Sorin Roşca Stănescu: Vladimir Putin vrea pace. Dar încă se mai „gândește”

Armata israeliană anunță că a lichidat ultimul șef Hamas. Simultan, armata libaneză, asistată de cea israeliană, a trecut la decimarea unităților militare Hezbollah. Există toate premisele ca, în curând, în acest areal – Fâșia Gaza și Liban –, viața să revină la normal, urmând ca cicatricile să se închidă în timp. Administrația Trump a avansat spectaculos în direcția încheierii unui acord cu Iranul, legat de controlul energiei atomice, fiind asistată „de Israel”, care ține sub presiune Teheranul. Dar nuca tare este Rusia, unde Vladimir Putin declară că vrea pacea, dar nu știe cu precizie când.

La fel cum situația din Fâșia Gaza și Liban, precum și cea din Iran, este pe cale de a fi rezolvată definitiv printr-o cooperare discretă, dar fermă, între Statele Unite și Iran, și războiul ruso-ucrainean se va sfârși, mai devreme sau mai târziu, tot printr-o cooperare, de astă dată extrem de stranie, între Statele Unite și Uniunea Europeană.

Aparent, politica Statelor Unite față de Federația Rusă este diferită, iar până de curând a fost nu doar aparent, ci și radical diferită. Până când Donald Trump, exasperat de dansul pe sârmă al lui Vladimir Putin, a afirmat că acesta este nebun, că joacă extrem de periculos și că va avea de suferit repercusiuni. Uniunea Europeană, în special prin intermediul Franței și Germaniei, dar și în cooperare cu Marea Britanie – o putere nucleară chiar mai importantă decât cea a Parisului – a decis ca, în viitorii ani, să-și asume costurile propriei securități militare. Iar pentru moment, în ceea ce privește războiul din Ucraina, a admis, pentru prima dată, ca rachetele cu rază medie și lungă de acțiune, furnizate Kievului, să poată lovi în adâncime teritoriul Federației Ruse. Aceeași poziție o are și Washingtonul.

Până acum, obligată cel puțin formal să lupte doar pe propriul teritoriu, propriul spațiu aerian, Ucraina era transformată într-un combatant castrat, aflat în imposibilitatea de a distruge arsenalul militar al Federației Ruse și bazele de aprovizionare ale acesteia. În paralel, atât Uniunea Europeană, cât și Statele Unite, deși aflate într-o rivalitate politică și comercială fără precedent în acest secol și în a doua jumătate a secolului trecut, au decis înăsprirea, fără precedent, a sancțiunilor aplicate Federației Ruse, în general, și regimului Putin, precum și acoliților acestuia, în special. Cu certitudine, negocierile avansate cu Iranul, precum și cele tatonate cu China, deși nu se recunoaște oficial, vor avea în vedere și decuplarea celor două state din parteneriatul lor strategic cu Federația Rusă.

Să tragem linie și să facem o socoteală simplă. Atunci când Putin a decis să acționeze militar împotriva Ucrainei, declanșând așa-numita „operațiune militară specială”, a fost convins că va putea desfășura un război fulger, soldat cu ocuparea Kievului, cu decapitarea conducerii politice a Ucrainei și instalarea, în locul lui Volodimir Zelenskiy, a unui apropiat al Kremlinului. Nu s-a întâmplat așa. Nu a avut loc un război fulger. Iar în trei ani, Federația Rusă nu a reușit să cucerească decât puțin peste 20% din teritoriul Ucrainei – patru regiuni locuite preponderent de etnici ruși –, și nici acestea, deși oficial au fost anexate, nu au putut fi ocupate în totalitate.

La declanșarea războiului, Rusia a invocat faptul că Ucraina trebuie demilitarizată. În prezent, ea este militarizată infinit mai mult decât la început. Vladimir Putin afirmă că a declanșat „operațiunea militară specială” pentru a opri lărgirea UE și NATO. În ultimii trei ani, alte state au intrat în NATO tocmai ca o consecință a declanșării acestui război, iar, în ceea ce privește Uniunea Europeană, există, în mod manifest, intenția ca Ucraina, printr-o procedură accelerată, să fie admisă. Prin urmare, obiectivele vizate de Vladimir Putin s-au împotmolit în cvasi-totalitatea lor.

Dacă Ucraina beneficiază acum nu numai de libertatea de a ataca cu rachete în interiorul Federației Ruse, până la Moscova și dincolo de Moscova, și dacă va fi aprovizionată cu un număr suficient de mare de rachete, drone și aeronave de atac, atunci efortul, pe multiple planuri – militar, diplomatic, economic, financiar și, nu în ultimul rând, uman –, pe care trebuie să-l facă Vladimir Putin va fi mult mai mare și, probabil, depășit de posibilitățile efective pe care Federația Rusă le are.

În aceste condiții, Vladimir Putin, după ce a tot amânat șmecherește luarea unei decizii, a anunțat că este pregătit pentru un acord de pace. Un acord la care specialiștii săi lucrează sub aspectul condițiilor. Zice-se că, neoficial – ceea ce este imposibil sub o dictatură, cea de la Kremlin –, au transpirat informații privind obiectivele vizate de Vladimir Putin prin documentul la care Kremlinul lucrează de zor. Putin vrea să păstreze nu numai de facto, ci și de jure cele patru regiuni anexate și, evident, peninsula Crimeea; dorește asigurări scrise din partea Uniunii Europene, Statelor Unite, că Ucraina nu va fi primită în NATO și, de asemenea, că procesul de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană se va desfășura abia peste câteva decenii. În plus, vrea garanții conform cărora etnicii ruși din Ucraina vor beneficia de toate drepturile, iar limba rusă va fi recunoscută ca a doua limbă oficială a statului.

Chiar dacă „sursele” de la Kremlin sunt destul de transparente, chiar dacă este clar că Vladimir Putin, care este un negociator dur, supralicitează, se prefigurează totuși un document care poate constitui o bază solidă de negocieri, iar pacea se întrevede la orizontul acestui an.

Ceea ce va însemna, una peste alta, că Donald Trump își îndeplinește întreaga agendă externă, chiar dacă cu o întârziere de câteva luni bune.

Autor: Sorin Roşca Stănescu

Sursa: https://corect-news.ro/vladimir-putin-vrea-pace-dar-inca-se-mai-gandeste/