Și a cam venit vremea să le piardă! Numărul interceptărilor din România îl depășește cu mult pe cel din țări cu o populație mult mai mare și cu un număr de dosare privind fapte de criminalitate, de asemenea, de zeci de ori mai mare. Din acest punct de vedere, SRI-ul s-a purtat în continuarea practicilor fostei Securități.
Numai că, spre deosebire de aceasta, SRI a ridicat numărul cazurilor la cifre amețitoare. Unii vorbesc despre 100.000 de aprobări în cîțiva ani. Dacă înmulțim numărul aprobărilor cu 3-4 sau 10, ca medii de interlocutori pe aprobare, ajungem la cifre astronomice. Numai întreținerea aparaturii, efectuarea interceptării și transcrierea au dus la un cost estimativ de 10 euro pe minut. Presupun că mulți cititori știu și despre presiunile efectuate asupra firmelor de telefonie, despre ofițerii sub acoperire introduși la serverele de stocare ș.a.m.d. Tot spre deosebire de Securitate, naivă, rudimentară în materie de tehnică, SRI-ul a ajuns să înregistreze și aspecte de viață privată. Ceea ce îl duce direct între serviciile de tip totalitar și în practica de poliție politică.
De o bună bucată de vreme Călin Popescu Tăriceanu vorbește despre înființarea unei Autorități Naționale pentru Interceptare și despre trecerea acestei instituții independente sub controlul Parlamentului. Orice ar zice unii, eu rămîn cu bănuiala că procesul intentat lui Tăriceanu pentru mărturie mincinoasă tot de la această inițiativă i se trage.
SRI-ul nu vrea nici mort să piardă controlul Centrului Tehnic pentru Securitate Națională, o instituție cu putere de armă grea, necontrolată, înființată în baza unei prevederi trase de păr. Anularea unor interceptări efectuate fără respectarea legii, implicarea SRI în cercetările penale ale DNA pentru diverse dosare de politicieni au dus lucrurile pînă acolo încît lumea politică (mai puțin cei aflați sub controlul SRI și al președinției) să recurgă la un asemenea proiect de lege. Mă și mir că n-a sărit și marele reformator al politicii românești, că nu protestează. Adică Iohannis.
Inițiativa lui Călin Popescu Tăriceanu reprezintă o pierdere de putere pentru președinte, pentru SRI și pentru DNA. Pur și simplu, nu mai pot face dosare la bunul-plac al uneia dintre părți.
În același timp, apare pericolul ca un partid sau o alianță să beneficieze de scurgeri sau de o influență mai mare în sînul acestei instituții. Teoretic, este posibil, deși numirile conducerii unor asemenea centre nu pot fi făcute sub controlul societății civile sau numai al președintelui.
Editorialul complet în ziarul Cotidianul de joi versiunea tipărită.
Autor: Cornel Nistorescu
Sursa: Cotidianul
Adauga comentariu