Analize și opinii

Sorina Matei: ”Voi fi acolo, nu trebuie să ai security clearance ca să fii ziarist!„

Mâine, unde se desfăşoară sindrofia în mod exclusiv pe security clearance pe mai multe categorii de presă, specii inventate în disperare (cei care au voie să pună anumite întrebări, cei care au voie doar să asiste în sală fără să întrebe nimic, cei care au voie doar să relateze din sală, cei care nu au voie nimic, decât să stea în stradă), voi fi acolo.



Alături de alţi colegi din câte înţeleg. Voi fi din partea blogului meu sorinamatei.ro pe care public de 12 ani, sunt jurnalist de 23 de ani, cu facultate şi studii şi experienţă, am fost 12 ani acreditat pe Cotroceni sub 3 preşedinţi.

Am intrat la conferinţă la Obama în Lisabona 2010 fără probleme, am intrat la conferinţă Putin în 2008 la Bucureşti fără probleme, am intrat în Orientul Mijlociu la şefi de stat fără probleme, ca şi la dezbateri prezidenţiale din România din 2004 până în 2014 pe care le-am relatat, unele chiar de la faţa locului. Voi transmite şi relata tot ce se întâmplă, cum se întâmplă şi cu cine se întâmplă acolo.

Veţi vedea cu ochii dvs. Drepturi şi libertăţi fundamentale pe presă cu restricţii nu există. Pentru că aceea nu este libertate. N-am ajuns toţi ca presă ca să fim validaţi, clasificați pe specii de d’alde Hellvig, Mireille Rădoi, Pricopie, impostori, preşedinţi, candidaţi, politicieni, guvernanți, partide sau oricine altcineva.

Nu trebuie să ai security clearance ca să fii ziarist. Poţi să fii ziarist în orice condiţii. Şi pe vânt, şi pe ploaie, şi pe inundaţii, şi pe potop, şi pe furtună, şi pe uragan, şi la manifestaţii, şi pe acces restricţionat. Presa în democraţie este doar pe libertate şi independenţă. Şi produce informaţie reală publicului. Orice altceva nu este presă. Şi punct.

Autor: Sorina Matei

Sursa: Sorina Matei FAcebook