Analize și opinii

Radu Iliescu: “Ortodoxia trebuie să fie şi demodată, dar şi în pas cu timpul”

Ar trebui să încetăm să ne gândim la creştinismul răsăritean ortodox ca la o plăntuţă de seră care moare dacă o scoatem la soare sau o bate vântul. Şi ar trebui să ne fie ruşine la simpla idee că noi suntem ocrotitorii acestui creştinism care de fapt ne ocroteşte pe noi. Iniţiativa părintelui Constantin Necula de a ieşi cu ortodoxia la răspântie, printre teta healeri, yoghini şi alţi căutători de adevăr mai mult sau mai puţin zănateci este cel mai bun lucru care poate fi făcut în acest moment pentru nişte oameni care sunt virtual păgâni, mulţi nebotezaţi, cu certitudine necatehizaţi. Nu poţi aştepta în van să vină ei la biserică, trebuie să mergi în întâmpinarea vameşilor, să mănânci cu ei, să le asculţi muzica proastă, pentru că ei au nevoie de o soluţie spirituală.
Ortodoxia trebuie să fie şi demodată, dar şi în pas cu timpul. Nu ca să se potrivească veacului, rămâne înţeles, ci pentru a-i copia uneori manierele şi retorica, pentru a deturna veacul spre eternitate. Dacă mergi să le vorbeşti teta healerilor despre Hristos, e musai întâi să le iei banii, pentru că ăsta e publicul, dacă nu-l facturezi nu înţelege că-i “pe bune” şi nu le captezi atenţia. Acelaşi mesaj, dacă e gratuit, e respins pentru că “nu valorează nimic”. Deci nu e nicio răutate să te potriveşti oamenilor în cele mărunte, ca să-i potriveşti apoi pe oameni celor mari şi care contează. Nu trebuie să faci notă discordantă când mergi la masa vameşului, mănânci porc dacă-ţi serveşte porc şi asculţi manele, pentru că manelistul are nevoie de mântuire, nu publicul lui Bach.
Fariseii care stăteau pe margine şi comentau ca unii din zilele noastre aveau dreptate, pentru că “Fericit bărbatul care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor nu a stat şi pe scaunul hulitorilor n-a şezut”, spune Sfânta Scriptură. Dar dreptatea lor mică era sub abilitatea Mântuitorului de a umbla după teta healeri şi yoghini, şi nu există virtute omenească să nu fie întrecută de milă şi generozitate. Ortodoxia nu e o afacere de ghetou şi ar trebui să încetăm să ne comportăm ca nişte membrii unui ştetl exclusivist, pur şi premântuit. Suntem deja într-o lume a diversităţii, iar asta n-a damnat pe nimeni. Pentru că stă scris, nu diversitatea lumii, ci diversitatea din minţile şi sufletele noastre ne împiedică să ţinem calea cea dreapta a lui Dumnezeu.

Despre autor

editor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu