Mare balamuc la Cotroceni. Președintele Klaus Iohannis e luat cu asalt de revoluționari. De grupurile rivale. Și tocmai când credea că furtuna s-a calmat. După ce l-a numit pe Alexandru Mironov ditamai președinte al Institutului Revoluției. Și după ce acesta, dintr-un condei, l-a demis pe Gelu Voican Voiculescu din poziția de director general. Acum Iohannis se vede asaltat de contestații, de comunicate și de apeluri. Pe unde-și va scoate cămașa?
Istoria acestui Institut al Revoluției Române își are originea în evenimentele din 1989. Pe care unii istorici, analiști și simpli cetățeni le-au atribuit unei mișcări revoluționare încununate de succes, prin îndepărtarea de la putere a regimului comunist condus de Nicolae Ceaușescu. Și în urma executării acestuia după un proces drept, făcut de o instanță constituțională. O altă parte a populației, agrementată și ea de istorici și de analiști, consideră că în decembrie 1989 nu a avut loc o Revoluție. Ci o lovitură de stat. Iar Nicolae Ceaușescu nu a fost scos din circulație de un tribunal legal, ci pur și simplu a fost executat de un grup de persoane, care s-au autointitulat „emanați ai Revoluției”. Cum-necum însă, cinci ani mai târziu, în 2004, tot în luna decembrie, sub premierul Nicoae Văcăroiu, a fost creat Institutul Revoluției Române din decembrie 1989. Președinte onorific nu putea fi nimeni altul decât Ion Iliescu. Cel care, pe creasta valului Revoluției, l-a înlocuit pe Nicolae Ceaușescu. Iar director executiv, adică ordonator de credite, pentru că acest institut a avut fonduri guvernamentale la dispoziție, a fost numit Claudiu Iordache. Căruia i-a succedat Gelu Voican Voiculescu. Toți trei sunt figuri emblematice ale evenimentelor din decembrie 1989.
Teoretic, Institutul Revoluției Române urma să adune mărturii și documente de epocă, să întocmească analize și sinteze, care, treptat, să lămurească o serie de enigme, care încă învăluie într-o ceață deasă acele momente dramatice, căror le-au făcut față românii și care, în cele din urmă, au pus capăt regimului comunist, așa cum a fost el configurat sub Gheorghe Gheorghiu Dej și Nicolae Ceaușescu. Din păcate, pe tot parcursul existenței sale, Institutul a acționat, ca să mă exprim elegant, cu o discreție aproape absolută. Puțini dintre noi am fost conștienți de existența lui. Și mai puțini dintre noi au avut șansa de a călca vreodată în vila discretă, pusă la dispoziție în acest scop de către RAPPS. Până când au vent liberalii la putere.
Guvernul Ludovic Orban a acționat fulgerător. Ca și când desființarea acestui Institut ar fi fost una dintre prioritățile programului politic liberal. Una dintre primele mișcări ale noului Executiv a fost să desființeze Institutul, printr-o ordonanță de urgență. Și desființat a rămas. Nu după multă vreme, Parlamentul a aprobat ordonanța de urgență, crucificând definitiv, așa s-a crezut atunci, acest Institut la Revoluției. Iar bomboana pe colivă a pus-o președintele Klaus Iohannis, care, 30 de zile mai târziu, a promulgat legea. Se părea că lucrurile s-au liniștit. Revoluției i se pusese capăt prin trei lovituri succesive de baros. Dar cei care și-au imaginat asta s-au iluzionat. Mai muți parlamentari PSD au atacat legea la Curtea Constituțională. În primăvara acestui an, Curtea Constituțională, în unanimitate, a decis că legea prin care a fost desființat Institutul Revoluției Române nu se conformează cu Legea Fundamentală a statului. Aici se cuvine să deschidem o paranteză. Curtea Constituțională nu este o instanță care se ocupă de istoria României. Ea nu poate decide dacă în decembrie 1989 a fost Revoluție sau lovitură de stat. Și nici nu a făcut acest lucru. Ea doar s-a pronunțat asupra măsurii în care, precipitându-se să lovească orbește o instituție creată și menținută în viață de adversarii politici, adică de „ciuma roșie”, Guvernul Orban și apoi noua majoritate parlamemtară au procedat sau nu în conformitate cu Constituția României. Iar concluzia a fost, întrunind unanimitatea judecătorilor, că acestea s-au grăbit și au lovit orbește, fără a-i consulta în prealabil pe juriști.
Pisica moartă a revenit în grădina lui Klaus Iohannis. Acesta ce mai putea să facă? În condițiile în care, încolțit, Ion Iliescu demisionase din poziția de președinte, iar locul era vacant, Iohannis, pentru a se conforma deciziei CCR, a numit o altă persoană în fruntea institutului. Iar legea îl obliga să aleagă un revoluționar. Un revoluționar cât de cât onorabil. Și tot căutând și sfătuit poate de istoricul Andrei Muraru, care îi este consilier, Iohannis a măsurat de zece ori și a tăiat o dată. L-a numit pe Alexandru Mironov, fără a consulta în prealabil, așa cum era firesc, conducerea aleasă a Institutului. Iar aceasta, la rândul ei, l-a demis pe Gelu Voican Voiculescu fără vreun motiv formal și fără a fi avut cu acesta o discuție în prealabil. De fapt. Gelu Voican Voiculescu a aflat din presă că a rămas pe drumuri.
Revenind la Mironov, acesta este un politician extrem de controversat. Care, în timpul primului mandat prezidențial al lui Ion Iliescu, un mandat și jumătate, a îndeplinit o vreme și misiunea de mare răspundere de a-i fi acestuia consilier la Cotroceni. După care a fost răsplătit cu poziția de ministru al Tineretului și Sporturilor. Unde a tăiat o vreme frunza la câini. Se părea că Mironov s-a întors o dată pentru totdeauna în science-fiction. Acolo unde se plasase încă din tinerețe. Dar nu a fost să fie așa. Iohannis l-a coborât din cosmos. L-a adus pe pământ. Și l-a pus moț în fruntea Institutului Revoluției Române.
Și de aici încolo s-a declanșat un adevărat război fratricid. Războiul Revoluționarilor. Pentru că Mironov avea ceva de împărțit, de acum vreo 30 de ani, cu Gelu Voican Voiculescu. Pe care l-a lichidat dintr-o lovitură. L-a demis pe Gelu Voican Voiculescu din poziția de director executiv al Institutului. Luându-i peste noapte pâinea de la gură. Și numind în locul acestuia un protejat, firește, tot revoluționar, pentru că altfel nu se poate, în persoana lui Ioan Savu. Și de aici sarabanda protestelor, comunicatelor și solicitărilor de audiență la Cotroceni.
După Săptămâna Patimilor, iată, Klaus Iohannis intră cu dreptul în luna mai. Va trebui să își îndeplinească cea mai neplăcută dintre obligațiile pe care le are în calitate de președinte. Să medieze. De astă dată nu între USR-PLUS și PNL, cum a mai făcut recent și va mai face cât se poate de repede, ci între grupurile de revoluționari care-și revendică drepturi istorice asupra Institutului fondat în 2004 de Ion Iliescu. Și transformat într-un ciolan de ros.
Autor: Sorin Roșca Stănescu
Sursa: corectnews.com
Adauga comentariu