Sorin Faur: Integrarea reală a României în UE, mai va!

Probe?

De pildă, neaoșa intelectualitate orientată corespunzător, presa sistemului (scuzați pleonasmul) și mai toată politicăria rostesc “fonduri europene” cu o doză de evlavie și emfază datorate cel puțin eroilor cu statui ecvestre, dacă nu cumva chiar sfinților. Iar mentalul colectiv vede în Fondurile Europene o cutie a milei, descuiată din cînd în cînd pentru ca milogii din ușa templului să se înfrupte. Nițelus, că se îngrașă, iar asta e contraindicat dpdv științific.

Nu știu de ce am convingerea că neamțului sau franțuzului, portughezului, poleacului sau ungurului nu le prea freamătă omulețul cînd spun “fonduri europene”. Nouă însă, da. Ne freamătă, uneori chiar înlăcrimat. Intonație de supus atît de învățat cu jugul împărătesc încît se simte dator să pupe des poza ăluia la care stau banii și care îi plătește uneori simbria. Uneori, fiindcă sluga e proastă. Nu știe să facă ce are de făcut. Și cine nu știe să facă nu primește bani. Bani rîvniți discret și cu o doză mocnită de ură, genul programului (în regim mute) “de ne vom ridica noi care cu furci, care cu topoare…”

Acest amestec borhotic de raportare la, totuși, numai niște bani este și sursa cvasi-sacralizării penerereului. Am proasta spăimuță că la un moment dat voi auzi pînă și la Liturghie de penerere. Și aș putea crede că categoria Remus Cernea ar fi capabilă să considere oportună, ba chiar dezirabilă pomenirea cultică a penerereului înaintea pomenirii Patriarhului. Că cu ăștia medievali n-o poți rezolva decît cu chestii d’astea. csf ncsf.

Bă dragi tovarăși, banii ăia sînt și românești. Ei ajung “europeni” plecînd din bugetul de stat al României. Bugetul ăla nenorocit, minuscul, jefuit, prost întocmit, deci disprețuibil. Sînt aproape sigur că nu-i sfințește nimeni pe traseul de transfer și sînt ultra sigur nu în măsura în care ei să devină obiecte de cult, iar zeilor distribuitori să le datorăm jertfe.

Nu sînt nici pe departe expert în fonduri europene (lacrimă), dar aș paria că nerambursabilele sînt nițel mai mici decît contribuția națională. Sau te pomenești că UE o fi un ceareu mai impozant, fată…

Adică, să ne liniștim puțin eurodîrdîirea genunchilor, zic! În fond, e doar o chestie de stil. Sau, mai bine zis, de ștaif.

Autor: Sorin Faur