Orientul spune NU. Aceasta este cea mai importantă ştire a ultimelor săptămâni, poate luni. Indiferent că e vorba despre africanii care ne cer să nu mai “salvăm Africa”, despre India care cere, horribile dictu, tratative de pace între Ucraina şi Rusia, ori arabii din Golf care impun fără alcool şi fără propaganda pentru valorile curului la campionatul mondial de fotbal, pentru că Muhammad, lumea a treia de ieri, “necivilizaţii” de azi au învăţat să spună NU. Uşor-uşor, decontăm secolele de violenţă şi ultimele decenii de prostie colosală, printre care globalizarea ar trebui ridicată pe un piedestal. Unul mic. Să externalizezi producţia de bunuri în Orient şi să-i faci pe occidentali să creadă că vor putea trăi la nesfârşit într-o economie bazată pe speculaţii şi servicii (adică mofturi şi focuri de artificii), e de un cretinism monumental.
Orientul spune NU pentru că a luat tot ce era de luat de aici. A luat ştiinţa şi tehnologia modernă, pe care le poate duce mai departe şi fără noi. A luat ideologiile, instituţiile, organizarea socială. Ca ofertă, Occidentul este epuizat, pedalarea pe transhumanism şi fetişizarea perversiunilor sexuale sunt damfuri de patroană scăpătată de bordel infestat de sifilis. O zdreanţă cu care nu se poate şterge nici măcar o masă de tablă dintr-un birt rural, pe care pui mâna cu greaţă şi n-o arunci încă la pubelă pentru că e plină ochi şi mai sunt câteva zile până vine maşina s-o golească.
Orientul s-a occidentalizat, fără să-şi anihileze moştenirea spirituală. Colonizaţii de ieri, călcaţii în picioare, jefuiţii şi asasinaţii au învăţat, ca la şah, toate strategiile adversarului, pe care acum îl bat contra cronometru. Globalizarea, ultima mare manevră de subjugare paşnică a dezmoşteniţilor lumii, a fost pentru Orient o pleaşcă neaşteptată. Puhavi şi astmatici, exploatatorii au devenit dependenţi şi irelevanţi, producători de discursuri moralizatoare şi exportatori ai eternei violenţe, singura superioritate prin care omul modern s-a făcut remarcat.
Teama noastră secretă este că am devenit atât de inutili încât lumea de mâine ar putea să ne uite pur şi simplu. Noile alianţe între China, India, Rusia, Brazilia şi probabil Iran ne îngrozesc ca pe nişte băbuţe respectabile un grup infracţional al delincvenţilor care ieri erau închişi în case de corecţie. Cum îndrăznesc, soro, să nu mai aibă nevoie de moneda noastră, de banca noastră mondială, de reţetele noastre de capitalism al şocului? Nişte golani nerecunoscători, pentru care noi am purtat războaie, am organizat lovituri de stat, am mimat organizaţii ale naţiunilor unite. Şi ce mult ne plăcea nouă să-i învăţăm ce e economia de piaţă, să le vaccinăm copiii, să le aducem ajutoare după catastrofe naturale. Ca nişte mămici planetare patologice, ţările “civilizate” sunt supărate pe progeniturile care şi-au făcut tatuaje, fumează şi scuipă în direcţia lor în dimineţile când, îmbrăcate decent de-ţi vine să verşi, se duc la piaţă. Economia de piaţă.
Autor: Radu Iliescu
Adauga comentariu