Analize și opinii

Protocolul publicat de SRI, falsificat? CSAT ar trebui să se sesizeze!

Atunci cand un protcol secret, neconstitutional, care adauga la lege, este declasificat prin decizie CSAT, documentul desecretizat trebuie sa fie dincolo de orice dubiu.



Documentul publicat astazi de SRI (disponibil aici) ca fiind ,,protocolul secret” declasificat prezinta numeroase dubii. Nu ma refer la modalitatea ticaloasa prin care oameni din SRI, pe baza acestui protocol, adaugau la lege, faceau instructie penala si dictau solutii/dirijau prin protocol ,,independenta” procurorilor și judecătorilor spre finalitatea dorită de ei (condamnare sau clasare pentru acoperiti/manivele SRI). Ma refer la ceva cel puțin la fel de grav: indicii de falsificare a documentului publicat astăzi, ca fiind cel declasificat.

De urgenta, SRI, Ministerul Justiției și CSAT ar trebui sa se sesizeze, sa verifice ceea ce public eu aici, si sa solicite și să ofere, de urgenta, clarificări concludente.

Ce crede partenerul nostru strategic și Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii dacă oameni din SRI și-ar permite să falsifice un astfel de protocol atunci când este declasificat? Ar fi legitim să se întrebe oricine, ce conține cu adevărat pagina 17 din protocol (și 18)?

De urgenta, CSAT ar trebui sa solicite publicarea exemplarului deținut și semnat de Ministerul Public, pentru verificarea conformitatii cu acest document publicat azi de SRI

Din observarea protocolului, la prima vedere, am identificat 6 indicii de fals in ,,protocolul” publicat. Ele se subsumeaza inlocuirii paginii 17  (și eventual 18) din protocol, cu altceva, oferindu-se publicului ca document ,,declasificat” altceva decat pagina 17 originala.

Pagina o vedeti mai jos, si voi publica imediat si indiciile care ma fac sa cred cu destula fermitate, ca aceasta pagina a fost rescrisa si inlocuita in protocolul original.

Iata pagina:

Premise: Fără niciun fel de dubiu, dacă documentul ar fi fost redactat și semnat la același moment cu celelalte pagini, ar trebui să nu există vreo diferență de formatare/fonturi/aspect între pagini.

Studierea cu atenție a documentului relevă, în opinia mea, puternice indicii de falsificare prin substituire a paginii 17 (poate și 18).

  1. În primul rând, o să observați că indicativul din josul paginii nu este imprimat la calculator.Mențiunea de pagină ,,17/18” este scrisă de mână, adăugată ulterior tipăririi documentului de 18 pagini.

2. În al doilea rând, o să observați ștampila din dreapta jos de pe pagina 17 ca fiind alb negru. Fac precizarea că așa cum arată documentul, el este tipărit față-verso. Pe fiecare pagină impară apare ștampila directorului SRI. Cu o mare diferență: pe toate paginile impare (cu excepția paginii 17) ștampila este color. În pagina 17, ștampila este alb negru, sugerând că întreaga pagina este o copie după altceva. O expertiză adecvată ar putea dovedi dacă întâi a existat o pagină goală cu ștampila SRI (fotocopiată) după care a fost printat textul sau dacă ștampila a fost pusă ulterior și întreaga pagină este fotocopiată. În mod cert, existența ștampilei alb-negru pe pagina 17 indică faptul că nu vorbim după un scan după documentul original prezentat astazi, ci eventual despre o copie, eventual falsificată avand in vedere si celelalte indicii (de la punctele 3-6). Vedeți mai jos, spre exemplificare, stampila color care se regaseste pe toate paginile impare (cu exceptia paginii 16, unde avem stampila alb negru)

3. Spațierea paginii 17 este diferită față de spațierea restului documentului. Foarte probabil este tipărit (folosind aceleași fonturi), dar la o altă imprimantă, diferențele de fonturi fiind sesizabile. Din pozele de mai sus, observați diferența dintre fonturile imprimate (pagina 15 vs pagina 17). Studiind documentul integral veți vedea și că spațiul setat pentru editorul de texte pentru a fi lăsat între rânduri, este DIFERIT DOAR la pagina 17.

4. Tot în fotografia de mai sus o să observați că mențiunea STRICT SECRET de pe pagina 17 este taiată cu o bară de culoare albastră, spre deosbire de bara de culoare neagră folosită pentru tăierea mențiunii STRICT SECRET de pe toate celelalte pagini ale documnentului publicat astăzi. Rămâne sau nu un secret cum de bara este color iar ștampila alb-negru?

5. În antetul fiecărei pagini apare mențiunea STRICT SECRET (ca și în footer). În toate paginile cu excepția paginii 17, STRICT SECRET este auto-aliniat de editorul de texte. În pagina 17, STRICT SECRET este ,,împins” spre mijloc folosind tasta TAB. Lipsa de auto-aliniere este evidentă în comparație cu auto-alinierea folosită pentru mențiunea ,,CAPITOLUL IX” și ,,DISPOZIȚII FINALE”

Spre deosbire de auto-alinierea folosită în restul documentului inclusiv pentru header-ul paginii. Spre exemplu, pagina, 10 sau 16 (mai jos), unde este folosită auto-alinierea:

6. Așa cum am arătat, documentul a fost tipărit față verso, și îndosariat. Aceasta înseamnă că urmele perforatorului apar pe partea stângă în cazul paginilor impare, iar în cazul paginilor impare, pe partea dreaptă. Surpriză! Deși pagina 18 este fața-verso a paginii 17, urmele perforatorului apar doar pe pagina 17, și nu și pe pagina 18. Citind tot documentul, o să observați că toate paginile pare sunt perforate în dreapta. Nu și pagina 18 (pe care trebuia să se regăsească perforarea corespunzătoare de pe pagina 17). Priviți în paralel paginile 17 și 18:

Ceea ce v-am prezentat până acum, au fost indicii certe. Desigur, în momentul în care autoritățile, care ar trebui să se autosesizeze, vor cercetata aceste indicii vom cunoaște exact ceea ce conținea protocolul prezentat, în opinia mea, în fals astăzi ca fiind protocolul desecretizat. Semnele de întrebare legate de paginile 17-18 continuă și dincolo de cele 6 indicii prezentate de mine. Spre exemplu: oare cine ar face ultima pagină doar cu semnături, astfel încât pagina anterioară să poată fi înlolcuită și cea cu semnăturile, resemnată? Oare protocolul s-a oprit așa cum arată pagina 17 prezentată astăzi, la Articolul 66 sau au continuat și alte articole pe pagina 18, care nu se mai regăsesc? Oare articolele cele mai importante, care se regăsesc pe pagina 17 sub titlul Dispoziții finale, sunt articolele inițiale 60-66 sau au fost rescrise, folosind o altă imprimantă, o altă spațiere și folosind în ,,alt fel” ștampila care de această dată este alb-negru?

În opinia mea, de urgență CSAT trebuie să solicite clarificări. Și tot de urgență Ministerul Public trebuie să publice exemplarul său, pentru a verifica paginile 17-18, dacă sunt conforme cu cele publicate astăzi de SRI în documentul care nu are și ștampula PICCJ pe fiecare pagină impară.

Eu am prezentat doar câteva indicii privind falsificarea prezentării publice a unui document pretins declasificat. Dar care, în mod cert, stârnește dubii. Și care, în mod ticălos (și probabil chiar penal), adaugă la lege.

Eu am cunoștință de un caz cercetat în prezent de Parchetul Militar unde există probate suspiciuni privind falsificarea unui document oficial cu sprijinul unor oameni din SRI (de aceea Parchetul a declinat competența către Parchetul Militar) care prezintă un număr similar de indicii de falsificare precum pagina 17 din documentul publicat astăzi de autoritatea statului român SRI. Or mai fi și altele?

Și încă ceva:

Ieri, la Londra, în statul de drept Marea Britanie, Alexandru Adamescu a fost arestat pe loc pentru că a folosit un document falsificat. Nu am cunoștință ce a făcut Parchetul Militar în cazul menționat mai sus (dacă a arestat vreun ofițer/colaborator/furnizor SRI/acoperit).

Dar dacă neclaritățile pe care le-am prezentat în acest articol se vor dovedi fundamentate în urma verificărilor dispuse de CSAT, cum credeți că va acționa statul de drept, România?

Autor: Radu Soviani

Sursa: Blogul lui Radu Soviani

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu