S-au scris multe articole și cărți pro și contra naționalismului, însă marea problemă a națiunilor lumii este sacrificarea propriei identități naționale și culturale în numele globalizării. În genere, naționalismul este confundat cu fascismul, cu nazismul și privit ca o manifestare a extremismului agresiv. Dar, naționalismul, ca și celălalte ideologii politice, a apărut în sec XIX, având o mare popularitate, deoarece, ca ideologie, pleda în favoarea unirii formațiunilor statale într-un mega-stat unitar. Este de notorietate faptul că principiile sănătoase ale naționalismului au fost la baza unificării unor state europene precum Germania, Principatele Române, Italia.
După Unirea de la 1918, până la instaurarea regimului comunist, România a aplicat sistemul de valori bazat pe tradițile culturale și spirituale românești. Dacă în timpul monarhiei, partidele politice care s-au succedat la guvernare – liberalii, conservatorii, legionarii – se distingeau ca grupări politice prin spectrul ideologic, cu siguranță că aceste partide aveau în comun nuanța puternic naționalistă. Apartenenții acestor partide politice formau elita intelectuală a țării, care avea să fie îngropată la Canalul Dunăre-Marea Neagră și în sinistrele închisori ale comunismului. Diabolicul regim comunist a dezrădăcinat românitatea, dar, ca o ironie a sorții, comunismul este acum regretat în proporție de 50 la sută din populația țării noastre, iar naționalismul aproape total blamat și considerat periculos. Românii trăiesc intens nostalgia comunismului. Este trist, dar propaganda celor cinci decenii de dictatură a îndoctrinat puternic masele, le-a imprimat obsesiv ideea de egalitate, pentru că, în fapt, niciodată nu s-a reușit implementarea utopicei ideologii.
Nostalgici cu fața întoarsă mereu spre trecutul acelor ani de tristă amintire, ca și când le-ar fi mers mai bine , fără interes pentru prezentul și viitorul dezastruos, nesocotind că cei 25 de ani de democrație catastrofală a fost opera moștenitorilor lui Ceaușescu. Aviz nostalgicilor care refuză să gândească…! De fapt, așa i-a indus comunismul: să muncească și să nu gândească. Pe majoritatea îi auzi spunând: „Ceaușescu a făcut… a dres… a construit…” Cine l-a văzut vreodată pe țiganul tătar ( Ceaușoglu) construind vreun bloc, vreo stradă…? Cizmarul analfabet nu era capabil să lipească o pingea la încălțări, meserie care-i asigura leafa în timpul pribegiei de copil prin capitală. Tot ce s-a construit în timpul comunismului a fost prin munca și truda românilor, și nu a lui Ceaușescu, despotul care doar poruncea și osândea. Poporul l-a reabilitat, l-a scuzat pentru foamea și frigul îndurat, doar ne-a plătit datoriile, nu…? Poporul trebuia să rabde și să sufere ca să fie rambursată datoria … nu erau bani destui, se justifica… Dar fuseseră de fapt, doar că cizmarul a îngropat patru miliarde de dolari în mastodontul blestemat numit ironic „Casa Poporului”. Doar și cu acele miliarde de dolari irosite pe o clădire în care acum se lăfăiesc urmașii lui îmbuibați care l-au sacrificat pe altarul idealurilor nobile ale socialismului, cârmaciul paranoic ar fi putut acoperi necesarul de alimente al unei populației înfometate, dar ce îi păsa lui de idioți? El dorea să-și pună amprenta megalomană definitiv în istorie. Mă dezgustă comparația lui cu Mareșalul Antonescu, este o blasfemie, ca și când l-ai compara pe Iuda cu Iisus…
În schimb, Ion Antonescu , cel numit „Micul Napoleon”, a fost admirat chiar și de către tiranul satanic Stalin, care l-a ținut captiv momindu-l cu propunerea de a-l numi șeful partidului comunist din România în schimbul obedinței. Credea el că Antonescu s-ar fi lăsat corupt făcând compromisul sovietizării prin putere? Nicidecum, Antonescu a rămas fidel principiilor sale morale. Stalin a văzut în persoana Mareșalului genialitatea lui Napoleon Bonaparte atunci când, la 22 iunie 1941, a avut îndrăzneala să-l infrunte ordonând trecerea Prutului ca să recupereze Basarabia. Antonescu a fost o ilustră personalitatea istorică de talia marilor domnitori ai neamului nostru. Este nedreaptă și dureroasă discreditarea lui pe considerentul crimelor de război, o minciună proferată și… îngurgitată. Nu există puncte comune care să îi apropie pe Antonescu și Ceaușescu. Nu odioșii comuniști l-au condamnat la moarte pe Mareșal? Românii nu își imaginează cum ar fi arătat România astăzi cu orânduirea de dinaintea înstalării ciumei comuniste, nu se gândesc cum ar fi săltat Monarhia țara în rândul țărilor civilizate precum Anglia, Norvegia, Suedia, Belgia, Olanda, Danemarca unde există monarhie. Nu vor să accepte că perioada celor 50 de ani de comunism, plus reminisciența celor 25 de ani postdecembriști, au tras România în jos, pe aceiași treaptă cu țările înapoiate de la marginea lumii a treia. Ceaușescu a fost iertat pentru distrugerea României în prima etapă, a doua etapă de distrugere săvârșind-o Ilieștii, Constantineștii, Năstașii, Băseștii, Ponții…
Băsescu, în campania electorală din 2004, a avut un moment de sinceritate la o confruntare televizată cu Adrian Năstase, făcând afirmația: „Oare ce blestem o fi pe poporul ăsta, să fie nevoit să aleagă între doi foști comuniști?” Chiar așa, dar cu o rectificare: Oare cât de cretini și orbi pot fi românii ăștia care își distrug viitorul lor, dar și pe cel al urmașilor, dând votul foștilor lachei ai lui Ceaușescu? Este exasperant cum televiziunile mogulilor îmbogățiți din conturile secrete ale împușcatului, dezbat obsesiv subiectul comunismului ceaușist. Din negura comunismului apar fel și fel de personaje care au profitat din plin de oportunități în schimbul servilismului față de regim, relatând povești nostagice despre cât de bine se trăia atunci… Și, astfel, România doar regresează, pentru că o populație îmbolnăvită și bântuită de fantomele comunismului nu reușește să se trezească din starea de latență.
Cloaca politică penală pregătește campaniile electorale pentru tovarășii aleși și realeși, dar, după sondaje, în topul preferințelor sunt aceleași și aceleași lichele: profitorii! Nimic nou sub soare, românii îi vor vota și revota nu din lipsă de alternativă, ci pentru că sunt manipulați peste măsură, și, culmea, tot ei se declară nemulțumiți de situația socială. Vocile militanților naționaliști n-au răzbătut pe la urechile lor asurzite de nepăsare. Dacă în țărișoara noastră s-ar fi dat semnături pentru înființarea Partidului Naționalist, format din foști oponeți ai comunismului, oameni luminați, incoruptibili, credincioși, patrioți tradiționaliști, care să fi avut posibilitatea accederii la vârful puterii în interesul exclusiv al populației, s-ar fi schimbat starea de lucruri, însă, cum nu poți face bine cu de-a sila, deznodământul va fi mai nefast decât s-ar putea prevede.
Autor: Andreea Arsene
Sursa: Ziarul Natiunea
Confuz, vorbiti ca sa va aflati in treaba.