Analize și opinii

Romania nu este Japonia

romaniajaponiaLectura recentului raport FMI cu privire la situatia economica a Romaniei este absolut fascinanta, pentru ca documentul creat de echipa lui Jeffrey Franks este un exemplu clar de exprimare documentara a unei profunde stari de disonanta cognitiva. Cifrele prezentate in raport nu par a fi optimiste, insa autorii raportului insista asupra unei interpretari cat se poate de pozitive a ultimelor evolutii in materie de datorie externa si disciplina bugetara. Daca incercam sa formulam esenta raportului intr-o singura fraza, cea mai buna varianta ar fi urmatoarea: datoria externa a Romaniei (stat plus privat) creste de la 51% din PIB in 2008 la 82% din PIB in 2011, dar nu trebuie sa ne facem griji pentru ca viitoarea crestere economica va compensa gradul inalt de indatorare. Apologetii portocalii vor invoca in acest context faptul ca o mare parte din datoria externa este privata si este constituita de creditele intra-grup care au fost contractate de bancile straine din Romania de la bancile-mama. Acest argument ar avea validitate intr-o lume perfecta, in care clasa politica si BNR ar actiona in interesul national. In cazul Romaniei se intampla ca bancile straine au posibilitatea sa foloseasca dimensiunea substantiala a datoriilor in valuta pe care le au fata de bancile-mama pentru a santaja guvernul. Esenta santajului tine de faptul ca o rambursare “pe cale naturala” a acestor datorii ar insemna ca bancile sa vanda Lei pentru a cumpara Euro in cantitati suficiente pentru rambursarea datoriilor, ceea ce va duce la o apreciere substantiala a cursului Euro/Leu, iar guvernul nu poate permite asa ceva. In consecinta, guvernul se imprumuta de la FMI pentru a mentine un curs stabil, dar total artificial, obtinand astfel un simulacru de stabilitate valutara in schimbul cresterii datoriei publice.

Exista inca un argument “economic” cu mare priza la publicul portocaliu: in comparatie cu alte state, Romania sta foarte bine in privinta raportului intre PIB si dimensiunea datoriei publice externe. Exista o serie intreaga de tari care se descurca cu datorii publice care depasesc 100% din PIB, iar Romania mai are mult pana sa ajunga la un asemenea nivel. Problema cu acest argument consta in faptul ca nu este luat in calcul specificul economic al tarilor care au datorii de o asemenea dimensiune, dar totusi continua sa functioneze intr-o normalitate aparenta. De obicei, este invocat cazul Japoniei care traieste de peste un deceniu cu o datorie publica de peste 100% din PIB, dar analistii care considera Japonia un exemplu demn de urmat in privinta utilizarii imprumuturilor pentru stimularea economiei uita sa mentioneze cateva detalii deosebit de importante. Japonia are un excedent de cont curent si o economie deosebit de competitiva in planul exporturilor la nivel global si regional. Romania are un deficit de cont curent si in ciuda afirmatiilor lui Mugurel Isarescu despre viitorul stralucit al sectorului exportator, acest deficit se afla in crestere. Mai mult de jumatate din datoria publica a Japoniei este constituita de imprumuturi contractate de statul nipon de la cetatenii proprii prin intermediul emisiunilor de obligatiuni de stat care timp de cateva decenii au fost instrumentul preferat de investitii si economisire a populatiei. Datoria publica a Romaniei este detinuta in mare parte de entitati straine, iar populatia nu are posibilitatea sa crediteze statul intr-un mod facil si accesibil. Exista inca o diferenta fundamentala intre Romania si Japonia. Practic, toata datoria publica a Japoniei este denominata in Yeni, ceea ce-i ofera statului nipon o mare flexibilitate in domeniul managementului acesteia. Pana la urma, Japonia are “optiunea de ultima sansa” de a devaloriza brutal moneda nationala pentru a-si achita datoriile, in cazul in care restul optiunilor esueaza. In cazul Romaniei, cea mai mare parte a datoriei publice este constituita de credite contractate in valuta straina ceea ce expune statul roman la un considerabil risc de intrare in incapacitate de plata. Piata CDS (a asigurarilor impotriva falimentului statelor) estimeaza probabilitatea intrarii in default a Romaniei la aproximativ 25% in urmatorii cinci ani si consideram ca aceasta este o estimare relativ optimista. O ultima diferenta fundamentala intre cele doua tari tine de gradul de onestitate a guvernelor celor doua tari. Statistica oficiala a guvernului nipon include in calculul datoriei publice obligatiile statului de a plati pensii si a finanta programe de asigurari sociale care au fost stabilite prin lege. Statul roman exclude aceste obligatii din calculul datoriei publice, posibil pentru ca guvernarea portocalie considera cheltuielile cu pensiile si ajutoarele sociale ca fiind facultative si anulabile oricand.

La fel cum o persoana responsabila, cu un venit stabil, poate lua un credit de dimensiuni mari fara un risc considerabil, un guvern responsabil poate incerca sa utilizeze indatorarea pentru a stimula economia. Guvernul nostru nu are nici venituri bugetare stabile si nici nu pare a fi deosebit de responsabil si din acest considerent se poate afirma cu certitudine ca dimensiunea actuala a datoriei publice este mult prea mare si deosebit de periculoasa.

sursa: cronicaromana.ro

Abonează-te la newsletter