Analize și opinii

Bună dimineaţa, domnule Marx!

gal_5990Despre care Marx este vorba? Acela, cu “Capitalul”! E dus de mult, ştiu, dar stafia şi ideile sale sunt atît de prezente, încît gestul familiar de a-i da bineţe, ca şi cînd te-ai vedea cu vecinul, într-o dimineaţă obişnuită, pare natural şi necesar. Nu trebuie să luaţi de bune vorbele mele, neapărat! Puteţi să vă bazaţi pe cele scrise de Emanuel Wallerstein, Randall Collins, Michael Mann, Georgi Derluguian şi Craig Calhoun. O constelaţie intelectuală care a desenat mare parte din harta înţelegerii fenomenelor sociale, la scară globală, în ultima jumătate de secol. Ei s-au hotărît să-i dea bună ziua lui Marx întrebîndu-se, deloc retoric, într-o carte: “Are capitalismul un viitor?”. Ca în cazul tuturor marilor evenimente de impact şi al străpungerilor de cunoaştere, nu răspunsurile oferite sunt, în acest moment, semnificative, ci punerea de problemă, întrebarea! Păi, şi cu noi, ăştia, care abia ne apucarăm să “edificăm societatea capitalistă multilateral dezvoltată”, cum rămîne? Mai întîi, vestea proastă!

Ca să nu ne pierdem în consideraţii teoretice, să acceptăm definiţia simplă a lui Calhoun, după care capitalismul este, în ultimă instanţă, “o maşinărie care produce creştere”. O “maşinărie” socială, pentru că presupune seturi de reguli şi instituţii specifice nu doar în domeniul economic, ci şi al normelor de drept, al organizării statal-politice, al culturii şi al structurării valorilor sociale fundamentale – după cum ne-a spus Max Weber, încă de pe la 1920 (“Die protestantische Ethik und der Geist der Kapitalismus”). “Secretul” acestei maşinării: dezvoltarea capitalului social (material, financiar, uman), avînd ca sursă esenţială munca (la Weber, cel puţin!) şi utilizarea sa raţională în activităţi care generează, direct sau indirect, noi surse de capital. Vestea proastă, cum spuneam, este că maşinăria produce cu eforturi, cheltuieli şi consecinţe negative tot mai mari, din ce în ce mai puţin!!! Estimarea, fie ea şi aproximativă, este că ar putea să o mai ducă aşa cîteva decenii, dar atingerea punctului de la care nu se va mai putea face nimic pentru a evita oprirea definitivă, este deja bine conturată pe orizontul istoric. Nu este neapărat un viitor inevitabil, cum credea cu atîta convingere Marx, dar cu siguranţă posibil şi din ce în ce mai probabil, dacă nu intervin schimbări sociale structurale. Schimbări care nu se produc de la sine, ci trebuie decise şi gestionate după programe coerente, de medie şi lungă durată, care ar fi trebuit să fie, deja, pe masa de lucru a marilor ateliere de proiectare şi inginerie socială. (Poate că şi sunt, dacă e să ne luăm după toată tevatura şi semnele care prevestesc “noua ordine mondială”!). Supapele de siguranţă pe care s-a bazat sistemul societăţilor capitaliste, pînă acum, pentru a depăşi momentele inerente de criză, cedează, una după alta, susţine Collins.

Crearea de noi locuri de muncă şi sectoare de activitate, capabile să absoarbă forţa de muncă, stagnează, dacă nu se află deja în regres; apariţia, crearea, sau exploatarea de noi pieţe se apropie, o dată cu efectele globalizării, de saturaţie; dezvoltarea meta-pieţelor şi produselor financiare din clasa derivativelor a atins de mult punctul de la care generează net mai multe efecte distructive şi destabilizatoare, decît rezultate pozitive, măsurabile în creştere economică; soluţiile keynesiene de creştere, bazate pe investiţii, cheltuieli şi ocuparea forţei de muncă ca efect al activităţilor statale nu mai are nici ea bază de susţinere, de vreme ce statele au ajuns cei mai mari contributori la muntele uriaş al datoriilor din sistemul financiar global; creşterea forţată a capitalului uman prin sistemul inflaţiei diplomelor generează la rîndul său efecte sociale dezastruoase, net mai grave decît avantajele economice care ar rezulta din creşterea expertizei educaţionale, potenţial producătoare de creştere economică. Ex nihilo nihil pare o propoziţie greu de înţeles şi încă şi mai greu de acceptat pentru “copiii minune”, “inginerii”, “artificierii” şi saltimbancii finanţelor de astăzi, iar rezultatul nu este decît adîncirea dificultăţilor şi a crizei de sistem.

Care este, totuşi, vestea bună? Simplu! În două-trei generaţii ne mutăm în alt tip de societate! Fanii ideologiilor neo-comuniste nu trebuie să se grăbească cu petrecerea! Există un uriaş spectru de sisteme sociale, imaginabile şi deja posibile, de tip non-capitalist, care n-au nimic în comun cu comunismul, mai mult sau mai puţin primitiv, imaginat de ideologiile secolelor XIX şi XX. Ne-am putea “muta”, spre exemplu, într-o societate “sclavagist-tehnologică”, în care dezvoltarea să fie, în principal, rezultatul managementului şi exploatării sistemelor bazate pe inteligenţă artificială, care vor realiza cea mai mare parte, dacă nu toate activităţile de tip “productiv”. Ce tipuri de structuri politice, statale şi comunitare ar putea genera un asemenea sistem, este o întrebare la care imaginaţia oricui poate căuta un răspuns. Cu siguranţă, însă, nu vor semăna prea mult cu cele de astăzi! Ne-am putea muta, la fel de bine, într-unul dintre modelele de societăţi “utopice”, avînd ca bază de inspiraţie soluţiile raţional-optimiste, de la Republica lui Plato, la Cetatea Soarelui imaginată de Campanella. Ne-am putea muta, desigur, în locuri mult mai rele, mai ales dacă evenimentul care ne va împinge dincolo de punctul inflexiune va fi un eveniment de tip catastrofic, de origine naturală, ori generat de activităţile umane. Viitorul poate fi plin de surprize, iar unele dintre ele chiar plăcute!

Una dintre întrebările necesare pentru noi, din această perspectivă, este: “ce se va întîmpla pînă atunci?” Răspunsul oferit de autorii lucrării “Are Capitalismul un viitor?” este mai degrabă sumbru. O lume de crize suprapuse şi interferente, o lume crepusculară, în care lupta principală dintre competitori – oameni, comunităţi, centre de putere, state – se va da pentru evitarea consecinţelor celor mai distructive ale căderii.

Cealaltă întrebare stringentă pentru societăţi cum este cea a României, prinsă mereu între două ape, niciodată pe un mal, niciodată pe celălalt, este dacă axa clasică a capitalismelor, centru-periferie, va opera şi în modelele de societăţi post-capitaliste? Ipoteza mea este că ea va fi în continuare un instrument de poziţionare şi diferenţiere. În ipoteza pesimistă, pentru alte bunuri, privilegii şi surse de oportunităţi sociale; în ipoteza optimistă, pentru a genera un mecanism coerent de repartiţie a beneficiilor noului model de dezvoltare socială.

Pînă să ne lămurim cum şi cînd vom ajunge acolo, obişnuiţi-vă să-i daţi bineţe, mai des, domnului Marx.

Autor: Calin Rechea

Sursa: Bursa.ro

NOTA NOASTRA:
Prin Capitalul, Marx realizează o adevărată revoluţie în economia politică, făcînd o analiză cuprinzătoare a economiei capitaliste şi a legilor acesteia. El dezvăluie procesul de producere şi de reproducere a capitalului, desăvîrşeşte teoria valorii bazate pe muncă, elaborează teoria plusvalorii, piatra de temelie a economiei politice marxiste, prin care se explică pentru prima oară mecanismul exploatării capitaliste a muncitorilor. Marx arată tendinţa istorică a acumulării capitaliste, care duce în cele din urmă la „exproprierea expropriatorilor“ (a capitaliştilor).

În Capitalul, Marx a înfăţişat baza economică obiectivă a antagonismului dintreproletariat şi burghezie şi a arătat că rolul clasei muncitoare este de a fi constructorul societăţii comuniste, dînd astfel socialismului ştiinţific fundamentul său teoretic.

La mai bine de trei decenii de la dispariția ei din librării, Alexandria Publishing House a reeditat primele doua volume, incluse in colecția “Gândeste” și este în curs de a reedita și cel de-al treilea volum. Gândește România recomandă Capitalul, opera fundamentală a lui Karl Marx, unul dintre cei mai importanţi gânditori ai omenirii, rău înţeles şi contestat fără însă a fi citit.
http://gandeste.shopmania.biz/cumpara/capitalul-i-capitalul-ii-7220927

Abonează-te la newsletter