Analize și opinii

Tăriceanu a devenit o țintă

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu este acuzat de procurorii DNA de luare de mită, motiv pentru care au cerut Camerei superioare a Parlamentului să avizeze începerea urmăririi penale. Biroul permanent al Senatului va discuta, astăzi, solicitarea DNA referitoare la începerea urmăririi penale în cazul lui Călin Popescu-Tăriceanu. Biroul permanent va înainta apoi cererea Comisiei juridice în vederea formulării unui punct de vedere, care va fi transmis plenului, singurul în măsură să încuviinţeze sau nu solicitarea.



La nivel european, problemele lui Tăriceanu sunt cel puțin la fel de grave. După alegerile europarlamentare din 2019, grupul ALDE din Parlamentul european se va tranforma complet și  va avea o componență diferită. Mai exact, grupul va avea același președinte, pe belgianul Guy Verhofstadt, dar în componența sa va intra și En Marche-ul lui Macron dar și Mișcarea România Împreună a fostului premier Dacian Cioloș. În aceste condiții ALDE românesc va fi dat afară din familia liberalilor europeni.

Atacul DNA

Acțiunea DNA este în mod evident un demers de natură să abată atenţia de la problema dosarelor preşedintelui Iohannis şi a ilegalităţilor comise de procurorul general, Augustin Lazăr.

DNA știe că acest dosar este prescris, dar îl aruncă pe piață pentru a acoperi cele două scandaluri, pe tipul valizei găsite în Teleorman.

DNA, care a clasat dosarul Microsoft pe motiv că faptele celor care au semnat contractul în 2004 s-au prescris în 2014, deci, până acum s-au prescris și eventualele fapte din 2007 – 2008, pentru care îl acuză pe Tăriceanu.

În aceste condiții este clar că DNA mizează pe reacția Senatului de a respinge cererea procurorilor de începere a urmăririi penale. Așadar, dacă Senatul va respinge cererea, nu se va mai pune problema că infracțiunile acuzate erau prescrise, ci doar că politicienii l-au ajutat pe Tăriceanu să se sustragă urmăririi penale.

Greșelile lui Tăriceanu

În ultimul an, Călin Popescu Tăriceanu a încercat să trateze fiecare provocare politică din poziția candidatului la prezidențiale. A evitat tema referendumului pentru că era complicată și-i crea probleme în UE, s-a ferit  de legile Justiției și atunci când au fost probleme în PSD a stat pe margine. Tot acest dans prin care a încercat să arate că el nu este ca Dragnea dar nici ca Iohannis nu face decât să-l prezinte ca pe un jucător minor, ajuns întâmplător la masa adulților.

A sprijinit declarativ ani de zile reforma justiției iar acum, când sunt șanse să se realizeze, se delimitează. A jucat cartea  Uniunii Europene și și-a stricat definitiv relațiile cu SUA în timpul mandatului de premier iar acum UE îl înlocuiește cu Cioloș. Practic, Tăricanu are acum rolul lui Gabriel Oprea, un politician relevant cândva care și-a făcut un partid balama ce sprijină guvernarea.

Autor: Alexandru David

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu