La fel precum conservatorismul românesc, care s-a dovedit până la urmă a fi o butaforie, libertarianismul românesc s-a dovedit și el a fi o farsă cu pretenții. La fel ca și conservatorismul românesc de paradă, de statut, de lifestyle și identitar, de fițe, libertarianismul românesc a colapsat sub propria lipsă de substanță.
Până la urmă, nici clamata diferență de IQ – despre care se spunea că le dădea libertarienilor un avantaj decisiv în raport cu celelalte doctrine – nu s-a dovedit a fi altceva decât o glumă, ca și în cazul elitismului conservatorist. Același trogloditism intelectual, aceeași ignoranță și autosuficiență camuflată în pretenții, aceeași lipsă totală de aplicare și racordare la realitate, aceeași narațiune propagandistică și același narcisism manifestat într-un provincialism și servilism identitar conformist.
Nu îmi face plăcere să spun toate acestea și să le recunosc ca realitate impusă în anul 2025 în România. Până la urmă, am contribuit masiv, în anii ’90, la conturarea și dezvoltarea acestui curent în lumea românească.
Din păcate, ca și în cazul mișcării conservatoare românești, și la libertarieni s-a manifestat un 80/20 paretian care s-a evidențiat odată cu criza sanitară. Când a venit adevăratul test, în ultimii ani – mai ales de la criza virusului încoace – doar în jur de 20% dintre cei care se asociau cu acest curent au dovedit că au înțeles ceva și că au o coloană vertebrală doctrinară suficient de puternică încât să-i țină în picioare.
Restul de 80%, de la care te-ai fi așteptat – fiind libertarieni – să nu fie conformiști în fața presiunilor și propagandei, au colapsat într-un mod penibil. Te-ai fi așteptat de la ei să apere drepturile individuale, garanțiile constituționale, să distingă între un argument valid și unul invalid, să aplice logica raționalității economice în politicile publice de sănătate, să înțeleagă natura argumentației științifice și să o deosebească de propaganda și abuzul instituțional.
De la libertarieni te-ai fi așteptat la independență de gândire, precum și la o dedicație instinctivă față de spiritul de nealiniere la turmă. N-a fost să fie. 80% au mers cu turma.
Ce a urmat după criză a fost la fel de dezastruos. Fie că vorbim despre campaniile de cenzură și propagandă la care au participat cu același abandon cu care au făcut-o și intelectualii publici – altfel disprețuiți de ei; fie că vorbim despre poziționările față de Ucraina și alinierea automată la linia de propagandă oficială; fie că vorbim despre alegerile europene sau cele din România – majoritatea libertarienilor români autodeclarați nu a fost capabilă să adopte nici măcar o atitudine de bun-simț: pur și simplu să se abțină. Să tacă. Să nu participe. Să refuze alinierea.
Atât de puțin se cerea. Și atât de puțini din marea majoritate au dovedit că sunt capabili să ofere acel minim. Din contră, i-am văzut din nou și din nou participând cu același abandon, cu aceeași inconstiență, cu aceeași virulență și lipsă de discernământ la toate cele de mai sus, ca si cei neluminati de doctrina libertariană.
Așadar, faptul că astăzi mișcarea libertariană optzecistă este din nou asociată cu o poziție care dezamăgește, care dovedește lipsă de discernământ, de maturitate, de înțelegere a contextului social, economic și istoric al României, nu mai surprinde. Iar faptul că aceste poziții – complet formulaice și mimetice – se exprimă tocmai în domeniul care este, probabil, singurul și cel mai important pentru viitorul supraviețuirii și performanței sistemelor sociale și al societății în ansamblu, anume cel al Științei, Cunoașterii, Traditiei Istorice si Culturale și Cercetării, spune totul.
Ca și în cazul mișcării conservatoare românești, despre libertarianismul românesc se poate spune atât: respect pentru cei 20% care au rămas în picioare și au fost coerenți cu ei înșiși, cu ideile și valorile în care au pretins că cred. Ei sunt cei care păstrează un standard în ceea ce privește ceea ce acest curent ar fi putut fi.
Dacă raportul numeric ar fi fost diferit – și în partea conservatoare, și în cea libertariană, și în cea liberală – România ar fi fost astăzi într-un cu totul alt scenariu politic și ideologic. Din păcate, tot ceea ce s-a numit „dreapta românească” – intelectuală și ideologică – s-a dovedit a funcționa sub aceeași butaforie, în care 80% au fost cei mai zgomotoși, cei mai insistenți, cei mai lipsiți de substanță și greutate reală, ajungând să fie fața publică și „reprezentanții” definitorii ai acestor mișcări.
Iar când a venit momentul testului – când vremurile și circumstanțele au cerut ceva real și de bun-simț, dacă nu chiar de substanță, din partea acestor oameni – rezultatul a fost cel pe care îl vedem cu toții astăzi.
Păcat. Se putea si altfel…
Autor: Paul Dragos Aligica
Adauga comentariu