Să nu-i judecăm prea aspru pe cei care vor cu orice preț să intre la sfânta Parascheva. Le reproşăm că nu se pun în locul nostru, al intelectualilor cu mască şi gel dezinfectant. Dar noi o facem? Ne punem în locul lor? Cum e să fii sărac, umilit, mereu hăituit de un stat corupt şi toxic, iar apoi să ţi se ia şi ultima speranţă, singura persoană care te ascultă şi alină?
Asta e sfânta Parascheva pentru mulți dintre pelerini. Dumnezeu e departe, în cărţile şi bărbile teologilor, dar Sfânta e acolo. Există. E adevărată. Niciodată nu întoarce spatele. Când ies de la ea, ei ştiu că cineva i-a ascultat. Nu din politeţe, ca un preot plictisit, ci cu adevărat. Unui singur om pe lume îi pasă, iar acela e Sfânta. Nu-i judecă, nu le vorbeşte de sus, nu se uită după bani. Doar ascultă şi mângâie. O singură dată pe an acești oameni se simt iubiţi. La pelerinajul sfintei Parascheva. E puţin lucru, într-o lume în care nimeni nu iubeşte pe nimeni? În care toţi îi privesc de sus şi-i numesc pupători de oase? Că “oasele” acelea sunt tot ce au, nimeni nu vrea să vadă. Mereu ridiculizaţi, stigmatizaţi, s-au radicalizat. Nu e greu, cand nu te simţi iubit.
Batjocoriţi, s-au închis în ei înşişi. Singurul om în faţa căruia se deschid e sfânta Parascheva. Doar în faţa ei au curajul sincerității. Pe ea o cred, căci doar ea îi acceptă săraci și umili. Doar Sfânta nu râde de ei. O să spuneţi că mulţi îşi merită ignoranţa şi sărăcia, că-şi votează mereu călăii, că trăiesc în Evul Mediu, că sunt folosiți ca masă de manevră. Da, aşa este. Dar noi, noi ce facem pentru ei? Pentru bătrânii noştri, care ne-au crescut, iar apoi ne-au dat drumul în lume, fără să pretindă. Desigur, trebuiau luate măsuri excepționale anul acesta. Coronavirusul există şi ucide, dar avem pentru ce să rămânem în viaţă? Merită, mereu încrâncenaţi? Cineva trebuie să facă primul pas spre iubire. Altfel, ne vom devora reciproc, până nu mai rămâne nimeni să se bucure că am învins pandemia.
P. S. Acest text nu obligă decât la reflecţie.
Autor: Paul Palencsar
M- a “uns” pe suflet articolul și ma întreb cu bucurie”mai exista oameni care îi înțeleg pe oameni? “. Un sincer mulțumesc.