Analize și opinii

Pragmatic, despre indemnizatia mamelor

De indemnizatia primita de parinte pentru cresterea copilului pana la doi ani beneficiaza cam 200 de mii de persoane, un numar infim comparativ cu al pensionarilor sau al bugetarilor, insa posibila ei reducere a starnit o emotie comparabila cu reducerea pensiilor, dar si aprige polemici.

Sunt, de-o parte, cei care considera ca amputarea acestor indemnizatii ar reprezenta un adevarat atentat la securitatea copiilor. De partea cealalta sunt cei care vad in aceste sume doar o risipa si, ca dovada, nu exista in unele tari occidentale. Si unii, si ceilalti au bucata lor de dreptate. Privita fara emotie, chestiunea acestei indemnizatii are trei coordonate esentiale: oportunitatea, onestitatea si alternativele.

Este foarte adevarat ca in foarte multe state astfel de indemnizatii nu exista deloc, sunt pe perioade foarte scurte (cateva luni) sau in cuantumuri simbolice, de exemplu SUA sau Franta. Dupa cum exista si tari in care astfel de stimulente pentru mame sunt remarcabile, de exemplu Germania sau Suedia. Diferenta o face politica demografica. Tarile care socotesc ca au o problema demografica aplica politici menite sa stimuleze natalitatea. Germania, de exemplu, si-a schimbat legislatia in domeniu atunci cand a descoperit ca nemtii nu prea mai fac copii, iar tara incepe sa se umple de imigranti si copiii lor.

Romania este intr-o situatie demografica proasta. Studii sociologice, unul chiar foarte recent realizat de o comisie sub patronaj prezidential, ne arata ca populatia imbatraneste galopant, ca rata natalitatii este scazuta, mai ales in randul clasei medii, si ca in cateva decenii nu va mai avea cine sa plateasca pensiile. Este motivul pentru care stimularea natalitatii a devenit absolut necesara. Mai e o alta intrebare: stimulezi familiile sarace printr-o indemnizatie minima garantata sau stimulezi, prin indemnizatie diferentiata, familiile din clasa medie care le pot asigura copiilor o buna dezvoltare si educatie?

Indemnizatia de 85% din media veniturilor, reintrodusa din 1 ianuiare 2009, a dat primele rezultate, pentru prima data rata natalitatii inregistrand o timida, dar certa, crestere. Daca statul socoteste ca nu are nevoie de o astfel de evolutie in continuare, are tot dreptul sa renunte la acesta indemnizatie sau sa o reduca la un nivel minim, de exemplu 600 de lei. Ar fi insa bine ca, inainte de a lua o astfel de decizie, guvernul sa mai arunce o privire catre cifrele demografice si sa fie sigur ca economia de vreo 0,02% din PIB merita sacrificarea politicii demografice pe termen lung.

Spuneam ca statul are dreptul sa modifice, chiar sa anuleze, aceste indemnizatii, dar nu oricum, nu de azi pe maine. Masura trebuie anuntata cu cel putin 9 luni inainte (asa cum a facut guvernul Nastase in 2003), astfel incat orice familie sa stie exact la ce sa se astepte si sa decida in cunostinta de cauza. Si, in niciun caz, nu se poate umble la indemnizatiile aflate deja in plata. Un copil se face din dragoste nu pentru bani, veti spune. E drept, dar un om responsabil nici macar o pisica nu isi ia fara sa fie sigur ca are ce sa-i dea zilnic de mancare. Cu atat mai mult, un om responsabil nu face un copil, indiferent cat de mult si-l doreste, fara sa fie sigur ca va avea cu ce sa-i asigure macar un trai decent.

Amputarea dramatica si intepestiva a indemnizatiei ar arunca multe familii tinere si responsabile in situatii limita, pentru care nu au vreo vina. Sa luam, spre exemplu, o familie din clasa medie, cu un credit ipotecar pentru casa, cu un leasing pentru masina, care si-a facut socotelile (salariul tatalui + indemnizatia mamei), a constatat ca suma ajunge pentru rate, un trai decent si bune conditii asigurate copilului, a trecut la fapte, iar acum ii cade cerul in cap.

Vorbim despre mame aflate la 1 iunie in timpul celor doi ani de concediu sau femei deja insarcinate. Este o ticalosie sa le tai peste noapte banii pe care au contat, in baza unei legii, atunci cand au luat o decizie de maxima importanta. Sa ne intelegem, nu este vorba despre un ajutor social oferit de stat, decat in cazul indemnizatiei minime, care insa nu va fi modificata. Indemnizatia de 85% reprezinta rezultatul unui contract implicit intre stat si familie: eu, stat, am asa mare nevoie de cresterea natalitatii incat iti ofer posiblitatea sa nu pierzi mare lucru cat timp stai acasa pentru a porni sanatos dezvoltarea fizica si psihica a copilului care, mai tarziu, sa ma dezvolte pe mine, stat.

Pentru o familie cu venituri medii, aceasta indemnizatie nu este o sursa de castig si putine dintre femeile cu salarii mari stau chiar doi ani acasa. Este insa o garantie ca ii va putea oferi copilului un nivel de trai decent si un acoperis deasupra capului. Diminuarea substantiala a indemnizatiei ar echivala pentru multe familii cu tragedia pierderii casei, a masinii sau cu aruncarea intr-o nemeritata saracie, doar pentru ca statul nu este onest.

Sigur, multe mame au, teoretic, optiunea sa revina imediat la serviciu. Unele nu, pentru ca au semnat angajamente ca nu vor reveni o perioada de timp, angajamente in baza carora patronul a angajat in locul lor pe altcineva pentru o perioada limitata.

Dar si cele care, teoretic, se pot intoarce la serviciu, ce sa faca cu copilul? Asa ajungem la lipsa alternativelor. Cine nu are o mama, o soacra sau o matusa disponibila, are pentru copilul mai mic de doi ani doar optiunea bonei. Bonele cer insa bani foarte multi, cel putin 800 de lei pe luna, si, cel mai grav, putine sunt cu adevarat de incredere. Daca statul vrea sa readuca femeile mai repede la munca, lucru pe care unele dintre ele si-l si doresc pe o piata concurentiala unde absenta e riscanta, ar trebui sa stimuleze crearea unei retele serioase de crese, de stat sau private, asa cum exista in alte tari.

Una peste alta, reducerea intempestiva a indemnizatie de crestere a copilului nu poate avea decat efecte negative: scaderea natalitatii, stimularea doar a famiilor sarace sa traiasca din indemnizatia minima garantata, case confiscate, si o imensa neincredere in politicile statului si in intelegerile cu el. Oare merita?

Constantin Racaru

sursa: ziare.com

Abonează-te la newsletter