Analize și opinii

Tara din carciuma

Rusia e, indiscutabil, ţara din samovar, Bulgaria, din conservă, Franţa, din muzeu, Anglia, din turn, Turcia, din moschee, Italia, din capelă, Elveţia, din bancă, Olanda, din lalea, Egiptul, din piramidă, SUA, din “zgârie-nori”, China, din Marele Zid, Norvegia, din fiord, şi exemplele nu se opresc aici.

La fel de precis, România e ţara din cârciumă (Sau ţara cu epoleţi?). Păi, ce eveniment e sărbătorit de român în afara crâşmei? Naşterea progeniturii acolo se cinsteşte, ca şi botezul, ca şi aniversarea, ca şi majoratul, ca şi onomastica. Nici nunta nu-şi află altundeva desfăşurarea, iar, mai nou, pomenirea răposaţilor se face între chelneri şi frapiere. Ce mai tura-vura, cârciuma e instituţia fundamentală a României, temelia!

Despre ea a scris cu sarcasm şi ironie Caragiale şi nu ştiu vreun scriitor s-o fi ocolit în paginile sale. Capşa era cândva buricul lumii dâmboviţene, unde se punea totul la cale. Nimic important din soarta românilor nu se petrecea în altă parte decât în celebrul restaurant. Politicieni şi oameni de presă, negustori şi industriaşi, artişti şi poeţi ori dame de larg consum se îngrămădeau pentru a rezolva ceva în locanta din centrul Bucureştilor nărăviţi la lene şi coterii. “Capşe” mai mici se iţiseră pretutindeni, în fiecare orăşel de pe întinsura patriei sfârâinde pe grătarul sporovăielii cu merchez.

Comuniştii au destabilizat o vreme cultul cârciumii, dar nu mult. Un timp numai, până ce-au simţit gustul burghez al şpriţului bine sifonat şi-al mizilicului stropit cu ţuică. Dar înflorirea “cârciumismului” s-a produs cu adevărat în ultimii 20 de ani, în plin avânt al democraţiei de pahar. Partidele s-au înfiinţat pe tejghea, coaliţiile guvernamentale s-au tocmit pe gheridon, în clinchetul pocalelor parfumate cu buchete de beciuri domneşti.

În “scundele taverne mohorâte” şi pe “bănci de lemn” s-au aranjat, de asemenea, învârtelile noilor miliardari, ridicările în rang ale protejaţilor puterii ori execuţiile proscrişilor din interese politice. “Golden blitz” a devenit siglă băsesciană, iar “Potcoava” şi “Cireşica”, puncte de lucru ale Preşedinţiei. În atmosfera de veşnică mahmureală electorală, pesediştii şi pedeliştii se înghesuiau prin WC-urile de la “Doina” şi-şi pipăiau obscen platformele politice. “Şarpele roşu” era fundătura unei boeme actoriceşti duse de timpuriu tocmai din autodevorarea asta bahică.

Cu ciorba de burtă pe genunchi şi cu fuduliile pe capac, mesenii râvnitori la expedientele ademenitoare îşi abandonează inhibiţiile şi-şi descoperă priceperi nebănuite altfel. Cumetrii şi încrengături familiale profitabile. Masa are, evident, un cap, şi capul acesta e menit să încurce sau să descurce sforile altora, să garanteze caracterele subalterne şi să le promoveze oriunde se iveşte o pleaşcă. Şi să soarbă aldămaşul, desigur!

Aşa că deloc întâmplătoare alegerea “Selectului” în dezvoltarea afacerilor, nu doar judiciare, ale nefericitului senator Voicu, linşat mediatic ca nimeni altcineva. Mişmaşul remeşist cu caltaboşi fusese şi el prins pe peliculă într-un birt, prin fanta parşivă a brichetei procurorilor anticorupţie. Şi nu era prima oară când muşteriii combinatori se întâlneau în tovărăşia ţapilor cu bere, căci dosarele de ciubuc şi şpagă se pritocesc în cârciumi, nicidecum în biblioteci. Din codru, a cărei frăţie a cântat-o cu duioşie, românul a dat buzna la bodegă.

Cu ţoiul în faţă, a simţit cum i se dezleagă limba şi i se aprinde, în lăudăroşenia gonflată, glagorea. Iar vorbele aduc vorbe, vorbele, cam întotdeauna, necazuri, necazurile, disperarea, şi disperarea, nevoia salvatorului contra cost. Pila, propteaua, şmecherul descurcăreţ, naşul… Alcoolul dospeşte trufia şi îmborţoşează mârlănia, scoate sălbaticul din cavernă şi-i aţâţă proasta creştere.

Odată cherchelit, orice e posibil, prostul se închipuie deştept, săracul, bogat, prăpăditul, puternic, caporalul, general, viciosul, virtuos şi câte şi mai câte. Beţivanilor nu le lipseşte niciodată “galeria”, mereu pregătită să toarne, să înregistreze şi să tranzacţioneze compromisuri.

Dacă s-ar întocmi o istorie a cârciumii neaoşe, am înţelege altcumva România… profundă. Şi noi, şi străinătatea încă oripilată de straniile obiceiuri ale meleagului românesc.

Marian Nazat
sursa: jurnalul.ro

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • “Rusia e, indiscutabil, ţara din samovar, Bulgaria, din conservă, Franţa, din muzeu, Anglia, din turn, Turcia, din moschee, Italia, din capelă, Elveţia, din bancă, Olanda, din lalea, Egiptul, din piramidă, SUA, din “zgârie-nori”, China, din Marele Zid, Norvegia, din fiord, şi exemplele nu se opresc aici.”
    Tot ce scrie mai sus nu are nici o relevanta. Daca tarile enumerata mai sus ar fi analizate din acelasi punct de vedere, atunci clasamentele ar arata cam asa :
    -Din p.de v. al consumului de alcool pe cap de locuitor pe primele locuri ar putea fi rusii, polonezii, danezii, francezii sau italienii. Nici cu englezii sau americanii nu mi-e rusine ca doar wisky-ul nu l-am inventat noi.Am putea spune chiar ca tara cu cele mai multe bar-uri/mp este America.
    -Din alte puncte de vedere(ceaiuri, muzee, turnuri,conserve,moschei, capele, banci ,lalale,plramide,fiorduri,ziduri mari sau mici, Romania nu detine nici o suprematie.E rau, e bine ?
    Avem atatea biserici cate orase si comune sunt in Romania. Satul si biserica, sau, in cazul satelor mari cate doua sau trei, dupa numarul de enoriasi.Daca stam stramb si judecam drept poate numai exchimosii nu sarbatoresc evenimentele principale din viata lor fara un strop de alcool, dar ma indoiesc ca atunci cand vine avionul sa-i aprovizioneze nu le lasa si vreo 2 lazi de votca sau de wisky. Asa ca ar fi foarte bine sa fim obiectivi si nu subiectivi.Pana si cei care mai haladuiesc prin jungla tot gasesc ceva sucuri pe care le dospesc si apoi le beau ca sa se ameteasca.Da, este adevarat ca romanii sarbatoresc nunta si botezul,moartea si praznicul de pomenire cu un paharel de tuica naturala si un pahar sau doua de vin curat, facut din strugurii din gradina,daca au apucat sa se coaca.Mai rar,romanul consuma bauturi de la MAT sau de la magazine in afara de bere. Dar de aici si pana la a considera ca TEMELIA ROMANIEI ESTE CARCIUMA, e mult de tot. Si asta denota multa rautate din partea autorului pe care il chiama NAZAT. Stiti de unde vine acest cuvant ? NAZAT inseamna in limba rusa “inapoi” iar cand e folosit ca nume inseamna “inapoiat” ceea ce cred ca se potriveste foarte bine autorului acestui articol. Sa scrii,asa, cu nonsalanta ca toti romanii ar fi niste betivi si ca toata clasa politica, care,recunosc ,nu e de calitate, ar face absolut toate aranjamentele la carciuma (n-am mai vazut de mult acest cuvant pe firme, in schimb baruri de zi sau de noapte sunt in mai toate aglomerarile urbane intocmai ca in “tarile avansate” de unde ne inspiram copios)inseamna ca intr-adevar ori esti inapoiat ori esti rau intentionat, ori esti mercenar, adica scrii la comanda ca sa-ti castigi painea.
    Am citit articolul de mai multe ori si am citit si alte articole pe care https://www.gandeste.org le publica si am observat ca mai toate au un numitor comun : DENIGRAREA ROMANIEI SI A POPORULUI ROMAN cu orice pret ! Cred ca in curand Romanii vor fi acuzati de faptul ca acel vulcan a erupt in Islanda din cauza lor sau ca la originea accidentului aviatic de la Smolensc au fost implicati doi tigani din Romania. Stimati autori de articole de acest gen,va deplang, greu va castigati existenta daca sunteti nevoiti sa mintiti si sa denigrati poporul roman. Sa scrii de tip care nu-ti place, de un primar, de un senator ca e betiv sau ca exagereaza cu dusul la restaurant, mai treaca-mearga, dar sa dai asa cu bata-n balta ca acest domn NAZAT(INAPOIAT), NU SE FACE !
    Si nici nu e profesional !

  • Orice s-ar putea spune despre https://www.gandeste.org dar NU ca are ca numitor “denigrarea Romaniei si a poporului roman cu orice pret”!!! Incearca doar sa scoata in evidenta lucruri, aspecte care altfel(cred eu!) ar trece mai putin observate sau deloc.Apreciez faptul ca sunteti (in ultima perioada) unul dintre cei mai activi comentatori dar asta nu inseamna ca sunt de acord cu d-voastra(in totalitate, in parte sau … deloc!).Atata timp cat(vedeti si d-voastra) ei(www.gandeste.org) accepta sa va expuneti comentariile aici inseamna ca apreciaza diversitatea punctelor de vedere si … atat.Dar, dar nu inseamna ca eu accept modul in care percepeti d-voastra scopul si actiunile site-ului https://www.gandeste.org si al celorlati comentatori.In finalul filmului(sau documentarului) Capitalism – A love story, Michael Moore spune : “Nu vreau sa mai traiesc intr-o tara ca asta. Dar nu plec !”
    Si eu spun la fel !!!

  • “Orice s-ar putea spune despre https://www.gandeste.org dar NU ca are ca numitor “denigrarea Romaniei si a poporului roman cu orice pret”!!! Incearca doar sa scoata in evidenta lucruri, aspecte care altfel(cred eu!) ar trece mai putin observate sau deloc.”
    Stimate Domnule Dan,
    Toate postarile mele de pana acum cu exceptia celei de mai sus au intrat automat. Ultima insa nu. De ce ? Pentru ca in continutul ei se afla numele acestui forum, pe care chiar ca il urmaresc. Pur si simplu ma distreaza exagerarile care sunt continute in articolele alese cu grija (de cine oare ? Oricum nu de mine !)referitoare la romani si la Romania!Daca dau doar doua titluri ale acestor articole, respectiv cel de mai sus si un altul intitulat “Romania, o tara fara rost” si e clar ceea ce se sugereaza subtil cititorului.Cine sunt de fapt cei ce citesc de fapt acest material? In nici un caz badea Ilie sau badea Gheorghe ! Citesc intelectualii, cei care au acces la calculatoare, cei care au timp ! Intre acestia sunt multi tineri care inca nu s-au format si pot fi usor manipulati. Cum ? Pai uite asa , sugerandu-li-se treptat, treptat, ca Romania, tara lor, este o tara fara rost(de cacat) si ca romanii sunt niste betivi ordinari si niste hoti si ca ei, cei care citesc (aceste mizerii alese cu grija dintre dejectiile din presa) NU AR PREA MAI AVEA CE CAUTA IN ROMANIA DUPA CE ISI TERMINA STUDIILE ! Si uite-asa, niste tineri gata scoliti cat de cat in Romania, ar putea lua calea exilului pentru a fi gata de a fi exploatati de tarile avansate. Numai in SUA sunt necesari 600,000 de specialisti IT in urmatorii ani, iar in celelalte tari satelit cam tot atatia. E mult mai usor sa ocupi o parte din aceste posturi cu oameni pentru care nu ai cheltuit nici un $, ca sa-i pregatesti. Dai cativa $$$$$ unei publicatii on-line si aceasta incepe inocularea veninului pentru cresterea eficientei economice a tarilor avansate, momind tinerii pregatiti sa vina “pentru a trai mai bine”. Bine facea Ceausescu cand la un moment dat celor care voiau sa emigreze le cerea restituirea cheltuielilor de scolarizare catre statul roman ! Era corect !Intelegem ca individul e liber sa plece unde vrea muschii lui, dar nu dupa ce statul roman a cheltuit cu el ca sa-l pregateasca! Daca face asa inseamna ca statul roman, adica noi, cei care platim impozite in Romania, suntem furati iar cei care ii indeamna(subtil,sic!)sa plece de aici ,SUNT COMPLICI la furt calificat si premeditat !
    Sunt de acord cu tonul critic al oricarui articol pe care il postati dar nu suport exagerarile si insinuarile generale asupra tuturor romanilor !V-ar convenii daca s-ar scrie si s-ar publica in presa (virtuala sau nu) ca toti cei care au plecat din Romania dupa 89 sunt niste dezertori ordinari care ar trebui judecati in tara si condamnati penal ? Da, este o exagerare, dar multi ar crede ca e adevarata !
    Locul Americanilor este in America, locul Evreilor este in Israel ca sa-si apere tara de arabi, locul Romanilor este in Romania, tara lor, care nu e mai buna decat altele dar nici mai rea, asa cum se sugereaza.Credeti ca societatea de consum cu care se lauda atat de mult occidentul va dainui la infinit ?Urmatoare criza va fi peste 8 ani,spune Soros, si aceste crize sa vor indesi. Rugamintea mea, poate si a altor cititori, ar fi sa incercati sa evitati exagerarile si generalizarile atunci cand alegeti din presa romaneasca sau internationala articole despre romani si despre Romania. Va multumesc anticipat !
    PS-Domnule Dan, nu e asa ca Dvs. alegeti articolele care se publica despre Romania si despre romani ?Poate nici nu va numiti Dan, poate Danovici !

  • Buna seara domnule Albu!

    Aaaa… si sa nu uit… Bun venit in club.

    Cum care club? “CLUBUL CELOR CARE DEMOLEAZA FARA SA PUNA NIMIC IN LOC”
    Pe dumneata te “distreaza exagerarie care sunt continute in articolele alese cu grija…” iar pe mine ma distreaza “distractia” dumitale. Hai domne’! Chiar asa? Iti pierzi mata’ vremea pe-aici pe “Gandeste.org” numai pentru ca “te distreaza”? Hai ca esti chiar amuzant.

    Dar lasind ironia la oparte, (pentru care imi cer scuze anticipat daca cumva te-a deranjat), spune-mi sincer te rog: esti chiar convins ca articolele lui Eugen Ovidiu Chirovici sau ale lui Ilie Serbanescu spre exemplu sint pline de exagerari? Sint doar citeva nume mai sonore. Sau cel putin mai sonore decit cel al “nefericitului” care si-a “permis” sa scrie anumite adevaruri “romanesti”. Nu te intreb despre articolele mele publicate aici, pentru ca eu nu insemn nimic pentru nimeni. Iti atrag insa atentia ca si dumneata poti publica aici propriile dumitale articole pe care n-o sa ti le cenzureze nimeni. (Evident daca nu intreci limitele bunului simt si nu te-apuci sa jignesti pe cineva sau sa sa te exprimi obscen, stii dumneata… chestii de-astea) Pe de alta parte chiar am fi interesati de opiniile dumitale CONSTRUCTIVE, asta binenteles in cazul in care ele exista. Nu administratia acestui site te va cenzura, ci noi, cei multi si uneori invizibili care frecventam acest forum. La fel cum si dumneata “cenzurezi” la rindul dumitale.

    Sigur ca nu esti deloc o persoana lipsita de inteligenta, si ai si oarece “nerv” in ale scrisului. Adica te “pricepi” la asta. Aproape “profesionist” cum insasi dumneata afirmi la un moment dat. Insa eu ma intreb de multa vreme: “cum de scapa acest site atacurilor?” Dar uite ca nu “scapa”.

    Asadar domnule draga: Daca esti cu adevarat pornit impotriva articolelor acestui “site”, continua sa comentezi, la fel de critic, la fel de acid, la fel de neconstructiv , sau cum vrei dumneata s-o faci, dar la adresa articolelor. Lasa insa acest forum in pace. “Gandeste.org” nu inseamna numai articole si comentarii, ci si foarte multi cititori. “Gandeste.org” este mai mult decit un simplu blog sau forum. “Gandeste.org” este un fenomen. Si cu siguranta, inteligentei dumitale, evidente de altfel, nu putea sa-i scape acest “detaliu”. Este “fenomenul in sine” cel care te atrage pe-aici si nu “distractia”.
    Iar daca cumva te numeri printre cei care au primit drept “misiune” de la superiorii lor denigrarea si eventual desfiintarea acestui site, deranjant pentru multa lume influienta de altfel, nu ar strica poate sa-ti informezi superiorii ca exista multa lume care nu e dispusa sa-ti accepte asta. Eu unul cel putin ma numar printre acestia. Asta repet, doar in cazul in care te-ai numara printre acei “misionari” care de altfel s-au mai perindat pe-aici, fara ca administratia site-ului sa-i cenzureze in vreun fel.

    Legat de “numarul de lecturi” ale acestui articol, poate n-ar strica sa-l mai citesti odata. Sigur, nici eu nu sint de acord ca “temelia Romaniei este circiuma”. Nici eu nu sint de acord cu “denigrarea Romaniei si a poporului Roman”. Daca ai fi citit insa toate articolele publicate aici, ai fi constatat ca nu sintem singurii care nu sintem si nu vom fi niciodata de acord cu asta. Mai mult chiar, s-a vorbit aici si despre o adevarata “conspiratie” impotriva Romaniei bazata intre altele si pe repeate denigrari de acest gen.
    Insa domnule draga: “circiuma romaneasca” este o realitate, fie ca ne place fie ca nu. Iar problema nu este nici acest articol si nici “Gandeste.org”. Problema este “ce faci dumneata ca sa schimbi aceasta realitate”?
    “CULTUL PENTRU COTROPITORI” si “caciuleala pe la porti straine” este o realitate romaneasca domnule, fie ca ne place fie ca nu. Si asta isi are originea in insasi venerarea cotropitorilor romani, dusa dincolo de limitele absurdului si sfidind orice logica, ajungind pina acolo incit se afirma ca “ne-am trage din cotropitorii romani” care “ne-au civilizat”, ne-au “dezbarat” de “obiceiurile barbare”, “dacice”. Ce faci dumneata ca sa schimbi aceasta realitate domnule Albu?
    “Romania” este un nume “atribuit” acestui “stat national”, relativ recent. Sa fie oare o simpla coincidenta faptul ca “rom” inseamna “tigan” si tara noastra se numeste de citeva sute de ani incoace “ROMania”? Nu stiu daca esti un om “umblat” pe-afara. Dar stii cum ne numesc nemtii? Ne numesc “tzigoiner”-i domnule Albu. Daca intrebi un nemt “de ce?” o sa stie sa-ti explice mai bine decit un roman. Este si asta o realitate domnule draga. Ce faci dumneata ca sa schimbi asta?

    Si stii ca majoritatea marilor inventii pe care se bazeaza tehnologia occidentala au fost invenatte de chinezi? Probabil ca da. Dar sti ca majoritatea din ele functionau cu mult inainte in spatiul carpato-dunarean? Dar sigur… eu sint un denigrator. “Gandeste.org” la fel. Si asta ci “inventiile” e o “inventie”. Numai sa nu uiti domnule Albu:
    Gandeste!
    Analizeaza!
    Nu ignora!
    Decide!
    Exprima-te!
    Studiaza!
    Trezeste-te!
    Educa!

    Sau pe scurt: G.A.N.D.E.S.T.E.!

    Domnule Albu.

    Cu deosebit respect:
    Cristian Adrian Butusina