Am din când în când o revelaţie tembelă, obositoare, un fel de mirare fără noimă, de parcă aş fi descoperit şi eu America, o uluială în ceea ce priveşte starea la zi a României. Adică de ce mama naibii România nu are bani? De ce se bate cu Bulgaria şi Albania în toate topurile sărăciei? Ne-am obişnuit atât de mult cu ideea că “n-avem”, încât lipsurile fac parte din adevărurile ce n-au nevoie de demonstraţie, asemenea fatalităţii aşezării ţării la poalele Carpaţilor sau a deschiderii la Marea Neagră. Dacă veţi adânci gândul veţi ajunge la aceeaşi întrebare retorică: de ce dracu’ suntem atât de amărâţi? Veşnic, perpetuu, fără ieşire amărâţi?
Iată o listă cu întrebări ce nu pot fi puse nici măcar în Grecia (foarte exact, Grecia), Irlanda, Portugalia, Spania, Turcia fără să nu fii considerat idiot:
● de ce există în România oameni care fac foamea? Când nici pentru greviştii din ’29 nu era mare scofală să pună ceva pe masă. O spun statisticile. Cum ar fi Marea enciclopedie a României, a lui Gusti, singura de altfel. Ceva de-ale gurii. Nu se inventase Glina, nu scormonea nimeni în mortăciuni.
● de ce n-avem drumuri civilizate? Când toată Europa are, pe noi cine ne-a oprit să le construim? Şi înainte, şi după război, şi în comunism, şi în ce-o fi azi, că nu-mi iese din gură cuvântul capitalism. Ni s-a înţepenit cineva de-a curmezişul în istorie să le facem? Şi cât ne mai ţine?
● de ce suntem veşnice victime ale umflării pâraielor prăpădite? Înţeleg să de pe afară Oltul, Jiul, Siretul, Dunărea… Doar pentru ca la o ploaie mai serioasă reporterii tv să descopere că apa ne-a luat agoniseala de-o viaţă.
● de ce n-avem irigaţii?
● de ce ţinem capetele plecate ca şi cum ni se desfac mereu şireturile?
● de ce mor oamenii cu zile în spitale?
● de ce pensionarii sunt consideraţi asistaţi social? Există şi guverne asistate social?
● de ce trăiesc şi profesorii prost? Pentru că nu produc? Dacă nu produc, Parlamentul cu ce se umple?
● de ce de jumătate de secol încoace în România se spune tâmp ca să-ţi fie bine trebuie să-ţi fie rău?
● de ce n-avem încă habar ce este interesul naţional?
● de ce nu prinde cheag nimic?
● suntem tâmpiţii planetei?
Explicaţii am şi eu, aveţi şi voi. Dar mai ales ei… Ei au avut tot timpul, de la Ceauşescu până la Băsescu… Mai ales istoria postdecembristă e plină de explicaţii.
Mirările mele au început după ce m-am intoxicat de explicaţii. Şi am început aşa, de ex.: de ce n-avem medicamente? (urmează explicaţiile).
Dar de ce ajungem să n-avem medicamente? (explicaţii). Dar de ce n-avem bani de medicamente? (la fel) Dar cine trebuia să se ocupe ca România să aibă bani de medicamente? Şi tot aşa, înnebuniţi-i cu nedumeririle până se sufocă. Până ajung să se mire tembel. Torturaţi-i cu întrebările astea neghioabe până ajung să-şi ia ei câmpii.
Razvan Barbulescu
sursa: jurnalul.ro
hmmm, si eu cand spuneam asta pe blogu-mi, ma lua lumea la injurat.
Oare ne miram destul?