Analize și opinii

România mâncată de viermi

O bucată de pământ putredă și infectă în care nimic nu poate crește, nimic nu se poate ridica din cauza viermilor. Unsuroși și grețoși, unii grași, alții slabi, unii utili, alții inutili. Suntem în stadiu de larve și nu putem evolua din cauza altor larve. Unii dintre noi ar deveni fluturi dar sunt puși la fiert și transformați în mătăsuri fine pentru cei ce în următoarea fază a evoluției devin muște care-și petrec viața pe cadavre și căcat.

Tărâmul acesta este intenționat menținut infect, degradat și insalubru pentru că acesta este habitatul lor natural. Au prins puterea și o exercită ca și cum ne-am afla în statul natural. Dacă m-aș comporta și eu așa, adică conform statului natural, m-ar omorî sau închide pe viața într-un castel d’If, fără un bătrân cu vreo hartă. Şi dacă ar fi sa fie, și castelul, și bătrânul, și comoara, în consecință ar fi și răzbunarea cumplită, mult mai vulgară și mai violentă decât cea a contelui de Montecristo. Nu aș avea nici imaginația nici nervii necesari.

Aceste larve, acești viermi grași, hidoși și unsuroși nu ne lasă să ne ridicăm. Ne țin lipiți pământului să ne târâm, să nu luăm aer, să nu vedem lumea, să nu evoluăm. Şi de atâta timp de când se petrece lucrul acesta, unii dintre noi încep să creadă că asa e normal, să creadă că astea sunt regulile, asta e muzica și după asta trebuie să dansăm. Şi acum dacă pomenesc despre manelele electorale din nou sunt rău și agăț în orice. Afară plouă, propun să tencuim casa.

Din carcasa României a mai rămas foarte puțin material comestibil chiar și pentru viermi. Se taie rațiile. Nu mai e ce manca. Ne mâncam unghiile și tendoanele. Pentru oase nu avem dinți că pe când credeam că merge bine ne-am răcorit cu carbogazoase cât mai colorate și mai nocive posibil.

De ce scriu aceste lucruri? Pentru că îmi place să gândesc pozitiv. Pozitiv înseamnă în favoarea mea sau a comunității. Când eu și comunitatea în care trăiesc vom înțelege realitatea, când vom fi sinceri în legătură cu realitatea în care trăim, cu obiceiurile noastre măgărești, cu istoria noastră, cu noi înșine, poate atunci vom fi în stare nu doar să construim ceva dar și să consolidam locul pe care urmează să construim pentru a nu da satisfacția următorului vierme care-și freacă mâinile (în metafora se poate orice) constatând satisfăcut că afară plouă și că în curând ceea ce am construit va fi fost.

sursa: andreipop.altervista.org

Abonează-te la newsletter