Analize și opinii

Sorin Faur: „N-am însă vanitatea manelistică de a mă valida prin bengoșenia automobilului.”

Cred că sînt cel puțin zece ani de cînd am, pardon, editorializat prima oara la radio pe tema refacerii rețelei autohtone de căi ferate înaintea oricărui bănuț cheltuit pentru autostrăzi.
Da, și eu șofez, da, și eu am rude, prieteni și lucruri dragi de vizitat peste tot în țara asta. N-am însă vanitatea manelistică de a mă valida prin bengoșenia automobilului. Căci de aici decurge în primul rînd lamentoul neaoș despre lipsa drumurilor cu minim două benzi: “mi-am luat beamveu dintre care stau în spatele la cazanele pulimii care de unde are, nene, bani să meargă tot acolo unde vreau eu să mă relaxez după fenomenalele succese antreprenoriale făcînd sport pînă intru în comă alcoolică, ha?”
Pe vremea aia eram înjurat ca comunist (!) de publicul de driapta din Vamă care fusese nițel pînă la bulgari, iar ăla premium făcuse deja vreo două vacanțe hăt, în Turcea. Între timp, acel public s-a maturizat: poartă tricouri cu fosta șefă a centenarului luptător pentru libertate de la emag Mihai Șora și deconspiră infractorii care încalcă legea nepătrunderii în “restaurante, baruri, cafenele și localuri” la vreme de scenariu roșu (cîtă coincidență!). Cărunții de aceeași driapta s-au maturizat la rîndu-le și azi bîntuie prin așezare pe trotinetă lăsînd exact aceeași frumoasă impresie pe care o lasă foarte parfumatele babe rujate strident, vopsite lila și înfășurate mulat în țoale pentru adolescente de 15-17 ani care nu mănîncă des la mec.
În tot acest timp, politicieni fără pic de anvergură, darămite patriotism, au lălăit-o amplu, nefăcînd mai nimic nici pentru autostrăzi, nici pentru EXISTENTA cale ferată. Adică pentru dezvoltare. Ei bine, dacă tot condiționează coana UE niște bani pentru “reforme”, de ce n-am reforma măcar acum, în sfîrșit, calea ferată? Pentru că se supără mîndruțele de driapta că s-ar putea să fie urcate la maturitate într-un tren; pentru că de ce miam luat io beamveu; dar mai ales pentru că calea ferată (!) a fost comunistă, acuma e neomarxistă, iar România are un Guvern de centru dreapta stabil, competent și zdravăn la cap, după cum rezultă și din articolul ce șeruiesc.
Autor: Sorin Faur