Analize și opinii

Constantin Gheorghe: „Calitatea clasei politice este sub zero!”

Zelul cretin al guvernanților de a distruge orice formă de rezistență, orice voce critică, orice formă de solidarizare, orice alternativă la ceea ce fac ei se va termina extrem de prost pentru România. Scriam, acum câtăva vreme, că unul dintre motivele pentru care la noi schimbarea de regim a fost violentă este faptul că PCR, să fi și vrut să negocieze un transfer pașnic de putere, nu avea cu cine-l negocia. Pentru că nu permisese existența unor astfel de alternative. Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, până și Bulgaria aveau astfel de soluții pentru un transfer pașnic.
Așa fac acum ăștia ”dă driapta”. I-a luat flama puterii, sunt în erecție totalitară, nu mai acceptă nici măcar ideea existenței altor forțe politice, altor organizații civice, nimic din ceea ce înseamnă, într-o democrație, parteneri sociali.
La halul în care guvernează, o explozie socială este oricând posibilă. Cine este arbitru, în acest caz? Cine cu cine discută? Cine garantează acordurile, în cazul în care se ajunge până acolo? Sau România va cădea în anarhie și violență oarbă, care fac imposibilă orice soluție pașnică? Idioții cred că trupele americane de ocupație le garantează imunitatea? Că vor interveni pentru reinstaurarea ordinii? Își permit SUA costurile politice și de imagine ale intervenției în favoarea unei puteri totalitare, oricât de mari ar fi interesele lor în România? Cât de credibilă ar fi scuza ”pericolului rus”?
Calitatea clasei politice este sub zero! Sunt oameni care nu au o minimă cultură politică, incapabili să înțeleagă complexitatea, rupți de realitate, care nu pot judeca lucrurile decât în termeni de putere, pentru că partidele nu sunt altceva decât instrumente de putere, și unicul lor scop este drenarea banilor publici în buzunare private.
Una peste alta, cum facem în caz de criză?

Despre autor

editor

comentariu

Adauga un comentariu

  • Astia pot fi numiti politicieni? La Bruxelles au votat de parca ar fi homosexuali.Asta este valabil pentru cei care au absentat si cei care s-au abtinut. Astia mai pot fi numiti oameni?