România e balcanică, însă nu se poate împăca cu această realitate.

Cred că acum este clar pentru oricine că pandemia covid e una strict specifică Occidentului anglo-saxon la nivel de prezentare și reprezentare. Ați văzut vreun reportaj din spațiul estic european? Dar din Asia? Africa? America de Sud? Nimic. Deși e declarată pandemie, ea nu pare că există decât in Europa Occidentală și-n America de Nord si implică toate manifestarile specifice, cu toate fricile specifice si abordările specifice Vestului.

România nu este si n-a făcut parte niciodată din Occident, nici geografic, nici istoric, nici cultural. România e balcanică, însă nu se poate împăca cu această realitate. E singura țară din acest spațiu care are o problemă de-a dreptul identitară cu acest lucru. Problema aceasta este veche încă de la origini, de la “ai noștri tineri la Paris” și s-a exacerbat după ’89, când, cu aportul intelectualității, și-a contestat până la negare si ștergere cu buretele toți anii din așa-zisul trecut comunist aidoma unui copil abuzat copilăria sau adolescența. Pentru a umple vidul atât de brutal creat , din ’89 a început occidentalizarea forțată a României. S-a întâmplat întâi la nivel cultural, cu preluarea valorilor vestice pe nemestecate ca pe niște grefe de țesut. Astăzi, după ce “am vrut o țară ca afară”, am ajuns romglezi. Romgleza e la ordinea zilei, e vorbită chiar si la nivel înalt. Am injectat in România etica protestantă a muncii, cu toate plusurile, dar si cu minusurile ei, care au dus la probleme occidentale tratate occidental: anxietăți, angoase, depresii, iar acestea tratate cu pilule (“angst” e termen german). Până și comedianții din vest au recunoscut si au glumit enorm pe faptul că omul occidental s-a obișnuit să-și trateze fiecare problemă cu o pilulă, cu un hap, până si tristețea. De aceea și Matrix, unul dintre filmele ironice ale stilului de viață occidental, mereu pe grabă, a oferit prin metalimbaj si prin dărâmarea celui de-al patrulea perete (al celui dintre culise si public) soluția piulei roșii sau a celei albastre până și într-o dilemă morală, de percepție a societății.

România, odată cu stilul occidental, și-a grefat și toate problemele Vestului. România n-a fost țară colonialistă, dar își pune prin mimetism aceleași probleme pe care și le pun fostele țări colonialiste din Vest. Și la noi se vorbește despre multiculturalism in dauna interculturalității. La noi se vorbește despre fanatism religios, deși exemplele luate in discuție (cruciadele, torturile și Inchiziția) sunt un produs eminamente Occidental, eminamente catolic. Cu antisemitismul la fel- deși prezent aici, nu s-a ridicat niciodată la nivelul la care l-au ridicat nemții cu lagărele de concentrare și vesticii de când a fost propagate “protocoalele Sionului”din Rusia la inceputul secolului XX. Cu rasismul la fel: cunoașteți vreun eveniment de pe teritoriul României asemănător cu ceea ce s-a întâmplat in SUA, cu plantații, cu război civil, cu Ku Klux Klan? Până si când au avut loc valurile de imigranți ca efect al “primăverii arabe” declanșate tot de vestul anglo-saxon si protestant, România și-a asumat și vinovăția, dar și spaima că vin imigranții să ia pâinea românilor, de parcă România era vreun El Dorado după jaful capitalist de după ’89.

Apoi politicile de gen, chestiunea BLM, precum și internalizarea in discursul politic, chiar și social românesc ale elementelor specifice vieții americane dezvăluie mimetismul penibil, de la copierea până la însușirea problemelor americane si vest europene în spațiul mioritic. Până si dialogul in contradictoriu legat de măsurile antcovid împrumută din gros din arsenalul occidental al retoricii care se poartă in Occident, cu precădere in SUA. Termeni ca “neomarxism”, “progresist” nu există nici măcar in Europa de vest. Sunt termeni non-academici împrumutați din SUA, din conflictul trumpismo-democrat. Cum n-au avut vreodată vreo ideologie, caci atunci când in Europa exista viață universitară, iar curentele ideologice provocau convulsii sociale, americanii se razboiau fie cu triburile care mai rămăseseră nemătrășite, fie cu mexicanii, fie cu canadienii, fie între ei pentru un petic de pământ. Ei au preluat totul de-a gata prelucrat din tumultul european, iar noi de-a gata tot ce au înțeles ei prin filoamericanismul post Pacepa, specific loviluției din ’89. Mai cunoașteți vreo altă țară din acest spațiu geografic, din jurul nostru sau din toată Europa ca fiind atât de atașată valorilor americane? Am ajuns să preluăm până si angoasele politicii americane, suprapunându-le, chiar înlocuindu-le pe ale noastre. Vorba șlagărului: “tu ai banii, eu am anii, suntem ca americanii”.

De altfel, tipurile acestea de sociofobie, sociopatie si psihopatie din retorica americană preluate in dicursul românesc sunt specifice fascismului, care, ce să vezi, tot in Vest s-a născut și a fost preluat pe nemestecate de români.

Concluzia e logică: românii sunt disperați, se simt dezrădăcinați, au sentimentul tot mai acut că viața și valorile nu le aparțin, că le sunt inoculate și că altcineva, din afară, fie că e SUA, fie Germania, fie că Rusia, fie China, fie chiar oculta masonică le face agenda publică. Când până si Războiul Rece a fost o producție 100% din exterior și întreținută si astăzi de feluriți securiști, mîndruțe si radutudori la foc mocnit, senzația de țară ocupată, de colonie, de satrapie a altora e din ce in ce mai pregnantă. Contrareacția naționalistă e hilar de jenantă: se vine cu cântece de horă si cu teme de la 1600 toamnă, total anacronice. Vidul valoric si cultural din ’89 se simte și se reportează. Acesta este rezultatul negării propriei istorii, a constantei prelucrări, cosmetizări, modelări si mitizări ale ei in functie de chestiunile la zi pentru a umple golul rămas după buretele cu care s-au șters mai bine de jumătate de secol de viață in ’89. Și până-n ’89 se mitiza, știm filmele de propagandă și nu era ceva ce nu facea si restul mapamondului, însă nu știu vreo altă țară care să-și fi șters cu bună știință cu buretele până și tradiții si obiceiuri pentru a grefa in loc bucăți întregi de istorie, cultură, tradiții, religii, percepții, modus vivendi și vinovăție vestică, devenind un veritabil monstru al lui Frankenstein din Balcani, unde nu numai formele, dar si fondul e din import.

Autor:Delia Schneider