În timp ce Slovacia, Polonia, Ungaria și Bulgaria au interzis oficial importurile din Ucraina, premierul Ciucă ne spune că va lua doar măsuri agreate de UE. Fiecare secundă care trece înseamnă o inundare a pieței românești și cu produsele refuzate de cele patru țări, ceea ce înseamnă un dezastru al agriculturii din țara noastră. Fermierii susțin că falimentul lor, provocat de slugărnicia Executivului, va însemna o explozie a prețurilor la produsele agroalimentare.
La Bruxelles se negociază intens în privința importurilor din Ucraina, însă cei patru miniștri ai Agriculturii din Slovacia, Ungaria, Polonia și Bulgaria stau relaxați, pentru că și-au pus la adăpost propriii fermieri. În România, slugărnicia Guvernului, care nu a avut curajul minim să se alăture deciziilor celor patru țări afectate, i-a lăsat pe agricultorii români fără niciun fel de protecție. Mai mult, premierul Nicolae Ciucă susține că, până la sfârșitul acestei săptămâni, se va lua o decizie privind ajutorul fermierilor români.
„Urmează să se ia o decizie pe măsura care UE o agreează și, de asemenea, măsurile de compensare a acelui cuantum de 100 de milioane să fie aprobat, astfel încât țările care nu au luat măsuri unilateral să poate beneficia de bani”, a declarat Nicolae Ciucă. Probabil, în mintea guvernanților a încolțit ideea că, fiind ascultători,( a se citi obedienți), vor putea pune mâna și pe celelalte firimituri aruncate de UE, care nu acoperă nici 5% din pagubele provocate fermierilor români. ”Eu am vândut în vară 7.000 de tone cu 1.700 de lei tona. Am mai ținut 7.000 de tone pentru că am crezut că o să mai crească prețul, dar în februarie am reușit să vând cu doar 1.200 de lei pe tonă. Deci am pierdut 3,5 milioane de lei. Premierul Poloniei a anunțat că va da compensații pentru fermierii de la ei de 2,4 miliarde de euro. Iar nouă ne dau 20 milioane de euro, iar asta înseamnă 4-5 euro pe tonă. Adică eu am pierdut 500 de lei pe tonă și mie îmi dau compensații de 15-20 de lei pe tonă, asta este nesimțire”, ne-a declarat Dimitrie Muscă, administratorul Combinatului Agroindustrial Curtici.
Nici taxele vamale nu rezolvă nimic
Fermierii români spun că nici introducerea de taxe vamale nu rezolvă problema, pentru că românii, din cauza prețurilor uriașe la gaze, la îngrășăminte, la pesticide și la inputuri, în general, au costuri de producție foarte mari, care nu pot intra în concurență cu produsele ucrainene.
”Românii încă nu simt pentru că încă mai găsesc în galantare carne, pâine și lapte din Polonia, Ungaria și de nu știu unde, dar când vor termina agricultura românească, vor fi niște prețuri duble față de ceea ce este acum. Nu a înțeles nimeni acest lucru. Dacă, după 5 iunie, va intra în România marfă din Ucraina, agricultura românească nu va mai exista. Și dacă se pun taxe vamale, cât pot pune, 15%, 100 de lei pe tonă, tot nu se va rezolva nimic. În Ucraina se produc îngrășăminte, au motorină, iar pesticidele lor sunt ieftine, că în Europa s-au interzis, deci costurile lor de producție sunt infime. La 900 de lei pe tonă, ucrainenii au fost în câștig astă-vară”, ne spune Dimitrie Muscă.
Negocieri cruciale
Singura speranță a fermierilor români este ca oficialii din Bulgaria, Ungaria, Slovacia și Polonia să negocieze și pentru ei. Ursula von der Leyen susținea că se vor lua măsuri la nivelul Comisiei Europene doar dacă cele patru state vor renunța la măsurile unilaterale de interzicere importurilor. La negocierile care se desfășoară zilele acestea la Bruxelles se vehiculează interzicerea temporară a importurilor din Ucraina, dar și achiziționarea în scopuri umanitare a surplusului de cereale, în colaborare cu Organizația Națiunilor Unite. În ce privește achiziția surplusului în scopuri umanitare, la cât de absenți au fost oficialii români, este posibil ca fermierii din țara noastră să nici nu intre în discuție.
Autor: Claudia Marcu
Sursa: national.ro
Adauga comentariu