Analize și opinii

Petre Caluian: Fiecare naţiune îşi are trădătorii pe care-i merită!

Nu știu cum să spun, dar ce a făcut ieri Johannis acompaniat de garda lui pretoriană este similar poate, nu cu o lovitură de stat in accepțiunea clasică a cuvântului, dar cu siguranță a fost – și este in continuare, premierul nefiind inclus in desfășurătorul acestui summit, un sabotaj dacă nu chiar o trădare a interselor legitime ale României, care legal și constituțional sunt exprimate prin vocea premierului, Executivul și nu Președinția având atribuții in realizarea politicilor externe și economice ale statului român.



Nu este greu de ințeles de ce Johannis, el insuși o fantoșă trasă de sfori a Statului ilegitim a sabotat guvernul de la a-și exercita atribuțiile avute in competențele constituționale. Mizele economice și politice ale summitului de la București pot fi cu siguranță un mobil foarte puternic pentru care Statul ilegitim s-a intrebuințat atât de flagrant in a deturna, prin interfața avută la Cotroceni, in propriul interes politic și economic, ințelegerile care se negociază și se parafează la acest summit. Numai dacă menționăm capitolele anunțate că se vor dezbate la acest summit – marea infrastructură rutieră, IT, energie.. și putem ințelege cam care e miza finaciară.

Pe siteul administraței prezidențale, Johannis se cocoșea, anunțând de fapt miza din spatele acestui eveniment: „Summitul de la Bucureşti va reprezenta oportunitatea politică de a valida liniile directoare strategice care stau la baza dezvoltării viitoare a Iniţiativei celor Trei Mări.” Altfel spus, la acest summit Johannis vrea să pună intre niște borne de neclintit, care să nu mai poată fi schimbate și nici negociate ulterior, libertatea Executivului și Legislativului care, repet, doar ele au exclusivitatea constituțională a negocierii și incheierii tratatelor și de trasare a strategiilor economice ale României, ele fiind și purtătoarele suveranității și voinței exclusive a cetățenilor României.
Johannis in schimb, președintele României, nu are decât rol de reprezentare a statului in relațiile externe, dar fără să poată nici negocia și nici a semna vreo ințelegere fără să fi fost negociată in prealabil de Executiv și apropbată in Parlament.

Astfel se explică și incontrarea lui Johannis pentru a rămâne el și ai lui singuri in relație cu delegațiile politice și de oameni de afaceri sosite la București, cu inteția evidentă de a-și trage caimacul din afacerile ce se vor incheia unul-la-unul intre oameni de afaceri străini sosiți din partea marilor corporații la summit și „oamenii de afaceri” români, interpuși ai Statului ilegitim, controlați de serviciile secrete. Pe de altă parte, a doua țintă poate mai importantă urmărită de puterea ocultă care il teleghidează pe Johannis este să obțină recunoașterea și susținerea politică din partea „marilor parteneri”, care și-au trimis la acest summit reprezentanții economici in căutare de contracte grase obținute pe bani puțini.

Este totuși foarte interesant cum plănuiește Johannis să-și țină partea lui de ințelegere ocultă și promisiunile negociate pe ascuns, neavând repet, atribuții in realizarea politicii economice și nici in a incheia tratate.

Singurul răspuns este cred și cel mai evident. Prin indepărtarea prin orice mijloace a guvernului legitim – acțiune in curs de desfășurare – și preluarea executivului cu sprijinul și aprobarea „partenerilor” externi. Dacă punem intr-o cronologie evenimentele petrecute de la momentul votării in Parlament a legii exploatării gazelor din Marea Neagră până la momentul punerii in imposibilitate a Guvernului să-și exercite atribuțiile in negocierea unor ințelegeri de mare anvergură care este de presupus că se vor incheia la acest summit, vom observa firul roșu care leagă intre ele toate aceste mșinațiiuni.

Intoarcerea la Parlament a legii gazelor de către președintele ilegitim și trădător, nu a fost decât un tertip ieftin pentru temporizarea intrării in vigoare a legii, in așteptarea sprijinului extern pentru inlăturarea guvernului și aducerii unui guvern ilegitim de tip Cioloș 2.0, care să dea satisfacție marilor corporații sosite la țărmul mării ca la pomana porcului, căzut și el victimă colaterală in războiul economic crâncen cu care suntem loviți.
Bineințeles, cum afacerile sunt afaceri și cum banii nu au miros, marilor prăduitori ai planetei nu le pasă nici cine este „partenerul” de discuții in țările bananiere culcate la pământ, nici peste câte cadavre a trecut ca să ajungă și să se mențină la putere, atât timp cât acesta se va executa intocmai și la timp cerințelor lor și nu va pune niciun fel de piedică jafului organizat și spolierii de bogățiile naturale ale nenorociților, pentru care resursele date de Dumnezeu au devenit dintr-o dată o adevărată pacoste.

Autor: Petre Caluian

Sursa: Petre Caluian

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Daca Dragnea era barbat,astazi sasul asta imputit era de mult suspendat si judecat pentru inalta tradare,dar asa…sa-l pupe in fund!

  • Fiecare popor isi are conducatorii pe care ii merita! Faptul ca poporul roman si-a ales presedinte pe valetul lui Merkel, paharnicul lui Juncker si gropar al tarii si al neamului , spune multe despre starea de decadere spirituala si morala in care a ajuns acesta.