Începutul unui nou trimestru a fost un motiv de optimism pentru analiştii financiari, care se aşteptau ca sfârşitul trimestrului III să aducă şi sfârşitul tuturor problemelor economiei mondiale. Această idee pare absolut ilogică, dar analiza atentă a articolelor din presa financiară relevă că alte motive pentru optimism nu există. Acţiunile băncilor americane sunt în cădere liberă, în ciuda eforturilor mass-media care încearcă să convingă investitorii că băncile sunt perfect solvabile. Judecând după preţul acţiunilor, putem concluziona că jucătorii bursieri consideră că Bank of America, Morgan Stanley şi Citigroup au mari probleme de solvabilitate. Dacă înmulţim preţul acţiunilor acestor bănci cu numărul de acţiuni existente, obţinem valori care sunt cu până la 50% mai mici decât sumele prezentate în contabilitatea băncilor. Acest fenomen apare numai atunci când piaţa consideră că evaluarea contabilă a activelor deţinute de aceste bănci este greşită şi valoarea corectă a acestora este cu mult mai mică, ceea ce constituie, implicit, o acuzaţie de fraudă contabilă la adresa managerilor băncilor. De obicei, un asemenea discount (50%) este semnul clar al unui faliment inevitabil.
Sectorul bancar european suferă din cauza riscurilor de faliment al Greciei şi din cauza insolvenţei celei mai mari bănci belgiene. Dimensiunea datoriilor Dexia Bank este substanţial mai mare decât PIB-ul Belgiei, ceea ce face ca salvarea acestei bănci să devină destul de problematică. Operaţiunea de salvare se complică şi mai mult din cauza diviziunii între populaţia franceză şi valonă a Belgiei. Dexia este percepută ca o “bancă franceză” şi orice tentativă de a utiliza banii publici pentru a salva această instituţie financiară se va solda cu probleme mari în plan politic, iar partidele politice valone vor bloca asemenea iniţiative. Se pare că guvernul francez şi-a asumat rolul de “finanţator de ultimă opţiune” pentru Dexia, deşi detaliile concrete ale intervenţiei franceze încă nu au fost făcute publice. Nicolas Sarkozy nu poate să-şi permită luxul neimplicării pentru că printre creditorii principali ai băncii belgiene se numără Crédit Agricôle, BNP Paribas şi Société Générale, iar aceste bănci franceze nu au posibilitatea să suporte pierderi pentru că sunt în pragul insolvenţei din cauza investiţiilor mult prea mari pe care le-au făcut în obligaţiunile de stat ale Greciei. În 2008, statele au salvat băncile prin asumarea unor datorii colosale, plătind bonusurile bancherilor, dividendele acţionarilor şi dobânda deţinătorilor de obligaţiuni bancare din banii publici. Astăzi, posibilitatea de a transfera pierderile băncilor în bilanţurile statelor practic nu mai există. Desigur, ultima opţiune este “pornirea tiparniţei”, dar din ce în ce mai mulţi politicieni încep să caute soluţii alternative printre care se numără sacrificarea sectorului bancar pe altarul succesului electoral.
Un comitet special al parlamentului britanic a compilat un set de propuneri pentru reforma sectorului bancar britanic. Dacă reforma va fi implementată conform acestui program, vom asista la o veritabilă revoluţie în sistemul bancar. Comisia transpartinică propune ca toate băncile să fie împărţite în două structuri distincte: bănci utilitare şi bănci investiţionale. Băncile utilitare vor fi reglementate în acelaşi stil în care sunt reglementate şi supravegheate companiile de utilităţi, dar vor beneficia de asigurarea depozitelor din partea statului şi se vor ocupa exclusiv de creditarea companiilor mici sau mijlocii şi a persoanelor fizice. Băncile investiţionale nu vor putea lua depozite de la persoane fizice, nu vor fi în niciun fel sprijinite de stat în cazul falimentului, nu vor putea credita persoane fizice sau companii mici şi mijlocii, dar în schimb se vor putea ocupa de speculaţii bursiere şi alte activităţi ale “capitalismului de tip cazinou”. Băncile protestează vehement împotriva acestui proiect de reformă, dar aceste propuneri par să aibă o serioasă susţinere din partea industriaşilor britanici şi a politicienilor care s-au săturat de situaţia în care întreaga economie este şantajată de sectorul bancar care utilizează banii deponenţilor şi garanţiile de stat pentru a genera profituri speculative în timp ce pierderile sunt suportate de contribuabili.
Epoca “capitalismului financiar” se apropie de sfârşit, iar abilitatea bancherilor de a controla viaţa politică slăbeşte din ce în ce mai mult, ceea ce înseamnă că ne aşteaptă schimbări radicale în plan politic, economic şi social.
sursa: cronicaromana.ro
Adauga comentariu