România rămâne țară de emigrare, la nivelul Uniunii Europene, chiar dacă în 2022, numărul imigranților l-a depășit, în premieră, pe cel al emigranților. Chiar și așa, țara noastră se află aproape de un colaps demografic: nașterile sunt tot mai puține, iar decesele rămân constant la valori mari.
Ieșirile din sistem date de emigrație, adică plecarea din România pentru mai mult de 12 ani, ceea ce este echivalent cu ieșirea din populația rezidentă, au fost, în 2022, de peste 200.000 de persoane. Concret, România a pierdut 202.311 persoane, care au ales să plece în alte țări, potrivit datelor INS consultate de stiripesurse.ro.
Cei mai mulți români, 44.900, au ales să emigreze în Germania. 29.429 de persoane au emigrat în Spania, iar 28.291 au plecat în Italia. Regatul Unit a fost destinație, în 2022, pentru 18.256 de români emigranți, în timp ce 14.495 au ales Austria. 12.788 din totalul de emigranți români au plecat în Belgia, iar 7.267 au ajuns în Țările de Jos. Danemarca a fost aleasă de 5.945 dintre emigranții români, iar Moldova a fost țară de destinație pentru 4.838 de persoane.
„Ce trebuie să remarcăm este faptul că cei mai mulți dintre românii care pleacă fac parte dintre tinerii și tinerele aflate în plină perioadă de putere de muncă și de fertilitate. Practic, din totalul celor plecați în 2022, 27.543 dintre ei, adică 13,61%, erau persoane cu vârstele cuprinse între 25 și 29 de ani. 12,73% aveau între 20 și 24 de ani, iar 12,62% aveau între 30 și 34 de ani. Dacă îi punem la socoteală și pe cei din categoria 35-39 de ani, remarcăm că jumătate dintre emigranți au vârste cuprinse între 20 și 40 de ani. Aș dori să mai punctez ceva: în 2022, din România au plecat și 18.629 de copii cu vârsta sub 15 ani, iar ca procent reprezentau 9,21% din totalul emigranților”, a precizat Cristi Șelaru, consilier superior la Institutul Național de Statistică.
Preluare: activnews.ro
Autor: Iustina Filimon
Adauga comentariu