Analize și opinii

Grigore L. Culian: „Mai că nu trece o zi fără ca locatarul flotant de la Cotroceni să nu-și dea cu stângu’n dreptu’!”

Mai că nu trece o zi fără ca locatarul flotant de la Cotroceni să nu-și dea cu stângu’n dreptu’! Mai întâi, a pierdut lamentabil parlamentarele din 6 decembrie 2020 (organizate de „Guvernul lui”) în fața „ciumei roșii”, deși a fost portdrapelul liberalilor și nu a ieșit din Palat înainte să le spună românilor la televizor că “PEE-SEE-DEE trebuie să dispară din politica românească”. Iar “PEE-SEE -DEE”, în loc să dispară, a câștigat alegerile! A doua veste proastă a venit odată cu apariția-surpriză a Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), care a luat – la prima strigare! – 10% din potul cel mare, lăsându-i cu buza umflată – și fără “ciolan”! – pe Victor Viorel Ponta și Traian Băsescu – “Petrov”, doi„clienți” mai vechi ai unui Sistem îmbătrânit în rele! Apoi, a venit demisia lui „Sică”, tot din ordinul lui Iohannis, care vrea să-i și ia partidul lăutarului Ludovic Orban, punând, astfel, batista pe țambal sau bomboana pe colivă!

Ultima veste proastă a venit de „afară”, unde se vehiculează numele tehnocratului Călin Georgescu (singurul potențial candidat la funcția de prim-ministru care a prezentat un proiect de țară pentru România – “Aer, Apă, Energie”) într-un guvern de unitate națională. Securimea prezidențială a sărit ca arsă și laboratoarele de intoxicare de la Cotroceni au luat cu asalt rețelele de socializare, mai ales că distinsul domn Călin Georgescu ar urma să ocupe această funcție de AUR la recomandarea …AUR, dar nu în calitate de membru de partid, lucru confirmat de fostul raportor ONU într-o discuție telefonică.

Între timp, postaco-răspândacii Serviciilor au ieșit din cazărmi și atacă la baionetă pe toate rețelele de socializare. Ba că AUR-ul e creația lui Putin, ba că domnul Călin Georgescu ar fi mason în serviciul ocultei mondiale, totul pentru discreditarea unei alianțe românești sută la sută, care pare să fi exploatat la maxim prestația sub orice critică a clasei politice românești în ultimii 30 de ani. Scorul obținut de AUR la parlamentare și obiectivele enunțate de liderii Alianței pentru Unirea Românilor poate așeza partidul la masa negocierilor pentru formarea unui guvern care să apere interesele României și ale românilor!

Mai trebuie să spun că “Nero de la Cotroceni” trebuie oprit/suspendat înainte de a da foc României! A ordonat alegeri în plină pandemie și a interzis pelerinajele religioase pentru a avea guvernul lui, dar iată că aventura politică antiromânească și anticreștină a lăsat țara fără guvern într-o situație de criză majoră! Asta în timp ce perdanții alegerilor împart funcții! E prea mult!

Autor: Grigore L. Culian

Sursa: cotidianul.ro

Despre autor

editor

comentariu

Adauga un comentariu