ajunge la nivelul economiilor prospere din Europa. Am ajuns deja de râsul Europei, iar la Bruxelles, la aşa-zisa masă a bogaţilor, nu ne bagă nimeni în seamă. Cele 86 de miliarde pe care „ni le dă” UE, ca urmare a intervenţiei providenţialului preşedinte român Klaus, s-au dovedit a fi o minciună imensă.
Declaraţiile aproape zilnice ale premierului conform cărora am trăi mai bine sunt minciuni.
Minciună pare a fi și „pandemia” care ne chinuie de mai bine de un an de zile.
Minciună este cu siguranţă și „imunizarea” atribuită vaccinurilor apărute suspect de repede după declanșarea plandemiei.
Minciună este şi că recent inventatul „bilet de voie” european ar contribui la mai uşoara circulaţie a persoanelor, din moment ce prin el se restricţionează sever circulaţia celor nevaccinaţi. Tot „persoane europene” şi ei.
Ar fi uşor să umplem câteva pagini cu minciunile care ne inundă şi ne dirijează viaţa. Le ştim cu toţii. Sunt atât de multe încât înlocuiesc adevărul şi ajungem să le credem.
Că adevărul a dispărut din viaţa noastră a descoperit şi un fost preşedinte al televiziunii naţionale: „Pentru noi adevărul este un dar pe care îl merită puțini, eventual copiii noștri și atât. Sau oglinda, și mai bine! Trăim de la jumătatea secolului al XX-lea în minciună și nu ne-am dezbărat de practicarea ei nici după 1989. Ne-am obișnuit cu ea, ne-a intrat pe sub piele, e aerul pe care îl respirăm”.
O concluzie – Ne mințim pe noi înșine
Concluzia acestui text, ce s-a dorit a fi sincer, este că ştim cu toţii că suntem minţiţi. Că acceptăm, în mod conştient, să trăim scăldându-ne zilnic în minciună. Că, deja, fiecare dintre noi depistăm ușor și recunoaştem minciuna politicianului. Dar, întâlnind-o, lăsăm privirea în jos şi trecem mai departe cu speranţa, laşă, că celălalt se va fi săturat şi, exasperat, îi va lua el de gulerele albe pe mincinoşi pentru a da cu ei de pământ.
Marele Adevăr este că ne mințim pe noi înșine!
Preluare: art-emis.ro / Autor: Teo Palade
d