Psihosociologul Septimiu Chelcea: „Decalogul lui Chomsky” în actualitate

 Lingvistul și filozoful american, unul dintre fondatorii științelor cognitive, Avram Noam Chomsky (n. 1924) este cunoscut pe plan internațional și ca un percutant critic social și activist politic. Este professor emeritus al Institutului de Tehnologie din Massachusetts (MIT). A publicat peste 100 de cărți, în limba română fiind traduse următoarele: Teorii ale limbajului. Teorii ale invățării (în colaborare cu Jean Piaget) (1988) ; Hegemonie sau supraviețuire. America în căutarea dominației globale (2003) ; Ambiții imperiale (2005) ; Intervenții (2007) ; Noi creăm viitorul (2012) ; Despre natura umană (în colaborare cu Michel Foucault) (2012) ; Requiem pentru americani (2018) ; Cine conduce lumea? (2018).



„Decalogul lui Chomsky”, o prezentare didactică a celor zece strategii de manipulare, este extras din Manufacturing Consent: The Political Economy of the Mass Media  de Edward S. Herman și Noam Chomsky (1988). Voi prezenta aceste strategii folosindu-mă de studiul „10 strategies of manipulation” de Marina Kovačević (2019). Menționez că „Decalogul lui Chomsky” a devenit viral, fiind tradus în limba română și interpretat destul de aproximativ. Am ilustrat cele zece strategii aducând în discuție practica manipulării din România de după prăbușirea comunismului.

1) Distragerea permanentă a atenției de la problemele sociale reale, importante, prin orientarea spre distracție și informații nesemnificative. Strategia distragerii este esențială pentru a împiedica interesul publicului pentru cunoștințele fundamentale din domeniile economiei, psihologiei, neurobiologiei, ciberneticii. Cu alte cuvinte, țineți publicul ocupat, ocupat să nu aibe timp să gândească. Prăbușirea comunismului în România a fost însoțită de cântec și veselie. Minunatul cântec brazilian „Lambada” răsuna la radio și la TV, în autobuze, pe stradă (cel puțin în București). Mass-media tradițională de azi a renunțat la temele de știință popularizată, la emisiunile educative, furnizând din abundență informații despre accidente rutiere, despre explozii care urmau să se întâmple dacă nu s-ar fi intervenit la timp, despre amantele oamenilor politici etc.

2) Crearea de probleme, apoi oferirea soluțiilor: folosirea modelului „problemă – reacții – soluții”. Crearea de probleme economice, sociale constituie primul pas în acceptarea hotărârilor guvernamentale. De exemplu, lăsați să se extindă și să se intensifice violența urbană pentru ca apoi să interveniți cu măsuri guvernamentale salvatoare, cu legi și politici care să asigure siguranța oamenilor, în detrimentul libertății, sau creați crize economice pentru ca populația să accepte necesitatea reducerii drepturilor sociale și desființarea unor servicii publice. Montarea de camere video de supraveghere în spațiile publice, în școli etc. nu înseamnă și restrîngerea dreptului la intimidate?

3) Aplicarea treptată an după an, cu picătura, a măsurilor dure inacceptabile. Spre exemplu, aplicarea măsurilor neoliberale în anii 1990: statul minimal, privatizările, șomajul masiv, reducerile salariale, neasigurarea veniturilor pentru un trai decent și alte măsuri nepopulare, care ar fi revoltat populația dacă ar fi fost aplicate concomitent. În anii 1990 s-a discutat în mass-media din România cum „să tăiem coada câinelui”: dintr-o singură lovitură sau bucată cu bucată. S-a urmat strategia aplicării treptate a unor măsuri nepopulare.

4)  Obținerea acordului de moment a populației pentru aplicarea în viitor a unor măsuri dureroase, dar necesare. Este mai ușor să suporți un sacrificiu în viitor decât unul imediat. În general, oamenii cred că în viitor va fi mai bine și că nu va mai trebui făcute sacrificii. Și apoi se obișnuiesc cu ideea că vor fi sacrificii în viitor și acceptă resemnați previziunile. În prezent, opoziția parlamentară (în principal, Partidul Național Liberal) atrage atenția asupra datoriei externe uriașe contractată de guvernarea Partidului Social Democrat, fapt ce va conduce la înrăutățirea condițiilor de trai în viitor, când va veni scadența. Oamenii gândesc probabil că „ce o fi să fie” este mai bine să se întâmple mai târziu decât acum. Muți români își amintesc că, după prăbușirea comunismului în Europa, unele țări (Polonia, Ungaria) au fost iertate de datoriile externe. Ceaușescu s-a încăpățâna să le plătească…

5) Adresarea către populație ca unui copil de vârstă mică. Este evident acest principiu în propaganda pentru promovarea unor bunuri și servicii: vocabular simplu, intonația copiilor de vârstă mică, emoționalitate. Aud mereu cum invitații la dezbaterile televizate precizează: „Ca să înțeleagă publicul dvs.” – ca și când ar explica teoria relativității a lui Albert Einstein și nu niște banalități oarecare. Printr-o astfel de adresare se încurajează gândirea superficială, creându-se premisele intoxicării informaționale.

6) Apelul mai mult la emoții decât la rațiune. În felul acesta se deschide ușa pentru implantarea subconștientă a unor dorințe, frici și anxietăți, inducându-se anumite tipuri de comportamente. „Guvernarea PSD a aruncat economia țării într-un dezastru… Datele statistice privind creșterea economic arată altceva.

7) Menținerea publicului în ignoranță și mediocritate. Calitatea deplorabilă a educației populației sărace conduce la adâncirea discrepanței între categoriile sociale privilegiate și cele dezavantajate. În România, în ultimii 30 de ani, polarizarea social-economică s-a accentuat continuu.

8) Încurajarea publicului să se complacă în mediocritate. Un public stupid, vulgar, needucat este ușor de manipulat. Vulgaritatea de la canalele TV din România de azi se întâlnește seară de seară: vorbe groase, exprimări obscene, excremente. De la TV vulgaritatea inundă strada.

9) Stimularea vinei de sine. Indivizii sunt încurajați să se învinovățească pentru situația în care se găsesc: De vină este lipsa lor de demnitate, de efort, abilitățile deficiente, ca și inteligența care lasă de dorit. Astfel, în loc să se revolte împotriva sistemului social-politic și economic, oamenii se complac în situația dată. Am auzit de atâtea ori sloganul: „Un popor care votează corupți, impostori, hoți și trădători, nu este victimă, este complice”. Deci, electoratul poartră vina corupției. De unde putem însă să știm care sunt corupții înainte ca justiția să se pronunțe? Și nu o singură dată justiția a dat un verdict târziu, după alegerile electorale, sau a clasat dosarele marelui jaf.

10) Cunoașterea psihologiei oamenilor mai bine decât se cunosc ei înșiși. În ultimii 50 de ani, descoperirile științifice, progresul cunoașterii au făcut să se mărească decalajul dintre nivelul cunoștințelor populației și cel al elitelor. Datorită biologiei, neurobiologiei și psihologiei aplicate, „sistemul” cunoaște și înțelege mai bine omul sub aspect fizic și psihologic. S-a ajuns astfel ca în multe cazuri, „sistemul” că controleze comportamentele oamenilor mai bine decât și-ar putea controla comportamentele ei înșiși.

„Decalogul lui Chomsky”, dedus din Manufacturing Consent (Herman, Chomsky, 1988), își păstrează și în prezent actualitatea: a fost aplicat și foarte probabil va mai fi utilizat nu numai în SUA, ci și în alte țări. Pentru a spori rezistența la încercarea de manipulare, utilizându-se una sau alta dintre cele zece strategii, consider că este necesară cunoașterea lui de către un număr cât mai mare de cetățeni și că ar trebui încorporat în manualele și tratatele de psihologie și sociologie a propagandei și manipulării. De altfel, în același sens se pronunță mulți specialiștii din domeniul științelor umaniste. Spre exemplu, profesorul Andrew Mullen din Departamentul de științe sociale de la Universitatea Northhumbria (Marea Britanie) și dr. Jeffery Klaenn, editor și comentator politic din Marea Britanie, consideră că modelul propagandei Edward S. Herman și Noam Chomsky este fundamental pentru înțelegerea comportamentului mass-media și, în același timp, accesibil chiar pentru nespecialiști. „Acest model este orientat către cercetarea empirică și poate fi aplicat fără dificultate oricărei știri referitoare la probleme sociale interne și internaționale” (Mullen, Klaenn, 2010, p. 225). Cei doi analiști britanici ai propagandei apreciază că modelul Herman – Chomsky este mai actual astăzi, în epoca globalizării, decât în urmă cu mai mult de 30 de ani când a fost elaborat.

Bibliografie

Herman, Edward S., Chomsky, Noam (1988). Manufacturing Consent: The Political Economy of the Mass Media. New York, Pantheon Books.

Kovačević, Marina (2019). 10 strategies of manipulation. Belgrad, University of Arts.

Mullen, Andrew, Klaenn, Jeffery (2010). „The Herman–Chomsky propaganda model: A critical approach to analysing mass media behavior”, Sociology Compass, 4, 4, pp. 215-229.

________________________________________________________________________________________

NOTA REDACȚIEI: Fragmentul de mai sus face parte din volumul „Opinia publică. Persuasiune și manipulare”, de Septimiu Chelcea, în curs de apariție la Alexandria Publishing House.

Septimiu Chelcea (n. 1940) este professor emeritus (Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii din Bucureşti). În 1974 a obținut titlul ştiinţific de doctor în filozofie, specialitatea sociologie. A fost distins cu Premiul „P. S. Aurelian” al Academiei R. S. România (1980). În 2004, a primit Premiul OPERA OMNIA pentru întreaga activitate de cercetare științifică, acordat de Consiliul Național al Cercetăriii Științifice din Învățământul Superior. A publicat numeroase articole, studii şi monografii, dintre care Chestionarul în investigaţia sociologică (1975), Experimentul în psihosociologie (1982), Personalitate şi societate în tranziţie (1994), Cum să redactăm o lucrare de licenţă, o teză de doctorat,un articol ştiinţific în domeniul ştiinţelor socioumane (2000, ediţia a IV-a, revăzută şi adăugită, 2007), Un secol de cercetări psihosociologice. 1897-1997 (2002), Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative şi calitative (2001, ediţia a III-a, revăzută şi adăugită, 2007), Opinia publică: gândesc masele despre ce şi cum vor elitele? (2002), Enciclopedie de psihosociologie (coord., 2003), Comunicarea nonverbală în spaţiul public (coord., 2004), Comunicarea nonverbală: gesturile şi postura (în colab., 2005), Psihosociologie: Teorie şi aplicaţii (coord., 2006, ediția a III-a, revăzută și adăugită, 2010), Ruşinea şi vinovăţia în spaţiul public. Pentru o sociologie a emoţiilor (coord., 2008), Opinia publică. Strategii de persuasiune şi manipulare (2006), Psihosociologia publicităţii. Despre reclamele vizuale (2012), Fricile sociale ale românilor (coord., 2015), Psihosociologie aplicată. Publicitatea (2016), Așa a fost? Așa îmi aduc aminte. 1945-2015 (2016, ediția a II-a, revăzută și adăugită, 2017). În 2017 semnează prefața la ediția a II-a a cărții Propaganda, de Edward L. Bernays, moment la care începe colaborarea cu editura suceveană Alexandria Publishing House, unde a publicat în 2018 volumul de eseuri Elogiu plictiselii. Eseuri psihosociologice și în iunie 2019 volumul De gustibus. Eseuri psihosociologice, iar în curs de apariție la aceeași editură este cartea „Opinia publică. Persuasiune și manipulare”.