Analize și opinii

Sorin Roșca Stănescu: „Pariez pe SRI în lupta cu Parlamentul”

În fine, Parlamentul României s-a sesizat. Și declanșează o investigație legată de sistemul Big Brother de monitorizare în masă a populației, patronat de SRI. De fapt, Legislativul a reușit cumva să răspundă nu numai sesizărilor din presă, formulate inclusiv de mine, ci și – sau mai ales – unor sesizări scrise ale lui Lucian Duță, fostul președinte al Casei de Sănătate. Sarcina Parlamentului este să afle de ce cardurile de sănătate, care trebuiau să fie un obicetiv civil, s-au transformat într-un obiectiv militar. Pun pariu că Parlamentul va pierde.

În prezent, 250 de mari baze de date, dintre care cele mai multe sunt civile, au încăput pe mâna Serviciului Român de Informații, care, integrându-le în sistemul Big Brother, le poate utiliza discreționar, supraveghind în masă populația României, lucrătorii celorlalte servicii secrete, militarii din Armată sau din Ministerul de Interne, oamenii politici, judecătorii și procurorii, sindicaliștii și jurnaliștii. Tot ce mișcă. Levierul utilizat de SRI pentru a atinge acest rezultat a fost cardul de sănătate, care, așa cum am mai explicat în alte demersuri editoriale, reprezintă cea mai importantă bază de date și, în același timp, fiind un obiectiv important al modernizării României, a fost utilizat ca pretext pentru ca SRI să canibalizeze întregul sistem informatic prin intermediul Casei de Sănătate.

Nebunia începe mai demult, atunci când, dacă cititorii își mai amintesc, George Maior și Florian Coldea, aflați la conducerea SRI, și-au permis să-i amenințe pe parlamentari, pe motiv că aceștia pun frână dezvoltării în România a sistemului Big Brother, care, în paranteză fie spus, este interzis în toate democrațiile, începând cu cea a partenerului nostru strategic, Statele Unite. Târâș-grăpiș, SRI și-a pregătit însă gurile de tun, a trimis la înaintare două firme civile, dar cu extrem de multe conexiuni în ograda sa, ce mai importantă fiind Siveco și, în 2017, exercitând presiuni asupra Guvernului României, condus la acea dată de „ciuma roșie”, s-a luat decizia implementării a două proiecte. Sistem informatic intergrat (SII) și SII Analytics. Acest al doilea proiect este Big Brother-ul propriu-zis. Sistemul este funcțional din 2019.

În prezent, Big Brother-ul, operațiune coordonată de generalul Stătescu de la SRI, interconectează toate bazele de date din România. Permițând accesarea tuturor infomațiilor sensibile, inclusiv cele intime sau legate de starea de sănătate, vizându-i pe cetățenii acestei țări. Un proiect eminamente civil s-a transformat într-un proiect eminamente militar, utilizat de principalul serviciu secret al României. Culmea este că, pentru finanțarea acestei lucrări IT, de o anvergură cu totul și cu totul specială, au fost utilizate fonduri europene, care aveau o destinație în mod expres civilă, precum și serviciile firmei britanice Bae Systems, furnizate cu angajamentul ferm al Guvernului României, că motoarele de căutare vor fi folosite exclusiv în scopuri civile.

Ei bine, cum va răspunde Parlamentul României acestei provocări? În mod normal, Comisia de control asupra activității SRI ar trebui să se pronunțe să verifice cele de mai sus, să se decidă o sancțiune împotriva celor responsabili și să impună transferul imediat al întregului sistem către o agenție guvernamentală. Se va întâmpla așa ceva, în condițiile în care Comisia este condusă de un așa-zis liberal, numit practic prin interpuși în această importantă poziție de către conducerea SRI? Eu unul mă îndoiesc de eficiența acestui demers parlamentar. În schimb, nu ar fi exclus ca lucrurile să fie puse în mișcare totuși de către Comisia Europeană. Care nu poate rămâne insensibilă la acest grav derapaj al unui stat membru.

Autor: Sorin Roșca Stănescu

Sursa: corectnews.com