Poli-tichia românească între „Stars and Stripes”, „Ode an die Freude”, „Deutschland über alles” şi „Россия – любимая наша страна”

În a doua decadă al acestui septembrie tomnatic, un onorabil personaj („persoană importantă, nu spui cine”), adresa o întrebare cu tâlc pentru „limbiștii românești” din „Poli-tichia românească”. Privite cu superficialitate, exteriorizările acestui „hâtru bun de glume” par comentarii tomnatice, dar cine priveşte în profunzimea mesajului citeşte speranţa de viaţă a furnicii peste care trece un tanc Leopard 2A7+ nemţesc sau un T14 Armata – rusesc ori şansa Fregatei „Mărăşeşti” de a scăpa de atacul submarinului U.S.S. North Dakota în Oceanul Pacific.



Locuitorii coloniei multicorporatiste aflaţi în război civil, în loc să se ocupe de supravieţuire, îşi dau în cap unul altuia pentru interese străine existenţei lor… Iosif Vissarionovici Werner vrea moarte de român, bulibaşa de la Camera Deputaţilor vrea altceva, cel de la Senat… Dumnezeu mai ştie ce vrea, dar toţi vor să scape basma curate şi să mai distrugă/jefuiască ceva din ce a mai rămas. (Ion Măldărescu, ART-EMIS).

Întrebare cu tâlc

„De câte ori lansează vreun român vreo idee, de orice natură, dar în special din cele cărora li se pot găsi și oarece conotații politice sau în legătură cu care se pot inventa conotații politice, limbiștii românești sar cu gura că nu e așa în U.E., că acuma suntem în N.A.T.O. și nu putem să…, că să ne spună Comisia de la Ouagadougu dacă avem voie etc., etc. Sigur, eu știu că unicul lor obiectiv, de fapt, este să blocheze orice se încearcă a se face în România de către români, în folosul lor. Totuși, nu mă pot abține să nu le pun și eu o întrebare. La fereastra apartamentului meu, de zile bune, din zori și până-n noapte, un guguștiuc cântă… guguștiuc, guguștiuc… Întrebarea pentru limbiștii românești: acuma, că suntem în N.A.T.O., că suntem în U.E., guguștiucul ăsta are voie să cânte așa? Ăsta nu e în N.A.T.O.? Nu cumva ar trebui să cânte … „Stars and Stripes”?!? Sau, „Mary go around”, măcar (poate chiar „Ode an die Freude” din Simfonia a IX-a a lui Ludwig Van Beethoven – n.r.). Nu mai spun, întrucât se vede și din Cosmos că… „țin cu Dragnea”, nu-i așa limbiștilor?!? Ca și guguștiucul ăla, care, de fapt, de aia[1].

Poli-tichie românească

Așa cum o grămadă de limbiști românești își dau cu stângu-n dreptu, proiectând tot felul de scenarii, după cum li se ordonă, sau după cât li se dă, de ce nu mi-aș imagina și eu un scenariu, necomandat și neplătit? Deci, tovarășul Iosif Visarionovici Wiermer, disperat că nu reușește să-și pună guvern personal, deși șase case reușise să umfle, și-a chemat șobolanii paraleli și le-a zis „Băi, ce ghinion! Ce dracu facem, că văd că degeaba blochez eu tot ce poate fi blocat?”. Iar paralelii au trecut la treabă.

Un tovarăș sociolog cu legătură intimă în S.R.I. s-a gândit unde poate fi dată lovitura care să stârnească taifunul. Și a găsit. La o duduie cu ambiții nemăsurate, fină a nașului ei. I-a băgat în cap că e cea mai tare la capitolul încredere, mai tare și decât tovarășul… Duduia apucase să spună că ea n-ar vrea să… da’ tot i-a încolțit un gând de mărire în cap, însă stătea cuminte, gândindu-se că, oricum, e singura care… Apoi, așa, dintr-o dată, când să cadă de pe bicicletă, tam-nisam, tovarășul a anunțat că mai vrea să catindeze o dată. Hopa! Chestia asta i-a pus părul pe moațe finei nașului ei. Și-a dat seama că, nefiind singură, va trebui ca cineva să o susțină. Numai că, ghinion, ăia care credea ea că o vor susține au anunțat că vor susține pe altcineva. Ăla a fost momentul în care fina nașului ei a intrat în vrie. A aruncat tot de pe ea și a trecut la atacuri. Iar nașul îi ține isonul, pe unde mai apucă, respectiv pe la gazetele sportive, că alea se ocupă de bârfe politice, curvăsăreli, bijniță și alte subiecte d-astea sportive.

Măreața operă de sinucidere a poporului român

Între timp, limbiștii care până atunci o făcuseră ferfeniță pe fina nașului și o acuzaseră de toate relele Pământului, au început să o încurajeze, chiar să o protejeze. Normal, unde-i ordin, nu-i tocmeală și, când primești ordin, sau sume frumoase, lingi și unde ai scuipat. Bâlciul e de-abia pe la jumate. Nu știu cum se va termina, nici nu mă interesează, dar situația asta îmi permite să fiu foarte împăcat cu mine însumi, gândindu-mă că eu am prorocit dispariția poporului român care, în afară de vrăjeli politice, nu mai are nici-o altă preocupare. A renunțat până și la limba națională ca element de reprezentativitate. Că, de pământ, păduri, ape nici nu se mai pune problema, că a renunțat la toate. Iar de ales își alege conducătorii special după deviza „Să ne ducă cât mai repede în prăpastie”! Probabil, văzând că cei aleși n-au reușit să-i ducă suficient de repede pe fundul prăpastiei, l-au ales pe unu care, încă de când era candidat, a făcut public obiectivul său, anume să spargă România. Acuma sunt sforțările de pe urmă.

Mult succes popor român, în măreața-ți operă de sinucidere!

P.S. Cineva m-a apostrofat că duduia nu vrea, de ce mă mai tot leg eu de chestia asta. „Sigur”, i-am spus, „nici Băsescu n-a vrut, că și el declarase la fel. Da’, uite-așa, fără să vrea, a stat zece ani acolo unde declarase că nu vrea”[2].

———————————————–

[1] https://altfel.wordpress.com/2018/09/18/intrebare-pentru-limbistii-romanesti/

[2] https://altfel.wordpress.com/2018/09/21/politichie-romaneasca/

Sursa: Art-Emis