“Produsul Intern Brut al Rusiei ar urma să înregistreze în acest an o uşoară contracţie, de 0,2%, ceea ce reprezintă o îmbunătăţire semnificativă comparativ cu estimările anterioare ale Băncii Mondiale, publicate în luna ianuarie, conform cărora economia rusească urma să înregistreze în 2023 o contracţie de 3,3%. Cu toate acestea, Banca Mondială este în continuare mai sceptică decât Fondul Monetar Internaţional, care la mijlocul lunii aprilie a anunţat că, în cazul Rusiei, mizează pe o creştere economică de 0,7% în 2023, notează Agerpres.ro.
Potrivit Băncii Mondiale, îmbunătăţirea situaţiei economice a Rusiei se datorează unui „flux continuu de exporturi de petrol şi gaze”, în condiţiile în care ţara a reuşit să îşi reorienteze exporturile de petrol spre noi destinaţii cu impact asupra volumelor exportate”.
Chiar dacă exporturile cu destinaţia Europa au scăzut puternic, potrivit datelor OECD preluate de Banca Mondială, această scădere a fost în mare parte compensată de o creştere puternică a exporturilor cu destinaţia India şi alte regiuni ale lumii precum şi, într-o mai mică măsură, spre China.
Această contracţie mult mai modestă decât se preconiza anterior a economiei ruseşti şi o creştere a economiei chineze mai puternice decât se anticipa în ianuarie (5,6% faţă de 4,3% iniţial) susţin creşterea economică aşteptată de Banca Mondială pentru ţările emergente, şi, la nivel general, pentru economia mondială.”
Sursa: pagina facebook a dlui Alexandru Racu
Adauga comentariu