Hai să fim serioși! Știam foarte bine ce urmează, dacă PNL rămâne la guvernare, singur sau în alianță. Ne-au spus-o fără perdea! Doar apariția carcalacului a mai întârziat măcelul.
Pe spirala istoriei suntem acum în momentul stalinism 2.0, când cei care conduceau România doreau s-o transforme într-o copie a URSS, de la instituții și mecanisme de guvernare la economie, cultură, artă, sport. Acum pe post de URSS este SUA. Mimetismul ăsta arată cât de fragilă este poziția guvernării actuale, și mai ales cât de ilegitimă este percepută de cetățeni, lucru dovedit de participarea la vot.
E un soi de simetrie: acum UE, Europa, generic vorbind, a pierdut războiul cu SUA pentru dominarea Estului fost comunism, așa s-a întâmplat cu ”aliații” în raport cu națiunile din Est, imediat după război. Logic ar fi fost ca noi să fim în tabăra europeană. Am optat pentru cea americană. Legăturile cu Europa vor slăbi, România va fi marginalizată în UE, prezența ei la Bruxelles este tot mai formală. Viziunea noastră despre Europa se rezumă la ”accesarea fondurilor europene”, care se întorc, de fapt, de unde au venit. Iar de la americani vin doar cereri de privatizare, de distrugere a statului social, și de contribuții la bunăstarea industriei de armament a SUA.
Avem, în politică, niște elite conformiste, care știu ce le așteaptă dacă nu merg pe drumul drept, și altele care ”rezistă” tăcând. Cu așa ceva nu poți face nimic! România nu este pe lista lor de priorități. Poporul va fi cu supraviețuirea, nici măcar problema identității nu și-o mai pune. Cum ne vom întoarce spre noi? Habar n-am! Știu doar că răul abia începe. Și va fi crâncen! Dar și în 1946 s-a votat într-o veselie ”Soarele”. Și atunci? La ce să ne așteptăm? Pentru proști nu există nici milă, nici salvare! Dumnezeul berzelor chioare e în concediu!
Autor: Constantin Gheorghe
Adauga comentariu