Analize și opinii

Planurile secrete ale SUA și NATO pentru contraofensiva ucraineană au fost scurse sau furate.

Planuri secrete americane și ale NATO pentru furnizarea de ajutor Ucrainei înainte de contaofensiva așteptată în această primăvară au fost postate pe rețelele de socializare la începutul acestei săptămâni, ceea ce a determinat o investigație a Pentagonului, au declarat pentru New York Times înalți oficiali ai administrației Biden, relatează The Kiyv Independent.

Planurile americanilor au ajuns să fie distibuite pe Twitter și Telegram, iar Pentagonul investighează cine ar fi putut scurge documentele, potrivit NYT.

Documentele nu dezvăluie detalii despre când, cum sau unde intenționează Ucraina să lanseze contraofensiva și sunt vechi de cinci săptămâni.

Potrivit analiștilor militari cu care au discutat jurnaliștii de la NYT, este probabil ca documentele să fi fost modificate față de formatul lor original, subestimând numărul victimelor de partea rusă și supraestimându-le pe cele de partea ucraineană.

Documentele, modificate de propaganda rusă
O prezentare dintr-un document oferă o estimare a numărului de soldați ruși uciși în Ucraina – până la 17.500, care este cu mult sub cifra pe care guvernele occidentale au prezentat-o public.

Ministerul britanic al Apărării, de exemplu, a declarat în februarie că între 40.000 și 60.000 de soldați ruși au fost probabil uciși de când președintele Vladimir Putin a ordonat o invadarea Ucrainei anul trecut.

Analiștii au declarat pentru NYT că modificările aduse documentelor, deși par autentice, ar putea face parte dintr-o campanie rusă de dezinformare pentru a denatura faptele despre războiul din Ucraina.

Unul dintre documente pare să detalieze cheltuielile pentru sistemele de artilerie HIMARS furnizate de SUA, informații care au fost un secret bine păzit, în timp ce un altul descrie starea unor brigăzi de luptă ucrainene, inclusiv echipamentul lor și datele la care ar putea fi gata să se confrunte cu forțele rusești, notează Times, citat de Business Insider.

Unul dintre documente prezintp programele de pregătire a 12 brigăzi ucrainene, dintre care nouă dintre ar fi antrenate de forțele SUA și NATO. Acestea ar aveau nevoie de 250 de tancuri și peste 350 de vehicule mecanizate.

„O breșă semnificativă”
Cu toate acestea, scurgerea de informații reprezintă o „breșă semnificativă a serviciilor americane de informații în efortul de a ajuta Ucraina”, mai scrie NYT.

Oficialii din administrația lui Biden au declarat ziarului american că încercările de a ștergere a informațiilor de pe rețelele de socializare nu au avut încă succes.

„Suntem conștienți de rapoartele privind postările de pe rețelele de socializare, iar departamentul analizează chestiunea”, a declarat adjunctul secretarului de presă al Pentagonului, Sabrina Singh, citată de NYT.

„Nu mai mult de cinci persoane cunosc planul contraofensivei Ucrainei”
Oleksii Danilov, secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei (NSDC), a declarat că nu mai mult de cinci persoane au informații despre unde și când va începe contraofensiva Forțelor Armate ale Ucrainei, relatează Ukrainska Pravda.

„Pot spune că astăzi există un număr foarte limitat de oameni care au informații despre unde, când și cum vor fi inițiate anumite acțiuni. Nu mai mult de trei-cinci persoane… Și când oamenii fac anumite afirmații, rețineți că acest lucru poate să nu fie adevărat. Când începe cutare sau cutare acțiune militară, cutare sau cutare operațiune militară este o informație pentru un cerc foarte limitat de oameni”, a spus el într-un interviu pentru Radio Europa Liberă.

El a adăugat că ucrainenii vor observa când „începe totul”, subliniind că „unde, când și la ce oră” este o întrebare complet confidențială.

Declarațiile sale vin după ce el a anunțat în weekend că personalul NSDC cu implicarea specialiștilor și experților a elaborat un plan în 12 pași pentru eliberarea Crimeii.

Se retrag rușii din nordul Crimeei sau se regrupează pentru ofensiva ucraineană? Imaginile surprinse din satelit

Ucraina crede că armata sa va fi la granița Crimeei în cinci sau șapte luni
Mihailo Podoliak, consilier al preşedintelui Zelenski, a declarat miercuri pentru Radio Europa Liberă că forţele ucrainene vor fi „la uşa Crimeei” în „cinci până la şapte luni”.

Unii dintre aliaţii occidentali ai Ucrainei se tem însă că Putin ar putea recurge la arme nucleare tactice pentru a apăra peninsula, al cărei statut Kremlinul spune că nu este negociabil.

Crimeea se află sub ocupaţie rusă din februarie 2014 şi a fost anexată de Moscova în luna următoare, după un simulacru de referendum – o mişcare condamnată la nivel internaţional ca fiind o acaparare ilegală de teritoriu.

Autor: http://Alexandra Coșlea

Sursa: hotnews.ro

Despre autor

editor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu