Analize și opinii

Sorin Roşca Stănescu: Conturul partidului stat

Senatorul PNL Sorin Rosca Stanescu_2013

Lui Marcel Ciolacu i-au ieșit cărțile. Chiar toate. Dacă luăm în calcul ipoteza plauzibilă că de fapt nu a dorit-o pe Gabriela Firea la Primăria Generală a Capitalei. În rest, a câștigat pe linie. Și deși ieri de două ori a combătut ideea partidului stat, partidul stat se conturează destul de precis, ținând cont de rezultatele celor două runde de alegeri.

Struțo-cămila PSD-PNL, al alianță preelectorală și nu postelectorală, cum ar fi fost normal, s-a legitimat la locale și europarlamentare. La europarlamentare a obținut peste 50% din voturi. O dovadă că majoritatea politică este susținută de o majoritate electorală. Împreună, PSD și PNL au obținut o majoritate confortabilă și la locale. PNL poate fi mulțumit pentru că a fost ridicat cu ascensorul de partenerul de coaliție, iar PSD probabil că a obținut, vom vedea când tragem linia, cele mai bune rezultate din istoria recentă. Și asta s-a întâmplat în condițiile în care victoria sa este legitimată printr-un număr total de voturi mult mai mare decât voturile de la alegerile precedente. Dacă înfrângerea la Capitală nu a fost o acțiune deliberată, atunci rezultatele surprinzător de bune ale lui Nicușor Dan reprezintă singura pată pe harta viitorului partid stat.

Cum-necum, și Guvernul PSD-PNL s-a consolidat în urma scrutinelor de ieri. E cât se poate de limpede că, în viitorul apropiat, nu vom asista la scene prin care în interiorul PSD, în interiorul PNL și în coaliție să fie exprimată nemulțumirea sau chiar intenția de rupere a rândurilor.

Opoziția este la rândul ei silită să pună batista pe țambal. Chiar și AUR, care ocupă poziția trei pe podium, după ce a obținut rezultate notabile, un scor de circa 15%.

Abia acum se conturează cât se poate de explicit, în ciuda negațiilor, partidul stat. Care va tropăi cu încredere în propria victorie peste alegerile parlamentare și prezidențiale, probabil comasate la rândul lor. Nu este deloc exclus ca scena politică din România să fie la capătul acestui an dominată în mod absolut de struțo-cămila PSD-PNL, în condițiile în care singurul partid de opoziție, dar într-o minoritate extrem de vulnerabilă, va rămâne AUR. Iar în finalul acestei încercări de analiză sunt obligat să semnalez faptul că nu este deloc exclus ca UDMR să cadă sub prag și să nu-și poată plasa cei doi europarlamentari în familia popularilor de la Bruxelles. Despre ceea ce se va întâmpla în Europa și despre isprăvile pe care le vor face cei 33 de europarlamentari români, mă voi pronunța într-o analiză ulterioară.

Autor: Sorin Roşca Stănescu

Sursa: https://corect-news.ro/conturul-partidului-stat/