Analize și opinii

Raportul Matic” a fost doar începutul. Se schimbă fața civilizației umane, așa cum o știam

Raportul Matic” a fost doar începutul. Se schimbă fața civilizației umane, așa cum o știam

Raportul Matic, adoptat  în urmă cu o săptămână de Parlamentul European, a produs consternare în cercurile creștine și conservatoare. A demonstrat că Noua Normalitate, instituită de Globalism, depășește cu mult limitele pe care le poate concepe o minte zdravănă. Însă Raportul Matic este doar focul de armă care constituie semnalul pentru declanșarea Revoluției.

La Paris a început miercuri Forumul Generației Egalității, sub egida O.N.U. și a guvernelor Franței și Mexicului. Scopul reuniunii este de a produce reforme majore la nivel planetar, cu investiții de peste 40 de miliarde de dolari. Practic, schimbarea cu totul a civilizației umane, așa cum o știam până acum.

Prima reuniune a Forumului a avut loc la Caruselul Luvrului, în prezența președintelui Franței, Emmanuel Macron, și a secretarului general al O.N.U., Antonio Guterres. Cu acest prilej s-a subliniat necesitatea de a lupta pentru „egalitatea de gen”, „drepturile sexuale și reproductive”, „avortul sigur și legal” și „drepturile L.G.B.T.Q.”.

Reuniunea de la Paris și-a asumat efortul implementării culturii morții la nivel mondial

În 1995, cu prilejul Conferinței Femeilor de la Beijing, tentativele de a adopta „dreptul la avort” și „ideologia de gen” s-au lovit de opoziția puternică și de lobby-ul intens exercitat de Sfântul Scaun. De data aceasta, însă, reprezentanții Vaticanului nu au fost invitați, iar reuniunea de la Paris și-a asumat efortul implementării culturii morții la nivel mondial. Vorbitorii au folosit în mod repetitiv expresii legate de „teoria genului” pentru a combate „patriarhatul” și au afirmat deschis că avortul trebuie să facă parte din „acțiunea îndrăzneață de accelerare a egalității de gen”.

Participanți din lumea întreagă, inclusiv din multe țări africane, au ascultat cu atenție, adesea cu gesturi aprobatoare, fără cel mai mic semn de nemulțumire sau dezacord, scrie „LifeSiteNews”.

Data de deschidere a forumului, 30 iunie, nu a fost aleasă întâmplător: ea marchează patru ani de la moartea lui Simone Veil, al cărei nume este asociat cu legalizarea avortului în Franța, în 1975, lucru consemnat și de Emmanuel Macron. Pe lângă Macron, Guterres și președintele mexican Andres Manuel Lopez Obrador, ultimul participând prin videoconferință, ca organizator al evenimentului, la Forumul Generației Egalității au fost invitați zeci de actuali și foști șefi de stat, de funcționari internaționali și de activiști feminiști.

Mulți dintre lideri nu au putut veni la Paris, din cauza restricțiilor Covid, însă au avut participări video, cu toții angajându-se să coopereze pentru punerea în aplicare a obiectivelor Forumului.

Vicepreședinta americană Kamala Harris, care a făcut apologia „drepturilor sanitare sexuale și reproductive”, și Hillary Clinton s-au aflat printre vorbitori la ceremonia de deschidere, care a început cu lumini stroboscopice și muzică tehno. Harris a afirmat că democrația însăși este amenințată astăzi în lume, însă ea nu se referea la restricțiile Covid.

 „Sars-CoV-2 este un « virus antifeminist », deoarece a împiedicat fetele să meargă la școală!” (Emanuel Macron)

Printre V.I.P.-urile care au participat la deschiderea Forumului s-au numărat cancelara germană Angela Merkel, președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen, premierul canadian Justin Trudeau (care a vorbit online în franceză și engleză), președintele argentinian Alberto Fernandez, președintele kenyan Uhuru Kenyatta, Mari Pangestu, directoarea Băncii Mondiale, sau Melinda Gates, co-președintă a „Fundației Bill & Melinda Gates”.

În discursul de deschidere, Macron a făcut halucinanta declarație că Sars-CoV-2 este un „virus antifeminist”, deoarece a împiedicat fetele să meargă la școală (nu și pe băieți?), și a sărăcit femeile (nu și bărbații?), expunându-le în plus „violenței din familie”. Logica căznită a lui Macron s-a făcut că nu înțelege că nu virusul, ci restricțiile politicienilor (inclusiv ale lui) au fost cele care au provocat aceste nenorociri ce au afectat zeci de milioane de copii, femei și bărbați deopotrivă.

Feminismul promovat la rang de Religie Supremă

Macron a mai vorbit și de un „vânt rău care suflă în multe dintre societățile noastre”. „Într-adevăr”, a adăugat el, „există forțe reacționare, patriarhale care încearcă să recâștige puterea într-o formă pe care ar numi-o o « internațională conservatoare »”. Aceasta ar „amenința decenii de realizări”. Macron a adăugat că a venit momentul acțiunii deoarece „femeile, care pur și simplu nu doresc să poarte văl sau care doresc să facă un avort, sunt amenințate. „Ne aflăm aici pentru a afirma că lupta lor e și lupta noastră; suntem puternici, puternici datorită agendei feministe pe care o vom stabili astăzi”, a spus el, comparând lupta pentru „egalitatea de gen” cu Iluminismul francez („LifeSiteNews”). O nouă declarație aiuritoare, dat fiind că figurile iluminismului, ca Voltaire, pot fi numiți oricum, numai luptători pentru emanciparea femeilor nu!

Macron a adăugat: „Prin intermediul Forumului Generației Egalității, obiectivul Franței este de a afirma sus și tare că drepturile femeilor și fetelor sunt universale, așa cum sunt toate drepturile omului, peste tot, tot timpul. Acest model pe care îl susține Franța nu este o negare a diferențelor dintre noi. Este nevoie să reafirmăm că nici un relativism cultural sau religios, nici un particularism regional sau identitar nu justifică ca o femeie să nu beneficieze de aceleași drepturi și de aceleași șanse ca un bărbat. Calea noastră prin care vom ajunge la acest rezultat este acțiunea internațională concertată, ceea ce numesc multilateralism prin acțiune”. Liderul francez a arătat astfel cu claritate că „egalitatea de gen”, în concepția liderilor globaliști, reprezintă o „valoare absolută”, iar convingerile religioase reprezintă „valori relative”.

Această distincție ar trebui să dea fiori creștinătății. Feminismul este  promovat așadar la rang de Religie Supremă.

Comisia Europeană va acționa pentru a „garanta dreptul la sănătate sexuală și reproductivă” (Ursula von der Leyen)

La rândul său, secretarul general al O.N.U., Antonio Guterres, fost președinte al Internaționalei Socialiste (Internaționala Socialistă este bună, „Internaționala Conservatoare” e rea!), a îndemnat femeile să treacă la acțiune, în special prin intermediul „parității obligatorii”, care instituie o proporție fixă de femei în posturile de răspundere, în detrimentul liberei concurențe. Ursula von der Leyen a promis că  va fi modificată Charta Europeană pentru a extinde „infracțiunile din ură” („hate crimes”) ce trebuie reprimate și la cele care afectează comunitatea „L.G.B.T.Q.I.”. Comisia Europeană, a adăugat ea, va acționa pentru a „garanta dreptul la sănătate sexuală și reproductivă”.

Observați că promovarea „dreptului de a ucide” se face în numele „sănătății”! La fel cum, tot în numele „sănătății”, prin Dictatura Ccovid, oamenilor din lumea întreagă le-au fost confiscate majoritatea drepturilor elementare.

„Totul va fi O.K. câtă vreme putem râde de creștiniI și putem face avort (Sophia Aram)

Un alt moment semnificativ a fost cel în care președintele argentinian Alberto Fernandez s-a prezentat drept un campion al  promovării drepturilor minorităților sexuale: „Oamenii sunt discriminați din cauza orientării lor sexuale sau de gen. Una dintre primele decizii pe care le-am luat pentru a lansa această dezbatere a fost să creez un minister al Femeilor și Genului. Promovăm sănătatea sexuală și reproductivă prin construirea unui nou consens, în conformitate cu experiența argentiniană în lupta pentru legalizarea avortului. Lucrăm la o nouă lege astfel încât nici o femeie să nu mai fie nevoită să recurgă la avortul clandestin. Introducem și o educație sexuală completă în întreaga țară. Aceasta va fi intersecțională și interculturală. Realizăm un acces efectiv și universal la avort”. Alberto Fernandez, campionul avorturilor, este un apropiat al argentinianului Bergoglio: Papa Francisc l-a sprijinit în alegeri, după  care l-a primit la Vatican și permis să se împărtășească împreună cu concubina lui.

Printre reprezentanții societății civile participanți la Forumul Morții de la Paris se numără și lidera „Grevei femeilor din toată Polonia”, Klementyna Suchanow. În aplauzele entuziaste ale asistenței, organizatoarea manifestațiilor pro-avort din Polonia a descris lupta sa pentru avort și „drepturile” L.G.B.T. și despre pericolul prezentat de „fundamentalismele religioase”. „Aceste fundamentalisme sunt peste tot și sunt foarte bine organizate, centrul lor nervos fiind în Polonia”.

Un grup de patru comedieni, o ziaristă și o femeie rabin s-au numărat și ei printre invitați. Umorista franceză Sophia Aram, care are o rubrică la „France Inter”, post finanțat din banii contribuabililor, unde îi insultă cu regularitate  pe creștini, ridiculizându-le credința, a făcut următoarea afirmație: „Totul va fi OK câtă vreme câtă vreme putem râde de ei (creștiniI) și putem face avort… Scuze, mi s-a zis să fiu scurtă.”

Semnalul răsturnării morale a civilizației umane cu poalele în cap a fost dat de „Raportul Matic”

În prima zi a Forumului Generației Egalității de la Paris, s-au luat multe angajamente pentru promovarea agendei.
– Va fi elaborată o normă a Organizației Internaționale pentru Standardizare (ISO) care va fi utilizată la evaluarea egalității dintre bărbați și femei! Două mari companii franceze, „Pinault” și „Accor”, au promis să finanțeze un „cămin pentru femei”.
– Angela Merkel a mărit contribuția Germaniei la „Coaliția pentru Dreptate și Drepturi Economice” de la 100 de milioane la 240 de milioane de euro.
Fundația „Bill & Melinda Gates” a promis că va cheltui 2,1 miliarde de dolari în sprijinul „egalității de gen”.
– Emmanuel Macron a anunțat pe Twitter că „Forumul va aloca 40 de miliarde de dolari în finanțări suplimentare astfel încât peste tot în lume femeile să aibă acces la contraceptive, avort sigur și legal, noi tehnologii și, de asemenea, pentru sprijinirea victimelor feminine ale violenței sexuale în perioadele de conflict”.

Revoluția a început! Semnalul răsturnării morale a civilizației umane cu poalele în cap a fost dat de „Raportul Matic”. În deschiderea discursului său, Guterres a rostit niște cuvinte care l-ar fi făcut mândru pe Robespierre: „Puterea este dată rareori, ea se cucerește”

Autor: Adrian Pătruşcă

Sursa: art-emis.ro