Sorin Roșca Stănescu: „Europa a încercat să scoată castanele din foc cu mâna României, iar România s-a ars.”

Pe bună dreptate, două state europene, din păcate doar două, și-au folosit dreptul de veto prevăzut în legislația UE pentru a bloca o decizie greșită și abuzivă. Nucleul dur al Uniunii Europene a încercat să impună o regulă conform căreia fondurile europene destinate combaterii pandemiei și crizei ar fi urmat să fie condiționate de respectarea de către membri a regulilor statului de drept. Reguli care nu au fost niciodată bine precizate. Și care mult prea des, așa neclare cum sunt ele, au fost utilizate ca un levier împotriva statelor care rezistau unor presiuni de cu totul și cu totul altă natură și cu iz colonialist al statelor puternice UE. Cu alte cuvinte, dacă nu le dai olandezilor Portul Constanța, și austriecilor zăcămintele de gaze de la Mare Neagră, înseamnă că nu ești un stat de drept.

Polonia și Ungaria au rezistat cu succes acestor presiuni și sau împotrivit cu înverșunare condiționării pe care am descris-o mai sus. Condiționarea nu era numai nedreaptă și abuzivă. Era mai mult decât atât. Ca să fiu mai explicit, fondurile puse la dispoziția statelor sunt de fapt fondurile statelor. Și iată de ce. Președintele Klaus Iohannis ne-a înnebunt literalmente la cap, insistând asupra succesului domniei sale în urma tratativelor de la Bruxelles, succes concretizat în faptul că România ar urma să primească 80 de miliarde de euro de la UE. O sumă colosală. Numai că, atenție! Cam jumătate din acești bani urmează să fie împrumutați și restituiți cu dobânda cuvenită băncilor creditoare, la care se va adăuga un bonus în beneficiul Uniunii Europene, care a făcut diligențele necesare împrumutului respectiv. Un sfert din suma de 80 de miliarde o reprezintă contribuția anuală a României la fondurile comune UE. Deci sunt tot bani românești. Doar un sfert din suma care ar putea fi accesată reprezintă așa-numitele fonduri de solidaritate și de coeziune, pe care statele mai bogate le pun la dispoziția statelor mai sărace. Și asta se întâmplă condiționat. Oficial, condiția se referă la prezentarea unor proiecte de investiții, care urmează să fie aprobate de către Comisia Europeană. În realitate, de foarte multe ori în spate, în mod netransparent, dar ferm, se pun fel de fel de condiții de natură a avantaja în special în plan economic statele din nucleul dur UE. Îndeplinirea unor asemenea condiții le-ar aduce acestora înzecit banii înapoi. Aceasta este marea victorie obținută de Klaus Iohannis. Și am închis paranteza.

Pe bună dreptate, Polonia și Ungaria au semnalat faptul că statul de drept nu poate fi nici construit și nici apărat prin mijloace care încalcă statul de drept. Și atunci, pentru că își epuizaseră argumentele fără a obține câștig de cauză, au amenințat că vor bloca întregul mecanism utilizând dreptul de veto. Este momentul în care Ludovic Orban a sărit ca ars.

Din poziția de premier al României, Ludovic Orban a atacat în mod repetat și apăsat conducerea celor două state europene. Premierul român  a făcut acest lucru cu mai mult aplomb și cu mai mult forță decât toți ceilalți premieri europeni la un loc. Și în cele din urmă a rămas cu ochii în soare.

Dar Orban cel Bun este principalul vinovat? Sau altcineva? Nu care cumva președintele Klaus Iohannis a susținut în nenumărate rânduri că politica externă este apanajul constituțional al domniei sale? Și că nicio decizie de politică externă nu poate fi luată fără acordul prealabil al domniei sale? Își poate imagina cineva că inginerul Ludovic Orban a studiat în profunzime toate documentele UE și a ajuns de unul singur la concluzia că Polonia și Ungaria greșesc? Putea el, de capul lui, să afecteze atât de grav relațiile cu cele două state? Evident că principala răspundere îi revine lui Klaus Iohannis. Admițând prin absurd că Ludovic Orban ar fi luat-o prin bălării la prima sa declarație de acest fel, dacă președintele Klaus Iohannis ar fi avut un alt punct de vedere, ar fi intervenit promt și fie ar fi corectat spusele lui Orban, fie l-ar fi atenționat pe acesta să nu mai revină vreodată asupra inepției. Dar nu a făcut-o. Pe de altă parte, șeful Externelor, Bogdan Aurescu este un diplomat cu experiență. Este cu neputință să ne imaginăm cum se face că nici acesta nu a reacționat. Să nu fi fost Aurescu consultat în prealabil de către Orban? Este total exclus așa ceva. Prin urmare, singura concluzie logică este că Orban a fost folosit atât de către Klaus Iohannis și Aurescu, cât și de către mai marii Uniunii Europene, pe post de balon de încercare. Europa a încercat să scoată castanele din foc cu mâna României, iar România s-a ars.

Autor: Sorin Roșca Stănescu

Sursa: corectnews.com