Nicolae Dabija, in memoriam!
„Atunci, „jale duce Mureșul și duc tustrele Crișuri”, iar Prutul și Nistrul se-înfioară și „plânge Mănăstirea Putna”, ca de amintirea unui Titan, implorând: „Cui ne lași pe noi, Stăpâne?”. Simțim o tot mai mare lipsă de patrioți, care se mută de la noi tot mai des, sub ochii noștri, iar Nicolae Dabija a fost un astfel de patriot român rar, dăruit limbii noastre, alfabetului latin, dangătului Căprianei, „literaturii și artei”, părinților și buneilor, tuturor celor care ne-au hărăzit pe lumea asta ca neam. Suntem pe zi ce trece mai săraci și numai Dumnezeu știe cum vom apăra de-acum „limba vechilor cazanii,/ care-o plâng și care-o cântă/ pe la vatra lor țăranii”. Ne pierdem și ne rătăcim tot mai mulți dintre noi și nu mai avem har, ca Nicolae Dabija, ca să îndepărtăm răul, să veștejim deportările, să dăm în vileag cotropirile și să ne împărtășim din „acel farmec sfânt”, privilegiind eterna iubire pe pământ. Nicolae Dabija s-a dus spre o lume mai bună și îl rugăm să ne vegheze cu drag și dor, de acolo din înalturi și să pogoare asupra noastră duhul binelui, binecuvântând pământul nostru și națiunea noastră, „în veacul vecilor”.
Să-i fie țărâna ușoară și amintirea binecuvântată și veșnică!
Autor: Academician Ioan Aurel Pop
Adauga comentariu