“Războiul perpetuu, analiza noului imperialism” este un eseu din 2003 scris de David Harvey. Acesta tratează tema așa-numitului „nou imperialism” american și rolul războaielor și al politicii externe agresive ale Statelor Unite ale Americii în menținerea unui sistem economic capitalist stabil. Autorul consideră abordarea sa un „materialism istorico-geografic”.
“Noul imperialism”
În lumina cadrului istoric și geopolitic contemporan, el consideră actuala dominație americană ca o formă de imperialism. Utilizarea la scară largă a termenului de către mass-media și analiști (inclusiv conservatorii SUA) legitimează această definiție atât din punct de vedere politic, cât și conceptual. De asemenea, el critică modul nejustificat în care exponenții stângii radicale au folosit această definiție în anii șaizeci, dar mai ales teza lui Toni Negri și Michael Hardt a existenței unui imperiu transnațional postmodern.
O acumulare nesfârșită de bunuri trebuie să se bazeze pe o acumulare nesfârșită de putere și, în consecință, este necesar ca Statele Unite să-și lărgească hegemonia teritorială (în sens gramscian).
Acest lucru trebuie atins atât prin constrângere, cât și prin consimțământ.
Hegemonie americană
Hegemonia americană s-a conturat treptat, impulsionată de sfera economică, cu marea capacitate de a importa capital și angajamentul de a răspândi mecanismele pieței în întreaga lume. „Imperialismul cultural” a contribuit la răspândirea valorilor în întreaga lume, predispusă deschiderii către modelul american (dacă nu chiar și către ”visul american”). Intervenția militară deschisă pentru a impune controlul a fost utilizată cu ușurință din perioada postbelică până la prăbușirea Uniunii Sovietice și întotdeauna pentru a o izola pe aceasta din urmă. În anii ‘50 și ‘60, posibilitatea expansiunii capitalului și politicile economice keynesiene (în special investițiile militare) au creat baza de stabilitate economică și creștere.
În anii șaptezeci, acest model a intrat în criză, dar Statele Unite și-au exploatat poziția dominantă pentru a ieși din criză menținând frâiele sistemului economic global: de la lider productiv au devenit lider financiar. Politicile economice neoliberale au devenit noul crez în anii ‘80. Seria crizelor financiare care a afectat peste 2/3 din țările FMI din anii ‘80 a permis Statelor Unite să redefinească relațiile financiare, intervenind activ în liberalizarea și privatizarea din întreaga lume odată cu extinderea capitalului financiar centralizat pe Wall Street. Acumularea prin expropriere, cum o numește Harvey, este primul pas către o strategie cu adevărat imperialistă.
Cu toate acestea, relocarea producției a dus la nașterea altor centre de multiplicare a capitalului. În Asia de Sud-Est, au fost create treptat condițiile pentru un export din ce în ce mai mare de capital. Astfel problema surplusului de capital a reapărut la nivel global. Crizele economice și prăbușirile financiare de la sfârșitul anilor nouăzeci au fost consecința căutării disperate de a menține niveluri ridicate de profit. Între timp, balanța comercială americană s-a deplasat către un pasiv din ce în ce mai profund, în contrast cu tendința neînfrânată de creștere a consumului. În acest context, are loc 11 septembrie.
Războiul perpetuu
Analiza geo-economică a contemporaneității
Capitalismul global are o problemă cronică și durabilă de supraacumulare a capitalului, afirmă Harvey. Aceste capitaluri pot fi absorbite de:
a) o schimbare temporară, prin investiții de capital pe termen lung sau cheltuieli sociale (educație și cercetare) care amână întoarcerea în circulație a excedentului de capital
b) o deplasare geografică, prin deschiderea de noi piețe, noi capacități de producție și noi resurse
c) o combinație a celor două
Autorul folosește conceptul de ”corecție spațiu-timp” pentru a indica aceste soluții. Asta înseamnă „fixare” prin transferarea capitalurilor în investiții sub formă fizică pentru o anumită perioadă și într-un al doilea sens, ca extinderea graniței pentru capitalul investit. Înrădăcinarea investiției „pe teren” cu cheltuieli sociale sau de infrastructură face imposibilă abandonarea acesteia pe termen scurt. Deci, chiar dacă ”capitalul creează în mod necesar un peisaj după propria sa imagine pentru a-l distruge mai târziu, deoarece urmărește expansiunea geografică și schimbările temporare ca soluții la crizele de supraacumulare pe care le întâmpină în mod regulat”, utilizarea ”soluției spațiu-timp” pe propriul teren și în propria societate ar însemna pentru Statele Unite garanția de a nu vedea o criză dramatică pe termen scurt-mediu. Cu toate acestea, ”echilibrul dintre acumularea prin expropriere și multiplicarea extinsă a alunecat deja spre prima și este dificil ca tendința să nu se adâncească”, sublimniază Harvey.
Războiul din Irak
Harvey atribuie rolul declanșator al invaziei Irakului problemei petrolului. Cu toate acestea, războiul ar fi motivat mai mult decât de motive economice de considerații geopolitice și militare: necesitatea de a controla rezervele de petrol din Orientul Mijlociu, având în vedere concurența cu economiile emergente, în special China. Multiplicarea capitalului trebuie să însemne întotdeauna granite lărgite, astfel încât Statele Unite speră să împiedice formarea unui bloc de putere eurasiatic capabil să fie următoarea etapă a alianței dintre capital și puterea teritorială.
Autor: David Harvey
Adauga comentariu