Analize și opinii

Prof. dr. Mircea Coșea: „Actele Guvernului, o recunoaștere a falimentului statului”

Dacă o țară ca România nu poate da decât 50 de euro la două luni pentru 3 milioane de cetățeni înseamnă că suntem la pământ cu toții și este o recunoaștere, până la urmă, a falimentului, ne spune prof.dr. Mircea Coșea, referitor la voucherele anunțate de Guvern. Acesta arată că măsurile Guvernului în fața crizei de proporții care se conturează sunt aproape inexistente.

După inflația record care a lovit România, reprezentanții autorităților au găsit de cuviință să facă apel la calm și să arate că ceea ce se întâmplă este normal. Cinic și batjocoritor, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a îndemnat populația ”să bea ceai de tei”, ca să se calmeze, considerînd că agitația e specifică perioadelor de criză. Același guvernator care spunea deunăzi că inflația nu va ajunge nici la 10% în acest an. Prof. dr. Mircea Coșea atrage atenția că inflația va crește și mai mult de 13,8% în acest an.

”Sigur că anumite personalități cu funcții înalte în economie trebuie să aibă poziții echilibrate, care să ne liniștească. Dar cred că în aceste condiții ar trebui să existe o responsabilitate față de poporul ăsta, care este dezorientat cu totul, nu mai știe despre ce este vorba. Nu poți să vii și să spui că este normal să fie așa, cum a mai zis și Bogdan Chirițoiu, de la Consiliul Concurenței. Trebuie să faci o analiză și să spui ceea ce simțim cu toții, dar, pe de altă parte, trebuie să vii cu intervenții și măsuri sau măcar cu propuneri, nu așa, că să așteptăm să treacă valul. Situația este foarte gravă, pentru că, dacă se oprește importul de petrol din Rusia, prevăzut în setul 6 de sancțiuni, noi cădem cu 10 ani în urmă, adică toate lucrurile se depreciază”, ne-a declarat prof. dr. Mircea Coșea, fost ministru de stat.

”Și cu restul populației ce faci?”

Criza va duce și la deprecierea calității și a modului de viață în Occident, iar populația de acolo, care s-a obișnuit de 30 de ani să trăiască în bunăstare, nu va suporta așa ceva și nu va înțelege de ce trebuie să se sacrifice, susține prof. dr. Mircea Coșea. ”S-ar putea să avem de-a face cu niște mișcări sociale și politice extrem de complicate. Nu se poate să luăm lucrurile așa lejer, trebuie ceva făcut. Guvernul României a ieșit cu trei măsuri. Legea offshore, în care nu este foarte clar dacă lasă în țară sau nu producția, a ieșit cu chestia aia cu specula, care este aberantă, și a ieșit cu voucherele pentru săraci, care arată în ce nenorocire suntem. Dacă o țară ca România nu poate da decât 50 de euro la două luni pentru 3 milioane de cetățeni înseamnă că suntem la pământ cu toții. Este o recunoaștere, până la urmă, a falimentului. Iar asta este și o șmechereală, pentru că, dacă se întârzie cu voucherele astea și inflația crește, înseamnă că iei mai puține alimente decât înainte cu banii pe care îi dau ei. Iar cu restul populației ce faci? Că o să sufere nu numai cei cu salariul minim, care sunt foarte mulți, dar și cei care au un venit acceptabil, de 3.000-4.000 de lei, că trebuie să-și reconsidere cheltuielile”, ne-a precizat prof. dr. Mircea Coșea.

Plafonarea este un lucru grav

Fostul ministru de stat ne mai spune că ieșirile pe posturile tv ale unor analiști care ne îndeamnă să nu ne facem probleme pentru că se circulă foarte mult cu mașina în București și că lumea are bani sunt absolut ridicole. ”Bucureștiul este al doilea oraș din Europa ca venit pe cap de locuitor, păi compari Bucureștiul cu restul țării? În plus mașina nu mai este un lux, este un mijloc de transport. Ar trebui să revizuiască liberalizarea la gaze și la energie, pentru că ce a făcut cu plafonarea este un lucru grav, pentru că a plafonat la un nivel peste indicele mediu la care trebuia să ia această măsură. Ei spun că la vară o să consumăm gaz mai puțin, dar consumăm energie electrică mai multă, pe care o faci tot cu gaz. Deficitul a crescut enorm și mă întreb ce face acest ministru de finanțe, nu iese nimic de la el, niciun program”, a mai afirmat prof. dr. Mircea Coșea.

Autor: prof. dr. Mircea Coșea

Sursa: national.ro