Sărăcim pe un munte de bani

Dublarea cantităţii de bani în ultimii patru ani s-a tradus prin creşteri de preţuri, nu prin avuţie reală
Analiştii contactaţi spun că majorarea accelerată a indicelui preţurilor de consum din ultimele nouă luni are la bază cauze monetare Prin direcţionarea banilor din rezervele minime obligatorii către creditul guvernamental, BNR şi sistemul bancar injectează inflaţia în economia reală

În intervalul ianuarie 2007 – martie 2011 masa monetară în sens larg (M3) aproape s-a dublat, la 196,33 miliarde lei, de la 106,96 miliarde lei, o dinamică asemănătoare consemnându-se şi pentru numerarul în circulaţie, care a crescut, în perioada menţionată, la 26,24 miliarde lei, de la 13,49 miliarde lei, potrivit website-ului BNR. Această creaţie monetară nu s-a regăsit însă într-o consolidare a capitalului românesc, într-o creştere economică predictibilă şi sustenabilă sau în veniturile populaţiei, ci în valuri succesive de scumpiri.

Călin Rechea, analist financiar, şi Bogdan Glăvan, profesor de economie şi director al Centrului de Economie Politică şi Afaceri Murray Rothbard, ne-au declarat că majorarea accelerată a indicelui preţurilor de consum din acest răstimp are în primul rând cauze monetare. Astfel, după ce creaţia monetară explozivă de la jumătatea deceniului trecut a indus distorsiuni majore în economie conducând la un model de creştere nesustenabil, ce a colapsat într-o recesiune prelungită de 27 de luni, de acum efectul vătămător al banilor eliberaţi în exces se resimte negativ prin scumpirea produselor de zi cu zi. În ultimele nouă luni acest proces s-a accelerat, iar inflaţia anualizată de 8,34% raportată în luna aprilie ar fi fost antrenată de migrarea banilor de pe active către bunurile de consum, potrivit analiştilor contactaţi de Curierul Naţional, care adaugă faptul că expansiunea creditului guvernamental reprezintă o altă sursă de injectare a inflaţiei în economia reală.

La prezentarea ultimului raport trimestrial privind inflaţia, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a respins ideea potrivit căreia la baza creşterilor de preţuri stă această expansiune a masei monetare. “Nu aici este cauza inflaţiei. Ştim care este situaţia. Nu o găsim în ograda noastră”, a afirmat atunci şeful băncii centrale. Totuşi, în pofida negării acestei legături, statisticile BNR indică o suprapunere a zonei de maxim a dezinflaţiei de la începutul anului 2010, cu un minim local de 23,82 miliarde lei în numerarul în circulaţie consemnat în ianuarie 2010. Puseul inflaţionist al ultimelor nouă luni coincide cu o creştere şi stabilizare a monetarului la 26,5 – 27 miliarde lei, în paralel cu o expansiune şi a masei monetare în sens larg (M3), care a urcat la un maxim de 202,76 miliarde lei în decembrie 2010, de la un nivel de 185,99 miliarde lei la începutul anului trecut.

“Bineînţeles că nu are cum să fie o coincidenţă”, a declarat pentru Curierul NaţionalBogdan Glăvan, profesor de economie şi directorul Centrului de Economie Politică şi Afaceri Murray Rothbard. Explicaţia tautologică potrivit căreia de vină pentru creşterea preţurilor este creşterea preţurilor nu se susţine, iar inflaţia generalizată are întotdeauna cauze monetare întrucât cantitatea de bani chiar este fabricată. Glăvan a nuanţat că această corelaţie dintre masa monetară şi indicele preţurilor de consum este una pe termen lung, putând avea o întârziere chiar şi de  câteva luni. Totuşi, în opinia sa, cazul României ultimilor 20 de ani este unul de manual pentru economiştii care susţin teza cauzei monetare a inflaţiei. Astfel, în ultimele două decade indicele preţurilor de consum s-a majorat de 3.400 de ori, în timp ce cantitatea de bani a sporit cam tot atât (potrivit precizărilor lui Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR, pe care le veţi putea citi în ediţia de mâine aCurierului Naţional, masa monetară a crescut de 3.820 de ori din octombrie 1990 până în decembrie 2010 – n.r.).

Banii se mută de pe imobiliare pe pătrunjel

Călin Rechea, analist financiar, spune, de asemenea, că expansiunea masei monetare reprezintă principala cauză a scumpirilor. Situaţia a devenit alarmantă întrucât aceasta creşte exploziv din 2000, fără corelaţie cu alţi indicatori macroeconomici, iar acum aceasta a devenit suficient de inflamată pentru ca şi cea mai mică oscilaţie să se resimtă direct în preţuri. Într-un material publicat în Curierul Naţional săptămâna trecută, Adrian Vasilescu respingea teza cauzei monetare a inflaţiei din România amintind că masa monetară în sens larg (M3), în intervalul martie 2010 – aprilie 2011 a avut un avans de 3,3 în termeni nominali şi o scădere de 4,3% în termeni reali.

Rechea nu înţelege însă ce înseamnă o raportare a masei monetare în termeni reali (ceea ce ar fi echivalentul unei ajustări a inflaţiei la… inflaţie) şi subliniază că suntem la capătul unei perioade extinse de zece ani în care masa monetară a avut o creştere explozivă, uneori şi de 50-70% pe an, iar acum preţurile sunt sensibile la fluctuaţii minore într-o cantitate de bani extrem de inflamată. Pericolul inflaţionist este amplificat de faptul că acum banii nu se mai duc prin creditare către piaţa imobiliară şi alte active, ci se îndreaptă direct către bunurile de consum. “A trecut perioada când oamenii vânau cai verzi pe pereţi şi băgau banii în active imobiliare cu speranţa creşterii averii. Acum fluxurile merg spre produsele de strictă necesitate, iar acest lucru se reflectă printr-un cost mai mare în special la alimente”, a spus Rechea. O opinie similară a avansat şi Bogdan Glăvan: “Banii se mută de pe imobiliare pe pătrunjel”. Masa monetară creată în exces în anii de boom îşi produce astfel abia acum efectul vătămător prin scumpiri, după ce anterior oficialii băncii centrale subliniaseră că majorarea PIB determinată de expansiunea creditului s-a suprapus în mod paradoxal cu un proces de dezinflaţie.

Sistemul bancar şi statul alimentează valurile de scumpiri

O altă pârghie de injectare a inflaţiei în economie o reprezintă creditul guvernamental, consideră cei doi analişti contactaţi de Curierul Naţional. Astfel, Banca Naţională reduce nivelul rezervelor minime obligatorii în valută, băncile comerciale iau euro, îi schimbă în lei şi creditează Ministerul de Finanţe, care apoi transmite inflaţia către economia reală, prin plata salariilor, pensiilor, a contractelor şi a prietenilor politici. În aceste condiţii, o parte din masa monetară care înainte era blocată în sistemul bancar, fiind “parcată” de instituţiile de credit la banca centrală, fără a avea efect inflaţionist, devine activă, repercutându-se asupra preţurilor bunurilor de consum.

Uite cererea, nu e cererea…

Răsfrângerea nemijlocită a creaţiei monetare în preţuri nu este doar un efect al structurii economiei, ci şi al erorilor de calcul de la Banca Naţională, mai spun cei doi analişti financiari. Călin Rechea afirmă că BNR interpretează incorect datele macroeconomice atunci când invocă deficitul de cerere drept sursă de compensare a presiunilor inflaţioniste. Astfel, acesta este calculat având ca reper un vârf economic în care construcţiile ajunseseră să reprezinte 15% din produsul intern brut, după ce în etapa premergătoare “boom”-ului asigurau doar 5% din PIB. În aceste condiţii, deficitul de cerere nu ar fi atât de mare pe cât îl estimează oficialii băncii centrale, iar diferenţa dintre PIB-ul real şi PIB-ul potenţial, în consecinţă, mai redusă. Dacă realitatea ar fi aceasta, atunci s-ar explica şi de ce orice supliment de masă monetară se transferă relativ rapid într-o majorare a indicelui preţurilor de consum.
“Cei de la BNR se orientează după un reper greşit şi asta se va vedea prin efectele politicii”, a spus Rechea, care apreciază că deficitul de cerere nu poate fi stabilit în funcţie de o cerere artificială pe care am avut-o ca urmare a unei stimulări monetare excesive la jumătatea deceniului trecut.

Bogdan Glăvan vede însă o altă inconsistenţă în discursul BNR în ceea ce priveşte problematica cererii. Astfel, dacă teoria inflaţiei monetare spune că oferta de produse se contrapune celei de bani, teoria keynesiană raportează o ofertă agregată unei cereri agregate. Glăvan contestă realitatea celei de-a doua teze, dar afirmă că cel puţin din punct de vedere logic aceasta este corectă. Totuşi, explicaţiile oficialilor Băncii Naţionale sunt neconcludente întrucât, pe de o parte, spun că preţurile cresc datorită ofertei limitate în raport cu cererea, însă, pe de altă parte, aduc în discuţie deficitul de cerere, atunci când se face trimitere la masa monetară.

Nu avem radare care să măsoare viteza de circulaţie a banilor

Explicaţia monetară a inflaţiei nu poate fi contestată pe baza vitezei de rulare a banilor, afirmă Bogdan Glăvan, întrucât cele două nu sunt disociate. “Velocity” este doar necunoscuta variabilă a unui complex de factori care include masa monetară, preţurile şi PIB-ul. Această viteză nu poate fi determinată decât post-factum, după ce se analizează dinamica celorlalte trei componente. “Banca centrală tipăreşte masă monetară, preţurile nu cresc şi apoi apare deducţia că viteza banilor trebuie să fi scăzut. Totuşi această viteză de circulaţie nu are cum să crească iraţional”, a spus Glăvan, adăugând că indiferent ce face lumea cu banii, efectele perverse ale emisiunilor de monedă fără acoperire până la urmă tot se resimt în economie.

BNR ar trebui să aibă mai multă grijă de marfa sa

Alternativa la distorsiunile imprimate economiei de creaţia monetară excesivă şi creditul iraţional o reprezintă stabilitatea masei monetare, caz în care preţurile nu pot avea decât ajustări relative, spune Glăvan. El subliniază că BNR nu poate controla preţul petrolului, al mărfurilor alimentare sau a altor servicii, dar media preţurilor de consum poate fi stabilizată. Banca Naţională produce leul şi valoarea mărfii sale poate fi controlată prin volumul emisiunilor de monedă.
Abdicarea de la această prerogativă şi îmbrăţişarea unei teze potrivit căreia preţurile depind de comportamentul aleator al consumatorilor ar pune atunci în discuţie motivaţia pentru care BNR insistă să aibă o ţintă de inflaţie. Aceasta a fost ratată al patrulea an consecutiv, fără ca aceasta să implice nicio decizie la nivelul băncii centrale. “Nu am văzut nicio demisie. Nici vreo schimbare a metodologiilor. O variantă ar fi fost şi aceea de renunţare la ţintire. Nu înţeleg de ce BNR persistă în a anunţa ţinte de inflaţie care sunt sistematic depăşite”, a spus Glăvan, adăugând că singura explicaţie este încercarea de a păcăli lumea prin ancorarea aşteptărilor inflaţioniste astfel încât banii să fie ţinuţi în depozite pentru a fi finalmente “taxaţi” cu ajutorul inflaţiei.

Profesorul de economie nu consideră acceptabilă nici explicaţia BNR potrivit căreia emisiunile de lei se fac doar în contul valutei intrate în ţară. În acest caz, Banca Naţională se corelează cu alte bănci centrale care la rândul lor extind nesustenabil masa monetară. Astfel, noi importăm inflaţia creată în statele dezvoltate, iar sistemul bancar global se raportează la o piramidă pe care singur şi-o construieşte.

Chiar avem nevoie de bani ieftini?

Despre controlul strict al masei monetare a vorbit şi Călin Rechea. El a amintit că FMI a impus o limită a creaţiei monetare în noul acord stand-by cu Ucraina, ţară care s-a confruntat cu inflaţie de peste 20%. El crede că şi la noi Fondul ar putea solicita o înăsprire a politicii monetare, după cum a reieşit din discuţiile recente dintre autorităţile române şi delegaţia instituţiei internaţionale.

“Sunt 99% sigur că politica monetară relaxată a BNR se bazează pe un mesaj fals”, a spus Rechea, subliniind că în condiţiile scăderii aportului investiţiilor străine, trebuie să ne creăm baza de capital necesară relansării economiei. “Trebuie să avem o structură care să se axeze pe producţie, şi nu pe servicii. Aceasta se poate forma însă doar pe o bază de capital solidă, care nu se poate acumula decât în condiţiile unor rate reale ale dobânzilor de 3-4% care să stimuleze economisirea. Banii ieftini nu conduc decât la o alocare aiurea a resurselor”, a conchis Rechea.

Adrian Panaite

sursa: curierulnational.ro